Cautare




, Contributor

IT |
|

Online versus offline

Iulian Stanciu, ca acţionar și șef al celui mai mare retailer online, va fi, din nou, cel care va dicta tendințele anului 2014. Dar nu numai în comerțul online.
iulian_stanciu.jpg

Anul trecut, retailerii online au făcut investiții importante în extinderea afacerilor, fie că vorbim de extinderea în teritoriu, fie de o diversificare a produselor pe care le comercializează. Să fie acesta anul în care se așteaptă să culeagă roadele investițiilor sau vor continua să pompeze bani în acest domeniu în speranța că românii vor fi mai interesați de cumpărăturile făcute pe internet? Pe o astfel de strategie a mizat și Iulian Stanciu, director şi acţionar al eMag, cel mai mare magazin online din țară și una dintre puținele afaceri din domeniul comerțului care a făcut pasul spre extinderea în regiune.

Dacă în urmă cu doi ani făcea investiții de peste cinci milioane de euro în infrastructură și logistică, anul trecut atenția companiei s-a îndreptat în special spre lansarea pe mai multe piețe prin extinderea gamei de produse. Efectele acestor investiții ar trebui să se facă remarcate în acest an, după cum afirmă și antreprenorul. „Dacă în 2013 ne-am concentrat pe investiţii în infrastructura businessului, în 2014 ne vom concentra pe creşterea cifrei de afaceri cu un procent semnificativ mai mare față de cel din 2013. Nu avem ca obiectiv (imediat – n. red.) profitabilitatea, ne dorim creștere pe termen lung. Investim mult în oameni, în IT, logistică şi marketing”, spune Iulian Stanciu.

eMag, până nu demult cunoscut ca cel mai mare magazin online de electronice și produse IT, și-a făcut treptat intrarea – prin intermediul sistemului eMag Marketplace, adică deschiderea platformei de comerț către alți parteneri – în diverse piețe precum turism, asigurări, produse pentru copii, cosmetice și accesorii, hrană pentru animale, iar în cadrul celei mai recente ediții Black Friday, surpriza a fost pătrunderea pe piața auto, o premieră pentru retailul online românesc, prin promovarea spre vânzare a 63 de autoturisme marca Dacia, Ford, Mitsubishi, Hyundai și Mercedes-Benz . eMag a anunțat că a vândut de Black Friday 2013 autoturisme în valoare de un milion de euro, dar valoarea totală a vânzărilor înregistrate de companie pentru această ediție a evenimentului a fost de 23 de milioane de euro. Mai mult, retailerul a exportat acest eveniment și în Bulgaria. Aici vânzările n-au atins nici 10% din cifra înregistrată în România, dar șeful eMag se bucură totuși că a reușit anul trecut, în noiembrie, să ajungă la o cotă de 75% din piața retailului online a vecinilor bulgari. Totodată, Stanciu plănuiește ca în viitorul apropiat să se extindă puternic în afara țării prin deschiderea de noi centre ale companiei în țări precum Ucraina sau Turcia.

Strategia de extindere pe verticală a fost adoptată și de alți retaileri online de la noi din țară. Anul trecut evoMag a cumpărat magazinul de jucării Toyz.ro, după ce în urmă cu doi ani a achiziționat magazinul de ceasuri Watchshop.ro. Site-ul Elefant.ro, care s-a lansat pe piață prin vânzarea de cărți, a intrat anul trecut și pe zona de fashion și jucării.

Dar pentru a face față extinderilor puternice este mare nevoie de oameni. „Anul trecut a fost și anul investițiilor în personal: numai în dezvoltarea echipei am investit aproximativ un milion de euro, iar prin proiectul eMag Academy am început să oferim coaching talentelor din companie”, explică Stanciu. Este vorba de un MBA de business, pe care cursanții îl pot parcurge online şi care în prezent este destinat doar angajaților companiei, dar urmează ca începând din acest an să se adreseze și publicului și să intre în parteneriat cu diferite instituții de învățământ superior.

La mijlocul anului trecut, antreprenorul care are, potrivit celei mai recente ediții a topului Forbes 500 Miliardari, o avere de 75 de milioane euro, estima că în 2013 vânzările eMag ar putea ajunge la circa 200 de milioane de euro, ceea ce ar reprezenta o creștere cu 30 de procente față de anul anterior,  iar în următorii cinci ani estimează majorarea afacerilor la un miliard de euro. O viziune optimistă bazată în special pe datele care arată o creștere a volumelor din comerțul electronic.

La începutul anului trecut, circa 27% dintre românii cu acces la internet se declarau utilizatori ai comerțului electronic, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown. Aceeași companie de cercetare anunța la finele lunii noiembrie că peste 50% dintre români și-au manifestat interesul de a cumpăra online produse din categoria IT, în următoarele șase luni. Volumele înregistrate în comerţul online din România au crescut susținut în ultimii ani  – de la 130 de milioane de euro în 2010, la circa 286 de milioane de euro în 2013, conform estimărilor procesatorului de plăți PayU.

„Iar creşterea se va menţine pe termen lung”, este de părere Iulian Stanciu, care afirmă că acest an va aduce o majorare a acestei cifre de cel puțin 20%. „Piaţa de comerţ online a crescut semnificativ în 2013, serviciile s-au îmbunătăţit şi tot mai mulţi români au început să cumpere online. Acest trend va continua şi în anii următori, având în vedere creşterea penetrării internetului şi a tehnologiei în casele şi în buzunarele noastre”, mai declară şeful eMag.

Totuşi există câţiva factori care ar putea aduce o influenţă majoră în creşterea vânzărilor: implementarea sistemelor de plăţi online ale impozitelor, argumentează Stanciu, pentru că astfel „oamenii ar trece peste această barieră mai uşor; statul ar avea de câştigat enorm prin creşterea colectării impozitelor şi amenzilor, având în vedere simplitatea procesului”. Dar până când consumatorii vor fi pregătiţi să depăşească toate aceste „bariere”, omul de afaceri se asigură că nu pierde teren în piaţa retailului modern şi continuă să investească şi în zona de comerţ offline. eMag, pe de o parte, a inaugurat două noi showroomuri,  la Galaţi şi Oradea,  ajungând la un număr total de zece în toată țara. În plus, Stanciu a preluat în ultimii ani și participaţiile deţinute de parlamentarul Sebastian Ghiţă în cadrul rețelei de magazine Flanco şi mai ales în cadrul Network One Distribution (NOD), cea mai mare firmă de distribuție IT&C de pe piața locală. Adică tot atâtea motive pentru care Iulian Stanciu este pe lista celor 14 care trebuie urmăriți în 2014.

Aflați ce alte articole mai cuprinde ediția specială “14 pentru 2014”

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei din 20 ianuarie, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer  sau în aplicația de iPad a Forbes România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii