FacebookTwitterLinkedIn

Să găsești în toiul zilei un loc de parcare pe bulevardul Aviatorilor poate fi o aventură, mai ales dacă ai norocul să prinzi o ploaie torențială de vară.

„Niciodată nu m-am formalizat. O mică întârziere e acceptabilă”, mă consolează Laurențiu Mitrache, și începe discuția cu o poveste din armată, care include un alt personaj din industria financiar-bancară și, inevitabil, o zi de permisie.

Actualul președinte executiv al Bank Leumi România este unul dintre cei mai experimentați manageri din sistemul bancar românesc. Lucrează în domeniu încă din 1980, mai întâi pentru Banca de Investiții, iar după revoluție pentru BRD, DemirBank, Volksbank sau Bank Leumi. Tocmai de aceea alege să compare criza din ultimii ani cu ceea ce era privit ca normal înainte de 1989.

„Am strâns cinci ani bani, alături de soție, ca să dăm un avans pentru un credit de 30 de ani pentru casă. Am strâns timp de vreo șapte ani bani pentru o Dacia – și exact când am depus banii în 1989, în vară s-a ales praful. Ideea este că atunci acceptam restricțiile vieții ca normalitate și până la un punct e normal. Asta ne lipsește”, afirmă Mitrache, care aduce ca argument și o vizită făcută în Norvegia. „E o țară cu un standard foarte înalt de viață, dar oamenii sunt foarte modești. La noi, s-a sărit foarte mult. Au fost stimulați oamenii la consum. Când îndopi pe cineva cu mâncare și apoi îi spui să treacă la regim e greu.”

Numai că un rol important pentru apetența românilor pentru consum l-au avut și finanțările bancare. “Până în 2000, comportamentul clientului în retail era să nu fie dator la bancă”. Situația avea să se schimbe dramatic, având în vedere că de la finele anilor ‘90 investitorii din străini descopereau potențialul României. „Raportul între activele bancare și PIB era de 20%. În alte țări din Europa Centrală și de Est era de 80%, în UE era de 140%. Deci era loc de crescut. Aveau bani, dar nu aveau ce face cu ei. Acea infuzie s-a dus în consum”, afirmă managerul pregătit imediat cu o paralelă istorică – Spania secolului al XVI-lea.  „Au descoperit imperiul aztec și incaș. Veneau multe corăbii în Spania pe vremea lui Carol al V-lea, dar aurul a curs ca o ploaie pe acoperiș. Așa cum s-a întâmplat cu ploaia de zilele trecute și de astăzi, din care nu ne-am ales cu nimic. În Israel, dacă plouă, au instalații care stochează și folosesc apa”, afirmă șeful filialei locale a grupului israelian Bank Leumi, una dintre puținele bănci mici (cu o cotă sub 1% din piață) aflate pe profit.

Profiturile din 2012 și 2013 (aproape 16 milioane de lei cumulat) au venit după doi ani de pierderi importante (aproape 80 de milioane de lei cumulat), banca fiind implicată într-un amplu proces de restructurare, care a implicat concedieri și închideri de sucursale (în prezent sunt mai puțin de 300 de angajați și puțin peste 20 de sucursale).

„La noi e și o consecință a faptului că suntem mici. Sensibilitatea la un client mai mare (care intră în insolvență – n. red.) este mai mare. Avantajul este că fiind parte a unui grup internațional, problemele noastre nu se simt; avem suportul grupului”, explică Mitrache, cel care preluase conducerea executivă a filialei locale a Bank Leumi  din anul 2006, când grupul israelian cumpărase cu 34 mil. $ Eurom Bank și decisese să opereze sub propriul nume.

La fel ca mulți alți șefi de bănci, Mitrache afirmă că unul dintre cele mai grele obiective este păstrarea entuziasmului oamenilor. “Sunt 3-4 ani de când industria e în suferință. Până la criză a fost considerată de elită. Industria bancară a ajuns acum un fel de Rapid București. Am fost rapidist de mic, dar sufăr când o echipă mare pățește așa ceva.” Clubul patronat la un moment dat de omul de afaceri George Copos a intrat în insolvență, a fost retrogradat într-o ligă inferioară și a ajuns să se zbată în mizerie.

Paralela cu clubul de fotbal nu este întâmplătoare, Mitrache fiind pasionat de sporturi, în special de fotbal și tenis. “În decembrie am jucat cu Simona Halep. Am jucat și cu Năstase și cu Mats Wilander. Nu înseamnă că i-am bătut, dar m-am descurcat”, spune Mitrache, care tocmai se pregătea să meargă la un turneu la Londra care marca începutul carierei sale internaționale de jucător de tenis, după ce își luase IPIN (International Player Identification Number).

De altfel, Simona Halep, proaspăt intrată în top 3 mondial după ce a jucat recent finala turneului de tenis de la Roland Garros, și Tudorel Stoica, fostul căpitan al echipei de fotbal Steaua, care câștiga Cupa Campionilor la fotbal în urmă cu aproape 30 de ani, se află printre clienții băncii cu acționari israelieni.

„Băncile sunt acum greșit percepute. Se duce o campanie greșită împotriva instituțiilor bancare, iar instituția care suferă în tăcere, pentru că nimeni nu o bagă în seamă este instituția creditului. Creditul nu înseamnă doar relația între bancă și client, ci și relația între clienți. Când eram mic, mama mea cumpăra pâine, lapte și altele pe datorie. Când lua tata salariul, plătea. Acela era credit. Iar acum acesta este omorât”, adaugă Laurențiu Mitrache, singurul șef al unei bănci mici care este membru al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB).

Din această poziție, afirmă că cea mai mare problemă pentru industria bancară, în ansamblu, este indisciplina contractuală și lipsa unei forțe de coerciție, de impunere a respectării clauzelor. „Contractele au devenit simple foi de hârtie. Le respecți doar dacă vrei. Nu întâmplător s-a ajuns la 22% rată de neperformanță. Sunt diverse metode, să le arăți sau să nu le arăți în bilanțuri. Dar, una peste alta, un sfert din active sunt în suferință. Este mult”.

Dacă la această situație se suprapune, potrivit consultanților din domeniul financiar, și tendința de a nu reînnoi liniile de finanțare de la sediul central, mai ales în cazul instituțiilor cu acționari europeni sau al celor care generează pierderi, băncile de mici dimensiuni ar putea fi printre cele mai afectate.

În aceste condiții, mult-discutata consolidare a sistemului bancar care numără peste 40 de jucători, ar putea deveni realitate. Laurențiu Mitrache are însă, o viziune proprie a viitorului.„Chiar trebuie să se întâmple consolidarea? Cea mai bună dovadă că nu sunt foarte multe bănci este că nu s-a ajuns la o calitate deosebită a serviciilor bancare. Asta înseamnă că e încă loc pentru toată lumea și banca pe care o visează toată lumea – și publicul, și Guvernul, și chiar și noi, funcționarii-, încă n-a apărut; dar poate să apară și dintr-o bancă mică”.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România