Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

|
|

O listă inutilă

Jumătate dintre televiziunile aflate pe lista must-carry aprobată de CNA au audiențe naționale de sub 10.000 de telespectatori, la nivel naţional.
televizor_audiente

A devenit deja o tradiție ca, la începutul fiecărui an, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) să facă publică lista televiziunilor din sistemul must-carry, adică acele stații care pot fi preluate de operatorii de cablu fără ca aceștia să plătească, în limita a 25% din numărul total de programe TV distribuite prin reţeaua respectivă. „Tradiția” este, în fapt, o prevedere foarte clară în Legea Audiovizualului. În anii din urmă, membrii CNA au întârziat să publice lista televiziunilor din must-carry, din cauze interne. Iată că anul acesta, nici n-am apucat să intrăm în luna februarie, că CNA a oficializat lista must-carry pentru 2016, formată din 30 de televiziuni înregistrate în România. (Este vorba numai de televiziuni românești.) Acestea sunt ordonate în funcție de audiențele obținute în anul 2015, la nivel național. Indicii de audiență sunt furnizați de Kantar Media, unica firmă ce măsoară audiența TV în România.Trebuie precizat că pe această listă nu figurează televiziunile grupului Pro TV SRL (CME), care s-au retras din acest sistem încă din iulie 2013. Așa încât, în topul audienței nu se află televiziunile Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, MTV România, Sport.ro și Acasă Gold. Preluarea acestor programe de către cabliști se face pe baza contractelor bilaterale negociate între Pro TV SRL și fiecare operator de cablu.

CNA A INTERVENIT PENTRU PROTECȚIA JURNALIȘTILOR ÎN DISPUTA DINTRE ANTENA GROUP ȘI ANAF

De asemenea, în lista televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cablişti se află programele Televiziunii Române (TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi studiourile teritoriale din Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara), dar şi programul TV5, inclus obligatoriu în baza unui acord internaţional între România şi Franţa.

Oficializarea „listei must-carry” este un bun prilej pentru a analiza variațiile de audiență față de anul precedent. Conform indicilor de audiență la nivel național, furnizați de Kantar Media, Antena 1 a avut o audiență medie de 527.027 de telespectatori pe minut în anul 2015 (2,85% rating național). Este cel mai mare rating din lista must-carry. Dar audiența Antenei 1 este cu 29.961 de telespectatori mai mică decât cea din 2014.

TELEKOM ARE LICENȚE PENTRU PATRU NOI TELEVIZIUNI SPORTIVE DOLCE SPORT

Cum aminteam mai sus, Pro TV nu se află pe această listă. Dar indicii de audiență arată că Pro TV a înregistrat în 2015 o audiență medie de 612.324 de telespectatori pe minut la nivel național, cea mai mare de pe piața TV. Totuși, liderul pieței TV a pierdut circa 66.106 de persoane la nivel național, o pierdere însemnată.

Revenind la lista must-carry pentru anul 2016, se constată că șapte dintre primele 10 televiziuni cu cele mai mari audiențe au suferit pierderi de telespectatori față de anul 2014. Astfel, în afara Antenei 1, au mai suferit o erodare a audienței Antena 3 (-29.800 persoane), Național TV (-19.555), Prima TV (-24.708), B1 TV (-23.316) și Realitatea TV (-29.095).

Cele patru televiziuni care au câștigat audiență în 2015 sunt: Kanal D (50.287 telespectatori), România TV (22.589), Antena Stars (10.489) și Digi 24 (10.326).

Se constată că televiziunea Kanal D a avut cea mai mare creștere de audiență de pe piața TV în 2015. De asemenea, Antena Stars, cu o medie de 88.606 de telespectatori pe minut, a depășit în audiență canalele de știri B1 TV (84.792) și Realitatea TV (67.216). Apoi, se observă că Digi24, cu o medie de 50.062 de telespectatori pe minut, se apropie amenințător de Realitatea TV și B1 TV, în ciuda faptului că cele două televiziuni au o acoperire națională mai bună și nu sunt exilate pe rețelele de cablu concurente ale RCS&RDS, așa cum se întâmplă cu Digi24 pe rețeaua UPC.

SENATORII DIN COMISIA DE CULTURĂ ȘI MEDIA AU RESPINS INSTITUIREA FONDULUI AUDIOVIZUAL

Trinitas TV, televiziunea deținută de Patriarhia Română, a avut în 2015 o medie de 11.172 telespectatori pe minut la nivel național, în scădere cu 1.629 de persoane față de 2015. Trinitas are o audiență mai mare decât Național 24 Plus (5.305 persoane pe minut) și Nașul TV (2.969), televiziunea deținută de Radu Moraru.

Audiențele altor televiziuni confesionale în 2015 se plasează sub 4.000 de persoane: Speranța TV (3.397 telespectatori pe minut), Alfa Omega TV (857) și Credo TV (393).

Principala deficiență a sistemului must-carry, stabilit în Legea Audiovizualului, este că îi obligă pe cabliști să distribuie niște televiziuni cu audiențe foarte mici, cât pentru o scară de bloc dintr-un cartier bucureștean. Adică, sunt televiziuni care pur și simplu parazitează grilele cabliștilor.

UN PROIECT DE LEGE EXPLOZIV

Astfel, au intrat în distribuție gratuită televiziuni precum eStrada TV, cu o medie anuală de 255 de telespectatori pe minut, și Telestar, cu o medie de 29 de persoane pe minut. Această audiență a televiziunii Telestar, o televiziune de teleshopping, este demnă de Cartea Recordurilor!

Alte stații care se încadrează la secțiunea „televiziuni la care nu se uită nimeni”: Travel Mix (709 persoane), Inedit TV (1.702) și H!T Music Channel (2.395). De altfel, jumătate dintre televiziunile din lista must-carry au audiențe de sub 10.000 de telespectatori pe minut. Principiul must-carry a devenit inutil într-o epocă în care crește consumul TV pe internet.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii