După 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, studenții români beneficiază de oportunități pe care nu le-au avut până atunci. Pentru aplicanții din țările Uniunii Europene, studiile în străinătate sunt gratuite sau subvenționate (parțial sau total) de instituțiile academice sau/și guvernele țărilor respective.
„În Anglia, este disponibil împrumutul guvernamental – Tuition Fee Loan, care acoperă taxa de școlarizare pentru studenții admiși la un program de licență sau master și se acordă aplicanţilor proveniți dintr-o țară a Uniunii Europene. Acest împrumut trebuie rambursat după terminarea studiilor, doar după ce venitul absolventului depășește un anumit prag, în funcție de țara în care se stabilește“, explică Silvana Stoicescu, coordonator al serviciului Universalio, prin intermediul căruia au fost consiliați în ultimii cinci ani pentru a aplica la universități de top peste 800 de elevi și studenți. Silvana Stoicescu oferă și un exemplu practic. „Dacă alege să rămână în Marea Britanie după terminarea studiilor de licență, un student român nu va începe să ramburseze creditul decât în momentul în care venitul său depășește 21.000 lire/an. În momentul în care a atins acest prag, el va începe să ramburseze treptat, un procent din suma ce depășește acest plafon de salariu. Dacă va câștiga 21.100 lire/an, în anul următor va rambursa 9% din 100 lire, astfel venitul său fiind foarte puțin afectat.“
Condiţiile de acordare a împrumutului nu se schimbă pentru anul 2017 și 2018, chiar şi în contextul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Un alt exemplu este Scoția, unde este disponibil un grant guvernamental nerambursabil, care acoperă taxa de școlarizare (1.820 lire/an). De asemenea, în Țara Galilor, taxa de școlarizare este de 9.250 lire/an, iar pentru acoperirea acestei taxe orice student poate aplica pentru un grant guvernamental nerambursabil și un împrumut rambursabil.
Un împrumut guvernamental rambursabil este disponibil și în Olanda, unde taxa de școlarizare este de aproximativ 2.000 de euro pe an. Împrumutul acoperă integral această taxă, însă studentul va începe restituirea sumei datorate după 2 ani de la finalizarea studiilor. Ratele vor fi calculate în funcție de salariul absolventului la momentul rambursării împrumutului.
„În Franța, instituțiile de învățământ de stat percep taxe de școlarizare cuprinse între 180-500 euro pe an, iar, din anul doi de studiu, orice student poate depune un dosar pentru obținerea unei burse sociale și a unei subvenții pentru cazare“, explică Silvana Stoicescu. Universitățile din Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia, Germania și Austria nu percep taxe de școlarizare pentru membrii Uniunii Europene. Pentru că învățământul de stat este gratuit, universitățile nu acordă burse de studiu; prin urmare, studentul trebuie să suporte costurile de cazare, masă, transport și alte cheltuieli personale.
Alte soluții de finanțare sunt bursele oferite de fundațiile autohtone, companiile private sau ONG-urile existente, acordate în general pe baza meritelor academice și/sau a situației sociale.
Foarte mulți studenți români își iau însă un job part-time pentru a-și acoperi o parte din cheltuielile lunare. Deoarece costurile de trai variază foarte mult în funcție de țara în care locuiesc, studenții își pot face o impresie despre finanțarea necesară de pe site-ul universității, dar și din surse online, precum NUMBEO. Dacă locuiesc în Londra, studenții se pot aștepta să cheltuie o sumă lunară de 1.000 lire, pe când dacă aleg un oraș universitar precum Portsmouth, costurile se reduc considerabil, la 600 lire pe lună. În ceea ce privește Olanda, costurile lunare variază în funcție de stilul de viață, de la aproximativ 600 la 900 de euro.
De asemenea, în țări precum Canada sau SUA, tinerii pot aplica înainte de începerea universității pentru un job în campus, unde pot lucra la bibliotecă, la cantină sau cafeneaua școlii, iar în anii următori, pe baza performanțelor academice, chiar în centrul de cercetare al universității.
Patriotism vs. Oportunism
Numărul absolvenților români ai universităților de top care se întorc pentru a lucra în țară nu este cunoscut cu exactitate. Stoica Cristinel Popa este unul dintre ei. A fost bursier și este absolvent a trei universități americane: Stanford University – a absolvit un BA în științe politice, Harvard University – a absolvit un master în politici publice și University of Texas în Austin – a făcut un al doilea master în științe politice și a fost asistent universitar. Are 29 de ani și după opt ani de studii în Statele Unite ale Americii s-a întors, în 2015, în România pentru a forma generațiile tinere. Cu burse şi alte finanţări, a urmat în total programe internaţionale de instruire, cercetare şi voluntariat în 24 de ţări pe cinci continente: Europa, Asia, Africa, America de Nord şi America de Sud. Vorbeşte fluent două limbi străine și a publicat trei cărţi academice. Bursele sale însumează peste jumătate de milion de dolari. Printre distincţiile pe care le-a primit se numără absolvirea „cu onoruri“ a licenţei la Stanford University, alegerea ca „cel mai probabil să fie un viitor preşedinte al ţării sale“ de către colegii de la Harvard University şi „Premiul de Excelenţă pentru Studenţii Angajaţi“, oferit de către Departamentul de Resurse Umane de la University of Texas. Astăzi este asistent universitar doctorand la Universitatea „Dunărea de Jos“, din Galați, unde predă seminarii în diverse științe sociale și își face doctoratul în istorie. Este politolog, istoric, activist ONG şi preşedintele Asociaţiei Euroteens din Brăila.
„În cazul meu, studiile la Stanford, Harvard și University of Texas mi-au oferit trei diplome respectate la cel mai înalt nivel în plan internațional, împreună cu oportunitatea de a intra în elita intelectuală a lumii. Stanford si Harvard sunt pe locul doi, respectiv locul întâi, al clasamentului Shanghai, cel mai important clasament internațional universitar. Odată ce ai absolvit una dintre aceste universități toate ușile ți se deschid. Bogăția financiară poate fi respectată sau nu, în schimb, cunoștințele pe care le obții la aceste universități îți aduc aprecierea. Asta se întâmplă fără excepție în toate țările din Vest, la noi în țară însă, este altă discuție“, explică Stoica Cristinel Popa.
Potrivit lui, costurile anuale la un program de facultate, master sau doctorat la o universitate din primele 10 din lume sunt de obicei de minim 60.000 de dolari pe an, incluzând costurile școlarizării (taxa), cazare, masă și alte costuri asociate, precum cărți, internet etc. Un student român admis la o universitate de top din SUA are mai multe opțiuni de finanțare a studiilor. În principiu acestea sunt: bani din sursele familiei, împrumuturi pentru studii (destul de greu de obținut pentru studenții care vin direct din România), burse de la fundații private din România și din străinătate (de obicei această variantă vine la pachet cu dezavantajul de a deveni asociat cu persoane mai mult sau mai puțin controversate, care pun respectivii bani la dispoziție pentru a-și îmbunătăți imaginea personală) și burse de la universitatea unde ai fost admis (de obicei aceste burse sunt cel mai greu de obținut). „În cazul meu, primele două variante nu s-au aplicat, varianta a treia am refuzat-o din start, astfel că am rămas doar cu varianta bursei de la universitate. Încă din timpul aplicației la universitățile unde am studiat ulterior am anunțat că, dacă nu îmi dau și burse complete, atunci mai bine să nu mă accepte. A fost o strategie destul de dură, dar altă variantă oricum nu aveam sau nu îmi doream“, detaliază el.
În general, filtrul de intrare este cel care contează atunci când vrei să studiezi în aceste universități de top. „Selecția este acerbă și extrem de complexă, dosarul de admitere incluzând o listă de examene, activități extracuriculare, recomandări, eseuri, dar și notele din ciclul academic anterior. Cu toate acestea, admiterea nu îți garantează că vei deveni și absolvent peste un număr de ani. Sunt mereu cazuri de persoane care sunt acceptate, dar care nu pot termina programul cu bine.“
Filosofie de top
Pe scurt, secretul studiilor făcute la univerități de top stă în faptul că, pe de o parte, oferă un nivel academic extrem de înalt, dar în același timp educația pe care un individ o primește la curs este doar începutul pregătirii sale pentru viață și carieră. Studiul teoretic vine în mod obligatoriu la pachet cu punerea în practică a celor studiate. Astfel, universitatea nu doar semnează sute de colaborări cu marile companii din industrie și servicii, dar și finanțează zeci de organizații studențești în campus. „În plus, filosofia lor cu privire la procesul și importanța educației diferă în mod radical de cea de la noi din alt punct de vedere. Aici mă refer la faptul că universitățile americane și europene de top au o strategie pe termen mediu și lung. Ele se luptă să ofere cele mai bune condiții pentru formarea studenților, știind că aceștia vor dona sume impresionante de bani sau vor ajuta universitatea în multe alte moduri, odată ce vor ajunge la vârful domeniilor în care își vor face cariere. Evident, acest lucru nu este obligatoriu să se întâmple, dar de cele mai multe ori se întâmplă, pentru că absolvenții acestor instituții consideră pe bună dreptate, că experiența de care au avut parte la aceste universități are o valoare mult mai mare decât banii plătiți în momentul studiilor. Este o mentalitate ce poate părea bizară privită din perspectiva sistemului universitar românesc”, susține Stoica Cristinel Popa. El afirmă că singurul motiv pentru care s-a întors în România după terminarea studiilor a fost patriotismul. „M-am întors din dragoste de țară și pentru a-mi urma pasiunile mele de o viață: formarea tinerelor generații prin intermediul sistemului universitar și implicarea în societatea civilă (sectorul ONG). Din punct de vedere financiar, am făcut saltul în prăpastie, de la burse de sute de mii de dolari la un venit de 200 de dolari pe lună la universitate în primul an, iar acum, în al doilea an, câștig 250 de dolari pe lună. În plus, am avut de înfruntat multe obstacole și umilințe din partea statului român, printre acestea cele mai importante fiind echivalarea parțială a studiilor americane și imposibilitatea de a preda în sistemul universitar românesc, conform pregătirii. Am primit de-a lungul timpului nenumărate oferte de a lucra pentru companii multinaționale din SUA până în Malaesia, dar m-am întors în România, deoarece consider că aportul fiecăruia dintre noi pe această lume nu se măsoară în bani, ci mai degrabă în ceea ce aducem societății“, spune Stoica Cristinel Popa.
În schimb, Eduard Trică, care studiază la Stenden University, în Olanda, spune că nu se va întoarce să lucreze în ţară. „Oportunităţile de specializare sunt imense. Poţi pleca peste tot în lume. Tocmai m-am întors din Thailanda. Înainte am fost în Bali. Acolo am studiat management de evenimente. Facultatea are campusuri în Africa de Sud, Qatar, Thailanda şi Bali. Internshipul are loc în anul IV. Este un internship de 10 luni. Sunt peste 600 de companii în toată lumea unde poţi merge ca student şi poţi face internship“, spune cu un zâmbet larg Eduard Trică. Plecarea la studii în Olanda i-a schimbat viaţa. Are 21 de ani şi afirmă că s-a dezvoltat personal lucrând cu oameni care vin din diferite culturi. „Este provocator şi dificil să poţi lucra cu multe culturi. În anul II mă consider apt pentru asta“, spune el, cu regretul că îşi vede familia doar de 2-3 ori pe an.
Studenţii care învaţă în Olanda spun că teoria nu este mai dificilă şi că tot ce se învaţă teoretic se aplică apoi în practică. Cele două module din cadrul fiecărui an îmbină în egală măsură practica şi teoria.
Eduard Trică spune că nu ştie acum unde va merge după terminarea studiilor, dar este sigur că nu se va întoarce în ţară. Ar putea rămâne la compania la care va face internship, pentru că majoritatea colegilor lui aşa fac. El mai afirmă că este nevoie de curaj pentru a pleca de tot din ţară. „Plecatul a devenit un trend, pentru că e cool. Este un punct de vedere greşit. Nu toţi pleacă pentru că sunt motivaţi de beneficii. Pleacă cu idei greşite. După un timp nu se acomodează, pentru că nu au o motivaţie. Au vrut sa vadă cum e“, spune Eduard Trică.
Probleme reale
În fiecare an, numărul studenţilor români care studiază în Olanda creşte, spune Christina de Borst-Cristescu, lector de marketing internațional la Fontys International Business School. Sunt motivaţi de şansele pe care le au în Olanda, de stilul de învăţământ şi de viitorul care li se deschide, mai spune ea. Alt avantaj este că în Olanda se vorbeşte engleza ca în Marea Britanie. Fontys este cea mai mare universitate de ştiințe aplicate din Olanda, cu 40.000 de studenţi. Christina de Borst-Cristescu a plecat în Olanda la studii, în urmă cu 20 de ani şi a rămas să lucreze în universitate.
„Să înveţi acolo nu este nici mai greu, nici mai uşor. Este diferit“, spune Christina. Olandezii nu fac o preselecţie a studenților şi nu sunt interesaţi de media de la bacalaureat. Prima condiţie este să ai bac-ul luat. Tinerii olandezi care termină liceul au dreptul să se înscrie la facultate. Regula este valabilă şi pentru tinerii veniţi din alte ţări ale UE.
„Un elev cu 10 pe linie în sistemul românesc, unde se învaţă pe dinafară, de cele mai multe ori, nu este o garanţie că va reuşi în Olanda. Sunt companii mari, precum Philips, care lucrează cu universităţile, pentru a beneficia de soluţiile pe care studenţii le oferă în soluţionarea problemelor pe care compania le întâlneşte. Ideile studenţilor sunt puse în practică de către companie.
La examene, primesc cazuri pe care nu le-au întâlnit la orele de studiu, şi care îi obligă să gândească. Nu li se cere teorie, ci soluţii pentru rezolvarea problemei. În anul II, studenţii îşi deschid propria firmă, în grupuri de câte şase, astfel încât să fie incluşi tineri din fiecare departament al facultăţii. Produc, fac marketing și își vând produsul.
