Cautare




, Contributor

Sănătate |
|

O problemă încă nerezolvată

petru-craciun-cegedim
Pe agenda individuală a fiecăruia dintre noi sănătatea ocupă de obicei un loc pe podium. Cum se face că, la nivel de societate, nu reușim să rezolvăm suficient de bine această problemă, oscilând între amânarea echilibrării deficitului bugetar cronic și evadarea în senzaționalul populist?

Există planul istoric, al moștenirii utopiei comuniste, cu accente de nostalgie amestecată cu revoltă, dar și cu câteva evidențe greu de contestat. Destulă lume își amintește de situația dinainte de 1990, când nu era totul perfect, unele aspecte ale penuriei fiind de-a dreptul îngrozitoare în domeniul medical, dar existau mai multe certitudini, printre care șansa unei îngrijiri de sănătate – nu grozave, dar decente – era la îndemâna celor mai mulți dintre noi. Cum însă costul îngrijirilor nu era evident pentru cetățean în forma unui document de plată, ci făcea parte din marea mistificare economică a sistemului socialist, așa s-au născut mitul pachetului/cartușului de Kent și confuzia între costul îngrijirii medicale și costul accesului la aceste îngrijiri.

Există mai apoi planul politic, unde ajung majoritatea deciziilor tactice și strategice și unde este greu de crezut că cine dă vești proaste, indiferent câtă dreptate are, va fi plăcut de cei mulți și deci va beneficia de sufragiul popular. Mai mult, deși importanța rezolvării problemelor sănătății ar da o reputație excepțională formațiunii politice care ar reuși-o, rezolvarea profundă a problemelor necesită o abordare sistematică pe un termen mai lung decât un ciclu electoral, deci iese aproape automat din discuție în majoritatea strategiilor politice.

Continuăm cu planul social, unde nu avem certitudinea răspunsului la întrebarea dacă românul este individualist sau colectivist și unde o conduită de tipul urmărirea de beneficii însoțită de sustragerea de la obligații nu provoacă o reacție fermă de respingere din partea celorlalți, cauza fiind în mare parte tot tradiția istorică. Nu abordăm aici problema evaziunii sau a fraudei din motive de spațiu.

În fine, dar nu în cele din urmă, există și planul profesional, acolo unde ar fi multe de spus, dar ne rezumăm doar la câteva. Avem aici problema specializării, pentru că e foarte greu să stăpânești bine chiar și o singură specialitate, așa încât nimeni nu poate stăpâni perfect toate specialitățile. Apoi avem problema comunicării, care nu a reprezentat o preocupare deosebită, cu câteva remarcabile excepții, așa încât nu avem încă o școală bună a comunicării cu pacientul, ca să nu vorbim de comunicarea publică în sistemul de sănătate. Mai avem și problemele responsabilității și  educației economice și manageriale, însă ne oprim aici, constatând doar că mii de medici pleacă în străinătate în fiecare an, iar motivația majorității nu este de natură strict financiară, deși acesta nu este un aspect neimportant, ci lipsa de perspectivă și de considerație de care ar avea parte dacă ar rămâne acasă.

Ce ar fi de făcut? În primul rând, ar trebui să recunoaștem că sistemul nostru de sănătate, înainte de a duce lipsă de finanțarea de care are nevoie, suferă la capitolul încredere. Iar încrederea se solicită în numele unor valori care sunt importante pentru ceilalți și se menține printr-o aplicare consecventă a acestora în timp. În al doilea rând, ar trebui să judecăm corect decalajul dintre nevoi și posibilități și să-l aplicăm nediscriminatoriu în toate zonele și la toate nivelurile. În ultimul rând, ar fi bine să deplasăm accentul de la constrângere la încurajare, am putea avea rezultate solide mult mai repede.

Dacă am reuși aceste lucruri, problemele de finanțare ar deveni mult mai simplu de rezolvat. Un sistem public care să-și propună mai puține lucruri, dar să le realizeze pentru toți, însoțit de componente private care să ofere celor doritori îngrijiri peste medie nu este atît de greu de articulat. Mai greu este să evităm gândirea monopolistă și să asociem sănătatea cu munca, atât ca principiu, cât și ca formă practică a contribuțiilor obligatorii rezonabile renunțând la taxarea contribuțiilor voluntare de sănătate, ca  investiție a fiecărui individ în propriul viitor.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii