Forbes: Personal, cum sprijiniți procesul de inovație? Ce înseamnă pentru dumneavoastră inovația?
Nikolai Beckers: În prezent, fără inovaţie, nicio companie nu se poate aştepta să se menţină pe piaţă sau să facă vreo diferenţă. Cred că inovaţia vine din lărgirea orizonturilor noastre, din încercarea de a anticipa ceea ce au nevoie clienţii şi a le livra într-o manieră prietenoasă. Şi aceasta poate fi obţinută printr-o permanentă cursă a ideilor noi. Tocmai de aceea îmi place să interacţionez cu oameni entuziaşti, care sunt dornici să-şi împărtăşească ideile şi pe care-i încurajez să facă astfel ori de câte ori pot.
Forbes: De ce au companiile nevoie de inovație?
Nikolai Beckers: Aşa cum am spus, fără inovaţie o companie este condamnată să moară. Prin definiţie, telecom-ul este una din industriile cele mai dinamice. Ceea ce este tehnologie de vârf astăzi devine perimat mâine. Iată de ce operatorii trebuie să facă investiţii de amploare pentru a inova.
Oricum, suntem pregătiţi să inovăm şi să le oferim clienţilor servicii la preţuri rezonabile, asigurându-le un raport calitate-preț optim. Este adevărat că cei mai mulţi dintre clienţii români aleg în funcţie de preţ, ceea ce justifică de ce trebuie să avem tarife avantajoase în portofoliul nostru. Însă, există, de asemenea, un segment interesat de calitate, prestigiu, segment care apreciază eforturile noastre depuse în direcţia inovării.
Pe segmentul de business, inovaţia este, de asemenea, crucială pentru că nu se adresează numai celor din categoria „early adopters”, care vor să aibă acces la cele mai noi tehnologii. Inovaţia se transpune în eficienţa costurilor, în soluţii la cheie care ajută afacerile să crească, dar cu costuri reduse. În acest context, serviciile de tip cloud și managed services sunt cel mai bine poziționate ca modalități inovatoare de a susține mediul de afaceri. Noi le livrăm pe ambele și facem eforturi continue pentru a ne întări poziţia pe aceste segmente. Un alt mod de a ne asigura că rămânem în top este să stabilim parteneriate strategice cu cele mai inovatoare companii din industrie. Ne uităm la întreg portofoliul de soluţii IT&C şi îl integrăm în ofertele noastre.
Forbes: Ce rol joacă eșecul în procesul de inovație?
Nikolai Beckers: Personal, cred că fără încercări continue, teste şi asumarea faptului că eşecul vine ”la pachet”, nu se poate merge mai departe. Îmi place ce a răspuns Thomas Edison atunci când a fost întrebat cum se simte după ce a eşuat de 700 de ori înainte de a inventa becul incandescent. „Nu am eşuat de 700 de ori. Nu am eşuat nici măcar o dată. Am reuşit să demonstrez că cele 700 de metode nu funcţionează. După ce elimin toate metodele care nu funcţionează, o voi descoperi pe aceea care funcţionează.” La fel este cu orice e nou. Trebuie doar să continui să încerci şi să înveţi din greşeli.
Forbes: Care este cel mai mare succes în materie de inovație al companiei dumneavoastră?
Nikolai Beckers: Greu de spus. Lucrăm în permanenţă la acest aspect, fie că vorbim de „conceptul TV oriunde” sau de parteneriate strategice precum cel cu WhatsApp – ca să le numesc numai pe cele ce-mi vin acum în minte. Pe segmentul de business, aş menţiona direcţia strategică de întărire a poziţiei Romtelecom ca jucător IT&C de frunte pe piaţa locală. Soluţiile noastre inovatoare au generat cea mai mare creştere a veniturilor, de peste 200%, în T1 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Soluţiile noastre de cloud computing sunt, de asemenea, un mod inovator de a răspunde la nevoile clienţilor noştri de business, dar cum fiecare inovaţie, idee nouă, întâmpină o oarecare rezistenţă, facem mari eforturi să educăm piaţa în ceea ce priveşte beneficiile aduse de acestea.
Forbes: Dar cel mai recent?
Nikolai Beckers: Inovaţie înseamnă să nu te opreşti niciodată din a privi către viitor. Facem eforturi să folosim pentru serviciile noastre cele mai noi tehnologii, în speţă 3G şi 4G, respectiv FTTH. Vorbim de servicii bazate pe All-IP, un proces pe care l-am început şi pe care planificăm să-l finalizăm până în 2018.
În ceea ce priveşte serviciile, căutăm mijloace inovatoare de a aloca resurse pentru a servi în cel mai bun mod cu putinţă afacerile care au nevoie să-şi susţină creşterea viitoare. Cred că Romtelecom şi COSMOTE sunt cel mai bine poziţionate pentru a integra nevoile clienţilor E2E, consolidându-şi poziţia de top pe segmentul de business.
Forbes: Ce buget ați alocat acestui domeniu?
Cea mai mare parte a investiţiilor planificate pentru acest an, care totalizează 170 de milioane de euro, se referă la tehnologia 3G şi 4G pentru segmentul de comunicaţii mobile, respectiv la FTTH pentru cel de comunicaţii fixe. Din nefericire, din cauza cadrului legislativ actual, am putea fi forţaţi să amânăm aceste planuri, companiile noastre fiind considerabil afectate de „taxa pe stâlp”.
Inovaţia nu se reduce doar la bani. Înseamnă, cum am spus mai devreme, să încurajezi ideile noi. Competiţiile iniţiate la nivel de grup, precum „Innovation contest” sau „Business Wall of Fame”, pe care le susţinem pe piaţa locală, dovedesc că există un real potenţial aici. Ambele sunt încă în curs de derulare, dar până acum echipele româneşti, formate din tineri antreprenori, startup-uri sau tineri dezvoltatori de software, de la caz la caz, înregistrează printre cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte ratele de participare şi numărul de idei.
Forbes: Care este personajul care va vine in minte atunci cand vine vorba de inovatie? Sau ale carui lectii va ganditi cand vine vorba de acest domeniu?
Cred că l-aş menționa pe Steve Jobs. Pe lângă aceasta, grupul Deutsche Telekom are un parteneriat strategic cu compania pe care a creat-o, ceea ce ne conduce la ce am spus mai devreme: numai având alături de noi parteneri inovatori vom reuşi să ne asigurăm viitorul ca operatori integraţi.
Citiți toate textele integral în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.