FacebookTwitterLinkedIn

Avocatul Radu Boanţă spune că „este o decizie mai mult personală, bazată pe experienţa acumulată anterior în diverse medii în care a activat”. Avocatul mărturiseşte că, atât pentru el cât şi pentru colegii săi de breaslă, punerea acestei idei în practică „este rezultatul unei iniţiative, al unui proces de foarte mare încredere în sine, în forţele şi în idealurile lui, iar un rol major, într-o astfel de iniţiativă, îl au şi oamenii lângă care un avocat înţelege să înceapă un astfel de drum”. Astfel că Radu Boanţă nu a pus singur bazele firmei de avocatură, ci împreună cu alţi doi avocaţi – Sergiu Gîdei şi Nicolae Ursu. Cei trei avocaţi, toţi având în spate cariere solide în case de avocatură de prestigiu au decis, în octombrie 2011, să fondeze Boanţă, Gîdei şi Asociaţii (BG&A). „Fără o echipă puternică în care să fie încredere reciprocă, un astfel de antreprenoriat nu poate să existe”, mai spune Radu Boanţă.

Cu toate acestea, provocările sunt mari pentru o casă de avocatură autohtonă, concurenţa este acerbă, mai ales că, în România, sunt prezente şi marile firme de avocatură de la nivel internaţional. „Rezistenţa unei case de avocatură tinere, cum suntem noi, rezidă în faptul că avem o relaţie foarte strânsă cu clienţii noştri, care transcede pragul strict profesional – suntem partenerii clienţilor noştri, chiar dincolo de sfaturile legale”, mai explică avocatul. La rândul său, Nicolae Ursu mai argumentează că, dacă ar putea rezuma în câteva cuvinte „cheia succesului nostru stă şi în diversificarea paletei de clienţi. Avem clienţi începând de la real estate şi terminând cu partea de servicii financiare”. De fapt, după cum subliniază şi Simona Gheorghe, Senior Associate în cadrul echipei BG&A, „la noi nu există birocraţia inerentă caselor mari de avocatură, aici, dimpotrivă, la primul contact cu noi, clientul deja ştie că poate căpăta o imagine asupra problemei lui şi asupra potenţialelor soluţii”.

Pe lângă competiţia din piaţă şi criza a jucat un rol important în creşterea nivelului de adrenalină pentru proaspeţii antreprenori. „Poate că din perspectivă materială ar fi fost o alegere mult mai bună să debutăm înainte de anul 2008, dar din perspectiva şlefuirii spiritului antreprenorial, alegerea de a forma atunci această iniţiativă a fost o mare realizare”, mai explică Radu Boanţă.

Domeniile în care sunt cel mai solicitaţi acum sunt atât consultanţa cât şi litigiile, partea de consultanţă rămânând o componentă de „suflet unde creativitatea se manifestă întotdeauna pe fundamentul cunoştinţelor de natură tehnică” iar litigiile constituind „o constantă de satisfacţii profesionale“. În partea de consultanţă, au cereri foarte mari din zona de real-estate, fiindcă piaţa imobiliară pare să îşi revină, dar şi pe partea de fuziuni şi achiziţii (M&A). „În ceea ce priveşte M&A,companiile simt nevoia să îşi repoziţioneze strategiile interne, să îşi adune energiile sub o singură umbrelă sau să le disipeze după interese contabile, financiare sau fiscale”, mai argumentează avocatul Boanţă. Însă consultanţa, mai ales în perioade tensionate, de criză, poate da uneori bătăi de cap şi celor mai răbdători avocaţi deoarece aşteptările clienţilor, de cele mai multe ori, s-au schimbat, aceştia dorind soluţii cât mai rapide. „Avem de-a face cu evoluţie spectaculoasă în atitudinea clienţilor. Sunt şi clienţi care sunt aparent omniscienţi, în special, antreprenorii români. Dar această atitudine poate conduce la apariţia unor probleme de neignorat fie că este vorba de probleme financiare, cu creditorii sau cu băncile”, mai explică Radu Boanţă.

Avocaţii spun că nu au văzut un interes deosebit al investitorilor pentru un anumit domeniu, ei fiind atraşi în egală măsură şi de real-estate, energie, agricultură sau de materialele de construcţii. De exemplu, agricultura este un sector care îi atrage pe investitori, atât români cât şi străini, spun avocaţii. „Am avut clienţi inclusiv din India care au fost interesaţi să dezvolte un business în domeniul agricol, la fel cum am avut şi clienţi din România care şi-au agregat afaceri în acest domeniu şi le-au consolidat fondând instituţii financiare nebancare pentru a susţine fermierii şi activităţile lor”, mai explică Radu Boanţă. Indiferent de domeniu însă, investitorii străini sunt foarte atenţi la „auditul de ţară” înainte de a demara o investiţie. „Foarte mulţi clienţi sunt interesaţi de acest tip de cercetare, mai ales pentru că şi situaţia în plan regional este foarte complicată. De exemplu, noi avem un client care a făcut o investiţie în Ucraina şi a pierdut foarte mulţi bani, este vorba de ordinul zecilor de milioane de euro, ca urmare a eveniemntelor de acolo, fiindcă nimeni nu şi-a mai respectat cuvântul”, spune avocatul Boanţă.

Lăsând deoparte aparent scorţoasa haină de avocat şi încercând un exerciţiu de imaginaţie, Radu Boanţă spune că, dacă nu şi-ar fi ales această profesie, i-ar fi plăcut să lucreze în aviaţie. „Nu aş putea să spun în ce domeniu exact al aviaţiei, însă am şi un background în acest sens, părinţii mei lucrând în medicina aeronautică”. Peste zece ani, şi-ar dori ca firma să ajungă una de talie medie, fiindcă, admit ei zâmbind, sunt „condamnaţi să crească”, dacă luăm în seamă numai cele patru tranzacţii importante, de peste zece milioane de euro, pe care le-au încheiat anul trecut. Ambiţia lor rămâne însă în continuare „asigurarea unui mediu mai prietenos şi propice cultivării unor relaţii bazate pe încredere şi prietenie profesională”, mărturisesc avocaţii.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.