Nu distrugeți noul boom - Forbes.ro
Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Nu distrugeți noul boom

Două lucruri mari amenință economia americană: un dolar la un curs slab și protecționismul. Chiar și în ciuda consecințelor nefaste provocate, aceste două aspecte atrag politicieni.
editorial steve forbes

Ambele au întotdeauna consecințe amare, cu urmări politice teribile. Cu toate acestea, unii dintre angajații administrației Trump se joacă cu ambele, dar și cu focul, de asemenea.

Dolarul. Națiunile mari nu au valute slabe. Cu toate acestea, cu o garanție născută din ignoranță, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, și-a exprimat în mod clar dorința sa pentru un dolar slab.

Din fericire, președintele Trump l-a contrazis imediat. Dar faptul că Mnuchin și departamentul său vor să submineze valoarea monedei noastre sunt îngrijorătoare. Mnuchin se ghidează după o eroare conform căreia scăderea dolarului va consolida economia Statelor Unite, prin vânzările produselor pe piețele externe.  Astfel de noțiuni false și toxice înseamnă în mod evident că omul sărac a uitat complet experiențele din lumea reală. Acesta este un fapt incontestabil: nicio țară nu și-a devalorizat vreodată calea către măreție și prosperitate durabilă. Întrebați state precum Brazilia, Argentina și Zimbabwe sau verificați ce s-a întâmplat în trecut cu Imperiul Roman.

Mnuchin trebuie să își amintească mai întâi de trecut. În vara anului 1971, președintele Richard Nixon se temea că țara nu se recuperează suficient de repede din perioada recesiunii din 1969-1970 și că această încetinire ar putea pune în pericol realegerea sa în 1972.

În plus, lumea se axa pe așa-numitul standard de aur stabilit la Bretton Woods, însă aprovizionarea cu aur a Statelor Unite a scăzut, ceea ce a generat semnale de alarmă pe piețele financiare.

Rezervele Federale au tipărit prea mulți dolari (în încercarea de a stimula economia) cu consecința evidentă că monedele guvernelor străine au condus la deprecierea monedei lor în favoarea dolarului american.

Nixon a fost constrâns de bancherii centrali să stopeze conexiunea dintre dolar și aur, contribuind la o depreciere a dolarului.

Ideea era că acest lucru ar genera un excedent comercial și ar conduce la câștigarea alegerilor. Nixon a câștigat cel de-al doilea mandat, însă rezultatul concret a însemnat un deceniu de dezechilibru al liniilor, inflația a crescut considerabil, iar economia a stagnat, o economie care cunoștea din nou o altă criză, aparent cea mai serioasă de dupa marea criză economică (1929-1933), cea care a contribuit semnificativ în cele din urmă la eliminarea din funcție a președintelui Nixon. Jimmy Carter a urmărit politici similare în decursul aceluiași deceniu. Atât Carter, cât și Nixon erau perdanți din punct de vedere economic.

În 1987, secretarul de stat al Trezoreriei, James Baker, a demarat acțiuni pentru a spori vânzarea de produse din SUA în străinătate care, spunea el, „vor ameliora deficitul comercial”. În luna octombie al aceluiași an, el s-a adresat Germaniei promițând că dacă nu își vor devaloriza singuri moneda, el va întreprinde acțiuni de scădere a dolarului. Acțiunile lui Baker au declanșat un accident pe piața bursieră, însă  din fericire, administrația Reagan le-a retras, iar piețele și-au revenit.

Din nefericire, începând cu anii 2000, rata inflației a cunoscut o altă majorare în SUA.  Șefii trezoreriei președintelui George W. Bush au crezut că o devalorizare lentă a dolarului ar stimula o creștere mai mare. Slăbirea dolarului – așa cum se întâmplă întotdeauna – a declanșat o explozie pe piața imobiliară, dar și pe cea a mărfurilor, întrucât piețele fug de activele grele când banii devin instabili. Știm cu toții cum s-a terminat.

Secretarul Mnuchin, din păcate, nu a învățat nimic din toate astea. Ceea ce Nixon, Connally, Mnuchin și alții de teapa lor nu înțeleg niciodată este că banii nu sunt bogății. Ei măsoară valoarea, în același mod în care volatilitatea face comerțul și investițiile mai incerte, iar progresul economic este rănit.

Banii nu au o valoare intrinsecă. Ei reprezintă un sistem bazat pe încredere. În acest sens, este ca un bilet la un eveniment. Biletul în sine nu are valoare, dar constituie o cerere pentru un serviciu real. Devalorizarea dolarului este similară cu ideea de înșelăciune. Poți să plătești 15 dolari pentru un produs sau un serviciu care ar trebui să coste 10 dolari.

Protecționismul și deficitele comerciale. În sine, ele nu vă spun nimic. Statele Unite au avut deficite comerciale în cea mai mare parte a existenței lor. O cheie a creșterii noastre au fost – și încă este – investițiile de capital care vin pe țărmurile noastre. Începem să obținem intrări de sute de miliarde de dolari, datorită măsurilor de taxare introduse de Trump.

Este un lucru să actualizăm acordurile comerciale, cum ar fi Nafta, și altceva să le aruncăm în aer sau să le dictăm anumite rezultate, precum forțarea companiilor să își aducă în țară unitățile de producție. La fel și abuzurile comerciale, cum ar fi limitarea nedreaptă din partea Chinei a accesului pe piețele sale pentru companiile străine sau forțarea întreprinderilor să dezvăluie secrete tehnologice.

Forța negocierilor comerciale ar trebui să reducă barierele, nu să le ridice prin intermediul taxelor de import sau al reglementărilor anti-import.

Restul lumii merge mai departe. Japonia a încheiat o mare tranzacție comercială cu UE. Cele 11 națiuni care au făcut parte din acordul comercial Trans-Pacific (TPP), construiesc o nouă alianță în care să nu fie inclusă SUA.

Sunt negociate 35 de noi pacte comerciale bilaterale și regionale, ceea ce va însemna mai mult comerț între țările implicate.

Din fericire, noul proiect de lege privind impozitele ar trebui să stimuleze mai multe investiții din partea întreprinderilor de aici și din străinătate. Dar nu ar trebui să ajungem să „lăsăm bani pe masă” pierzând în mod inutil un acces mai bun la piața mondială.

Mai presus de toate, un război comercial asemănător cu anii ’30 trebuie evitat. În 1929, președintele Herbert Hoover, proaspăt ales, a crezut că introducerea unor noi taxe asupra importurilor de alimente ar ajuta agricultorii americani care fuseseră afectați de prețurile scăzute ale mărfurilor datorate producției abundente. A urmat un război comercial global care a cauzat cea mai mare criză existentă vreodată.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii