Uimitoarea incapacitate a economiştilor şi a liderilor politici de a pune un diagnostic economiilor de azi şi apoi de a recomanda tratamentele corecte este o dovadă tristă a refuzului lor de a privi adevărul în faţă şi a ataşamentului lor pentru idei false. Ea reflectă de asemenea şi lenea lor intelectuală.
Situaţia mondială e dezastruoasă. Japonia, Brazilia, Europa de Sud şi Franţa sunt în recesiune. Economia Germaniei este în stagnare. China este îngropată în credite neperformante din cauza bulimiei sale de cheltuieli ce a urmat anilor 2008 -2009 şi crizei financiare. SUA cresc cu 3%, un procent care pare bun doar în comparaţie cu ceilalţi. Nu uitaţi, suntem în al şaselea an de convalescenţă; în niciun alt moment din istoria noastră nu a mai existat o revenire atât de slabă după o cădere economică puternică. Veniturile medii sunt în continuare mai mici decât erau înainte de criză. Rata participării forţei de muncă rămâne în continuare îngrozitoare. Mai mult, cum restul lumii se contractă, economia noastră va fi în continuare afectată.
Aici ajungem la malpraxisul economic pe scară largă, nemaivăzut din anii `70 şi `30.
• Marele diagnostic greşit. Bancherii centrali se plâng de ameninţarea deflaţiei. Politicile lor încetinesc în continuare economia, adică sunt la fel de utile ca medicii care lăsau pe vremuri pacienţii să sângereze pentru a se vindeca. Ceea ce face rău economiei globale nu este eşecul băncilor centrale de a produce destui bani; ci faptul că politicile lor reduc fluxul de credite către afaceri mici şi noi. Aceste instituţii practică o formă de etatism. Dacă vrei să fii dur, poţi spune că este o versiune a fascismului semnată de Banca Centrală: cei mari şi cu relaţii politice obţin împrumuturi; toţi ceilalţi iau porţii mici. Rezerva Federală a fost deschisă în privinţa politicilor sale: dacă pieţele financiare se extind destul, consumatorii bogaţi vor cheltui mai mult ca răspuns la acest „efect al bogăţiei”, ceea ce va încuraja la rândul său o revenire pe scară mai largă.
Creditul nu a mers într-o direcție bună. Mai rău, FED a înghiţit toate titlurile garantate de guvern sau obligațiunile, ceea ce a deformat pieţele de credit. Companiile financiare şi alte instituţii de acest gen au nevoie de astfel de titluri pentru a-şi îndeplini obligaţiile ; poliţele de asigurare pe viaţă, de exemplu, au garanţii. De aceea a fost o cerere insaţiabilă pentru obligaţiuni corporative, inclusiv pentru cele neinteresante. Aşa cum a observat în mod corect un economist eminent şi editorialist Forbes, David Malpass, acest lucru a redus rezerva de credite pentru afaceri mici şi medii şi pentru consumatori; o grămadă de rezerve sunt inutile pentru economie dacă nu pot fi transformate în noi împrumuturi. A încuraja tendinţa de a nu acorda împrumuturi este o intruziune în reglementare.
• O altă formă de impostură economică: banii controlează economia. Economiştii clasici au înţeles că banii reprezintă producţie şi servicii, aşa cum notele muzicale reprezintă muzica. Ideea că manipularea banilor poate genera în mod magic o prosperitate reală şi durabilă este la fel de nebună ca şi credinţa că manipularea numărului de tichete de parcare la un eveniment poate influenţa numărul de maşini care vor fi produse. După examinarea a 150 de devalorizări din 1950 încoace, distinsul expert şi istoric Nathan Lewis a concluzionat recent pe Forbes.com că devalorizările nu vor reuşi niciodată să aducă creştere sustenabilă.
Totuşi FMI, FED, BCE, Bank of Japan, Bank of England şi multe alte instituţii mai mici cred în puterea pozitivă a manipulării banilor. Experienţa nu le-a învăţat nimic.
