Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

Artă & Cultură |
|

Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute

Merg la muzeu pentru că aici aflu de fiecare dată câte ceva nou despre mine și despre lumea care mă înconjoară. Merg de curiozitate, merg să mă îmbogățesc, merg să descopăr și să cunosc.
cesianu

Fiecare purtăm cu noi un muzeu personal. Un loc în care adunăm, colecționăm și păstrăm momente consumate sau dorite, idealuri așteptate sau împlinite, eşecuri asumate, dar şi succese. Acest muzeu este chipul nostru. Aşadar, adunăm în muzeul personal, a cărui vitrină este chipul nostru, tot ceea ce întâlnim şi consumăm pe măsură ce creştem şi se desfăşoară în jurul nostru, de la şcoală la carieră.
Pe de altă parte, purtăm şi amprenta unei cronologii orizontale, a ceea ce dorim să devenim, nu prin forţa împrejurărilor şi a circumstanţelor, ci prin forţa schimbărilor provocate de noi.

Întreaga sumă a manifestărilor mentalităţii româneşti reprezintă continuarea manifestărilor similare, din veacurile anterioare. S-au schimbat doar accesoriile cotidiene, importate şi adaptate gusturilor fiecărui individ sau fiecărei colectivităţi, de la legislaţie la comportament.

Adunăm în muzeul personal extensiile generaţiilor mai vechi – dincolo de cartela genetică mai există şi una culturală la fel de puternică şi îndelungată, şi adesea aceasta din urmă o poate modifica pe cealaltă.

Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute este atât o poveste despre intimitate cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz. O poveste despre cum ar fi arătat o zi din viața noastră, din secolul al XVIII-lea până în prezent.

Ce este cu adevărat interesant este că Muzeul Vârstelor ar putea fi primul muzeu de antropologie urbană mergând nu pe reprezentarea cronologiei clasice, aşa cum vedem derulându-se astăzi majoritatea tipurilor de expunere muzeală, ci prin intersectarea cronologiilor, istoria devenind un accesoriu complementar şi nu un fundament ştiinţific singular. Tematica expoziţională propusă pentru Muzeul Cesianu este Istoria familiei şi a intimității.

Suntem aceeași de sute de mii de ani și, cu toate acestea, cadrul cultural și socio-profesional, evoluția tehnologiei și a priorităților aduce modificări atât în privința trupului (greutate, înălțime, fizionomie, boli variate) cât și în privința mentalităților, comportamentului, abilitaților și intereselor. De-a lungul camerelor, evoluția legată de natura umană a ultimilor trei sute de ani este exemplificată atât prin fotografii, cât și prin explicații concludente.

Citește și Aristocrația unei doamne moderne

Primul obiectiv al muzeului este să-i apropie și să-i familiarizeze pe adolescenți și tineri de ceea ce vor deveni peste treizeci sau patruzeci de ani, în timp ce un al doilea obiectiv vizează înțelegerea vârstei trăite prin cunoașterea vârstelor similare trăite diferit în trecut de alte generații și mai ales dezvoltarea aptitudinilor de adaptare pentru vârstele care urmează, în funcție de caz: adolescență, maturitate, senectute.

Există bineînțeles și un al treilea obiectiv, care face referire la modul în care putem construi un proiect de viață pornind de la modele similare al căror traseu s-a consumat în timpul generațiilor trecute.

Vă invit să intrați, să deschideți ușa Casei Filipescu – Cesianu și să îi aflați tainele.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii