Cautare




, Contributor

Forbes.com

|
|

Neliniștea republicanilor

Confuzia din rândul republicanilor în Camera Reprezentanților și reality-show-urile, atmosfera de circ care înconjoară candidații republicani din domeniul prezidențial ascund două evoluții încurajatoare, care prevestesc lucruri bune pentru țară după alegerile din 2016.
Steve Forbes

În primul rând, aproape fiecare republican care aspiră să ajungă la Casa Albă a stabilit un plan serios pentru schimbările drastice ale codului federal privind taxa pe venit, idei ce ar stimula enorm creșterea economică. După șapte ani de stagnare economică sub conducerea lui Obama, ar fi mai mult decât binevenit.

Fostul senator Rick Santorum și senatorul Rand Paul au prezentat propuneri serioase de taxe unice. Chiar dacă nu așa eficiente cum mi-aș dori, sunt cu mult mai bune decât ceea ce avem acum.  Fiecare plan ar desființa planul actual și ar lua-o de la zero. Simplitatea lor ar elimina o sursă majoră de lobby și corupție politică, iar taxele lor unice și mici ar da un impuls puternic investițiilor.

Dr. Ben Carson a pledat pentru o rată forfetară de 10%, cu nici un fel de deduceri. Probabil va concretiza ideea unei taxe pe „zeciuială” în săptămânile următoare. Fostul guvernator Mike Huckabee vrea să înlocuiască impozitul pe venit și impozitul pe salarii cu un impozit național pe vânzări de 30%. Din punct de vedere politic, acest lucru este sortit eșecului, dar oferă speranța unei schimbări drastice a ceea ce avem acum.

Planurile celorlalți candidați prezintă două sau trei rate de impozitare. Cu o singură excepție, niciunul nu are o rată mai mare de 28% (câteva au 25%). Senatorul Marco Rubio este excepția, cu 35%, care nu reprezintă o mare diferență față de ceea ce este deja în vigoare. Mai rău, planul său lovește contribuabilii mai mult decât o face codul curent. Trebuie să facă mici ajustări în viitorul apropiat sau să-și riște consecvența și se orienteze spre altceva. Toți candidații vor să desființeze taxa pe moștenire, impozitele pe venituri din investiții și profiturile corporative.

Ceea ce prezintă Republicanii este mult mai atrăgător decât vorbăria tristă, înmulțirea fără sens a taxelor propuse de democrați, ce urmează acum un mandat drastic de creștere a simplificării taxelor ca urmare a ciclului electoral din 2016.

În al doilea rând, noua conducere a Casei Albe va fi mai orientată spre politici de creștere decât echipa ce pleacă. Vor să facă lucruri mari în ceea ce privește taxele, cheltuielile și reglementările. În cele din urmă, vor pune bazele unor reforme la scară mare, întrecând-o pe cea a lui Ronald Reagan din anii 1980 – dacă republicanii își vor alege candidatul potrivit.

Să-l punem pe Ben în spatele gratiilor? Fostul președinte al Rezervei Federale (n.r. – Banca Centrală națională a SUA), Ben Bernanke, a spus pentru USA Today că mulți directori de corporații ar trebui să meargă la închisoare pentru implicațiile lor în criza economică din 2008-2009. „Ar fi fost plăcerea mea să fac mai multe investigații (făcute de Departamentul Justiției și alte agenții de aplicare a legii) de acțiuni individuale, deoarece, evident, tot ceea ce a mers prost sau a fost ilegal a fost făcut de o persoană, nu de o firmă abstractă.”

Dacă ar fi să dăm „invitații” la închisoare pentru dezastrul din 2008-2009, cu siguranță printre primele ar trebui date lui Bernanke însuși. Politicile sale în cadrul Federației și cele ale predecesorului său au fost principalul motiv pentru dezastru. Mai rău, consecințele faptelor lui Bernanke sunt motivul decisiv pentru regretabila condiție în care se află astăzi SUA și economia globală. Pentru asta, merită o pedeapsă gravă, cu nicio perspectivă de eliberare condiționată.

La începutul anilor 2000, Rezerva Federală, în complicitate cu Departamentul de Trezorerie al SUA, a întreprins o politică de a slăbi dolarul în mod deliberat și treptat. Scopul a fost dublu: de a „stimula” recuperarea recesiunii din 2000-2001 și a stimula exporturile, teoria fiind aceea că un dolar ieftin ar însemna prețuri mai mici pentru cumpărătorii produselor și serviciilor noastre, care vin din străinătate.

Bernanke, care a aderat la consiliul guvernatorilor Rezervei Federale în 2002, a susținut viguros acțiunile băncii noastre centrale. După ce a plecat, în 2005, o scurtă perioadă, pentru a conduce consiliul consilierilor economici, Bernanke a revenit și  a preluat conducerea Rezervei Federale în 2006, asigurând în mod repetat că economia se află într-o stare excelentă și că nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la piața imobiliară.

Dar, așa cum Bernanke oferea asigurări liniștitoare, dar teribil de greșite, dolarul slab începuse să aibă deja consecințe negative. Ceea ce nu a înțeles Bernanke –și încă nu înțelege – este că nu banii în sine înseamnă bunăstare. Nu au o valoare intrinsecă. Aceștia măsoară bunăstarea așa cum cântarul măsoară greutatea, cum ceasul măsoară timpul, cum metrul măsoară lungimea. Banii ne spun valoarea numeroaselor produse și servicii, făcând astfel cumpărarea și vânzarea acestora mult mai simplă decât prin procesul greoi de barter. În acest sens, banii sunt similari unui tichet pentru preluarea umbrelei sau hainei din restaurant. A privi ciudat orice proprietar de restaurant  care a creat o grămadă de tichete pentru haine în ideea de a stimula numărul de haine primite și care, prin urmare, ar crește frecvența celor care vin la restaurantul său. Chiar și un copil ar înțelege că proprietarul face lucrurile pe dos.

Din păcate, Bernanke este vinovat de „teoria tichetelor” aplicată pe economie. Se fac o grămadă de bani și, iată, economia explodează de activitate. Un alt mod de a descrie asta ar fi: „a pune carul înaintea boilor”.

Anii 1970 ar fi trebuit să ne învețe ce se întâmplă atunci când scazi valoarea dolarului – banii se varsă în mărfuri. La începutul anilor 2000 s-a resimțit o creștere a prețului la ulei, cupru, aur, argint, porumb, grâu și soia. Când mărfurile s-au mutat brusc și violent într-o singură direcție în același timp, ceva este profund greșit. Bernanke a omis ceea ce piețele încercau să-i comunice: erau prea mulți bani în piață. Banii slabi generează, de asemenea, active grele ce conduc la un impuls de  creștere artificial. În acest caz, cea mai cunoscută a fost a imobiliarelor.

Panica în sine a fost declanșată de răspunsurile contradictorii ale Washington-ului pe măsură ce erupeau consecințele dolarului slab, cea mai pregnantă fiind subiectul imobiliarelor. Dacă Bernanke și predecesorul său, Alan Greenspan, ar fi avut o politică a unui dolar sănătos, lumea ar fi fost scutită de această experiență catastrofică.

Nemulțumit de rolul său în instigarea crizei, Bernanke a ales o cale ce a condus la cea mai slabă recuperare dintr-un declin pe care a experimentat-o vreodată America. Combinația dintre relaxarea cantitativă, Operațiunea Twist și politica dobânzii zero – fără să mai menționăm reglementările anti-împrumuturi – a dus la săparea după mici credite artificiale la costuri reduse pentru Guvernul Federal, companiile mari, precum Fannie Mae și Freddie Mac, în timp ce au sărăcit micile afaceri și consumatorii.

Cu aceste inițiative, Bernanke și succesorul său, Janet Yellen, au creat fără intenție un dolar mai puternic, care pune în dificultate țări precum Brazilia, Indonezia (locul unde se găsește cei mai mulți musulmani), Nigeria și Canada.

Un dolar instabil este precum un ceas care se află ori înainte ori înapoi. Este perturbator!

Traducere  de  Georgiana  Călin

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii