Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Comentarii/Editoriale |
|

O vârstă pentru toate

Cu mai bine de o lună în urmă, când am lansat cu ocazia ediției speciale aniversare campania „Amintiri din viitor”, le-am propus oamenilor de afaceri relevanți de la noi să participe la o discuție înregistrată de aproximativ o oră.
ionut_bonoiu_editorial.JPG

Aveam un chestionar oarecum standardizat, pe care îl trimiteam înaintea întâlnirii, iar întreaga discuție era filmată și apoi, montată și editată, rezultatul fiind publicat online și pe canalul de YouTube al Forbes România.

Discutam, evident, despre evoluția economiei și a societății în ansamblu în ultimii ani (doar era o ediție aniversară, care marca șase ani de existență ai Forbes în România), despre stadiul actual și, mai ales, despre modul cum va arăta România și, prin extensie, întreaga lume în următorii șase ani.

Campania, care se va derula pe întreg parcursul acestui an, includea deopotrivă antreprenori, manageri, finanțiști, avocați sau alți consultanți și era o încercare a noastră de a abate, fie și temporar, atenția de la zgomotul zilnic creat de isprăvile inspectorilor ANAF, care au culminat cu spectacolul grotesc al descinderilor de pe litoral de 1 mai. Ca o paranteză, nu am crezut niciodată în ultimii zece ani că voi ajunge să primesc de bunăvoie bon fiscal la orice cumpărătură pe care o fac, chiar și la chioșcul din fața sediului nostru, la fel cum nu am crezut niciodată că locul dinozaurilor din business ar putea fi luat atât de rapid de către vulturii noi. Dar acesta este un subiect de discuție pentru un alt articol.

Dincolo de previziunile pe care oamenii de afaceri le-au făcut pe parcursul discuției cu Forbes România, un subiect revenea aproape permanent în atenție: problema demografică.

Proiecțiile făcute de sociologi arată că, în condițiile în care tendințele actuale se vor menține, peste jumătate din populația României va avea în 2050 o vârstă de peste 50 de ani, ceea ce ar putea reprezenta, spun mulți analiști, un dezastru pentru economie și mai ales pentru sistemul de pensii.

Pentru comparație, conform recensământului din 1992, în România trăiau peste 5 milioane de copii și tineri cu vârsta până în 15 ani, adică aproape dublu față de cei cu vârsta peste 65 de ani. Cele mai recente date ale Institutului Național de Stastistică arată că pentru prima dată în ultimii 25 de ani numărul vârstnicilor l-a depășit pe cel al tinerilor.

Ba, mai mult, în timp ce grupele de vârstă 35-39 de ani, 40 – 44 de ani, 45-49 de ani sau chiar 55-59 de ani includeau 1,4-1,5 milioane de persoane, niciuna dintre grupele de vârstă cincinale sub 25 de ani nu trecea de 1,1 sau 1,2 de milioane de persoane.

Toate aceste cifre îmi veneau în minte când mă aflam pe sce­na galei Forbes România 30 sub 30, unde aveam în față câteva sute dintre cei mai puțin de șapte milioane de români cu vârsta până în 30 de ani. Am recunoscut, sincer că m-a surprins faptul că Forbes 30 sub 30 a ajuns, în cei patru ani de existență, produsul cel mai mediatizat din „universul” Forbes România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii