Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Pacea ca o paranteză

Titlul nu-mi aparține. Este semnat de autorul, ajuns în România pentru a multa oară, Pascal Bruckner. De data aceasta, motivul prezenței sale a fost schițat acum 15 ani, când termenul de pace a căpătat valențe arbitrare.
184 Pascal Bruckner 1

Charlie Hebdo, libertate, 1979, Revoluția Iraniană, Michel Houellebecq. Acesta din urmă, asemenea celor dintâi caricaturiști, a riscat gândirea cu voce tare, spunând că: „Religia cea mai stupidă este, totuși, islamul. Dacă ai citit Coranul, ești terminat.”

Se întâmpla în 2001, ceea ce a atras asupra sa Moscheea din Paris și chemarea în fața justiției. A fost declarat nevinovat, însă „doar simplul fapt spune multe despre starea de regresie în care ne aflăm”. Drept consecință, în 2015, a avut loc atacul împotriva ziarului francez.

Lansarea cărții lui Pascal Bruckner, „Un rasism imaginar. Islamofobie și culpabilitate”, s-a construit pe o dezbatere, pe întrebări bune și răspunsuri elaborate, la final de primăvară, punând pe masă gândirea critică și islamofobia.

Unele curiozități au fost lămurite chiar în acea seară, pe altele le-am stârnit în următoarea zi, în redacția editurii Trei, alături de autor. Dintre toate răspunsurile, unul mi-a rămas aproape: „Cartea mea preferată este cea pe care nu am scris-o încă.”

Terorism, islamofobie, individualism, cât de departe suntem de o lege a talionului, în variantă modernă? Sau suntem deja acolo?

Nu, nu cred că trăim o lege „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Este mai mult, o nevoie a societății de a se proteja în fața uneia dintre cele mai mari crime: uciderea în masă a oamenilor nevinovați, în spațiu public. Ne apărăm, este o diferență.

„Islamismul nu este doar o problemă, ci un simptom.” La ce vă referiți?

Este un simptom al propriei noastre slăbiciuni. Mai întâi am încercat să trecem cu vederea ceea ce se întâmpla, le-am luat apărarea spunând că sunt săraci, exploatați, colonizați, am găsit scuze. Am spus că trebuie să devenim mai prietenoși, să empatizăm mai mult, dar după 250 de victime, aceste scuze culturale deja încep să pălească. Există un vinovat, iar acela sau aceia trebuie să plătească. Și nu vorbesc doar despre victimele din Franța, ci și despre acelea din Siria, Irak.

Cum putem tăia răul de la rădăcină?

Din păcate, noi nu putem face asta deoarece nu suntem musulmani. Ei, adică teologii, ar trebuie să se ocupe de o muncă asiduă, o schimbare care, probabil, se va întinde pe două generații.

Dar cei care nu aparțin de această lume, ei ce pot face?

Prea puține. Nu ar trebui să ne schimbăm stilul nostru de viață pentru a-l adapta la al lor. Există o veche zicală care spune astfel: „Când ești în Roma, poartă-te ca romanii.” Așadar, nu trebuie să islamizăm Europa. Nimeni nu este forțat să rămână, toată lumea este liberă să plece.

Ce înseamnă rasism imaginar?

A critica islamul nu este o crimă, ci un drept, așa cum putem critica catolicismul, creștinismul, iudaismul. Exact ca în timpul Revoluției Franceze, când s-a abolit blasfemia. Aceasta era o crimă imaginară atunci. Oamenilor le era interzis să ponegrească sfinții, preoții, biserica. Cei care făceau asta sufereau pedepse pe măsură: li se tăia limba, buzele le erau cusute. La asta mă refer, nu trebuie să persecutăm credincioșii, dar ar trebui să fim liberi să criticăm o religie.

Nu suntem obligați să iubim religiile. Putem spune, de exemplu, că ele reprezintă un mod absurd prin care este promis paradisul după moarte. Dar trebuie să îi respectăm pe cei care cred, să le oferim un loc decent în care să se roage, să se închine, să practice. Cât despre islamism, acesta trebuie tratat în același mod în care sunt tratate și celelalte religii. Este foarte simplu.

De ce acest subiect?

Oh, pentru că mă îngrijorează de mulți ani încoace, de la evenimentul din 9 septembrie 2001, de la sutele de victime pe care le-am avut în Franța. Cred că acestea reprezintă unele dintre marile probleme ale zilelor noastre: securitatea, islamul radical, terorismul, emigrarea.

 

Pascal Bruckner – fragment din „Un rasism imaginar. Islamofobie și culpabilitate”

„De la atentatele din 11 septembrie 2001, din New York, de la cele din Madrid, Londra, Paris, Boston, Bruxelles, Berlin, lumea occidentală a ieșit din «vârsta de aur a securității» (Stefan Zweig). (…) Modernitatea este constrânsă să-și refacă inventarul. Ceea ce părea de la sine înțeles trebuie să fie regândit în fața argumentelor credincioșilor și teologilor hotărâți să nu lase nimic de la ei în favoarea societății noastre permisive. Orice criză este ocazia pentru reformă. (…) Mărturisesc că lucrarea de față poate părea încă de la început o luptă deja pierdută. Termenul islamofobie a pătruns în lexicul mondial. A devenit scutul juridic, politic ce permite contracararea tuturor criticilor. Numai că acesta nu este un motiv pentru a renunța. Se mai întâmplă ca limbile să se îmbolnăvească, doar am observat-o în istoria totalitarismelor secolului XX. O să reiau o frază a lui Camus, repetată până la saturație: «Să denumești greșit lucrurile înseamnă să contribui la nefericirea lumii.»”

 

CITEȘTE ȘI Florin Chirculescu – Chirurgul literelor Despre scris, medicină și munte

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii