Cautare




, Staff

Afaceri |
|

Moștenirea unui imperiu

Care sunt ingredientele longevității unuia dintre cele mai cunoscute branduri de cafea premium din lume, cu o tradiție de peste 150 de ani.  
© Katharina Schiffl

Viena este simbolul cafelei, al balurilor elegante și al artei. Dacă ne oprim asupra cafelei, legendele spun că turcii au fost cei care au adus boabele de cafea în Capitala Austriei, după ce au asediat-o fără succes, în 1683. De-a lungul timpului, vienezii au reușit să își construiască o cultură a cafelei care și-a păstrat unicitatea până în prezent, ceea ce a dus la includerea oficială a Culturii Cafenelelor Vieneze în Patrimoniul Cultural UNESCO, în 2011. Cafenelele Vieneze se disting prin mesele de marmură pe care este servită cafeaua, scaunele Thonet, separeurile, mesele pentru ziare și detaliile designului interior. Cafenelele vieneze oferă o varietate largă de cafele de specialitate servite în mod tradițional pe o tavă de argint, alături de un pahar de apă, cu o lingură deasupra.

De asemenea, cultura vieneză a cafelei este strâns legată de literatură, scriitori, poeți celebri și artiști care și-au găsit de-a lungul timpului inspirația într-una dintre cafenele, considerate acum un loc ideal pentru întâlnirile cu prietenii, pentru a schimba idei sau pur și simplu pentru a te bucura de o cafea bună. Capitala Austriei are peste 2.600 de cafenele, potrivit Camerei de Comerț Vieneze, iar dintre acestea, aproximativ 100 sunt incluse în patromoniul cultural UNESCO.

Unul dintre cei mai mari producători premium de cafea și ceai din lume și ambasadorul Culturii Cafelei Vieneze este brandul Julius Meinl, fondat în 1862, de către Julius Meinl I. Cunoscut ca fiind unul dintre primii prăjitori de cafea din lume, producătorul de cafea se află la cea de-a cincea generație a familiei Meinl, care este și azi implicată în afacere.

Cum reușește brandul cu o tradiție de peste 150 de ani să țină pasul cu trendurile de consum și cu schimbările din industria de cafea?

„Noua generație de consumatori și proprietari de business-uri sunt milenialii, care au obiceiuri diferite față de generațiile anterioare. Sunt în mediul online tot timpul, au 6-8 cariere de-a lungul vieții, au obiceiuri diferite de a mânca și de a bea, ies mai mult în oraș, caută un sens în orice fac, le place autenticitatea, le plac experiențele și sunt dispuși să plătească mai mult pentru brandurile care sprijină o cauză sau un scop, dar își pot schimba rapid preferințele. Știind aceste lucruri și având date despre piața cafelei, putem fi transparenți cu consumatorii noștri, le spunem de unde vin boabele de cafea, care sunt prețurile, condițiile de lucru. Aici un rol important îl are digitalizarea, care nu te lasă să minți, ca brand, trebuie să fii autentic”, spune în mod deschis Christina Meinl, moștenitoarea imperiului Meinl, care ocupă funcția de Head of Group Innovations & Digital Marketing în cadrul companiei.

Mai mult, pentru că milenialii sunt din ce în ce mai interesați de starea lor de sănătate, aceștia înțeleg efectele benefice pe care le are cafeaua, fiind un produs natural și energizant.

În acest context, un alt trend remarcat de Christina Meinl este creșterea consumului de cafea artizanală, din ingrediente naturale atent selecționate. De altfel, cafeaua de calitate a început să fie accesibilă pentru o parte mai mare a consumatorilor, pentru că aceștia au devenit mai educați –  consumatorii vor să știe cine a cules boabele de cafea și cine le-a prăjit.

„Înainte trebuia să mergi într-un anumit loc pentru a bea o cafea de calitate înaltă. Acum, consumatorii au devenit mai pretențioși, știu mai multe informații despre cafea, la fel cum se întâmplă și în cazul vinului – consumatorii merg la mai multe degustări de vin și află mai multe informații. Cafeaua merge spre același trend, iar consumatorii vor cafea de o calitate mai bună, care se va găsi în mai multe locuri”, subliniază Christina Meinl.

În consecință, și Julius Meinl ține pasul cu noile tendințe de consum în ceea ce privește cafeaua și inovează – dezvoltă segmentul de cafea artizanală, urmează trendul de „zero waste” și mizează pe cafeaua premium.

 

România, o piață importantă pentru austrieci

În România, valoarea pieței de cafea este estimată la 1,4 mld. lei în 2019, conform celor mai recente date furnizate de Euromonitor. Marcel Löffler, CEO al Julius Meinl, susține că, la nivel global, piața cafelei crește anual cu 2-3%, pentru că, pe de o parte, crește consumul în țările care în mod tradițional nu sunt consumatoare de cafea, iar pe de altă parte pentru că restul țărilor se îndreaptă către consumul de cafea premium. Cum arată România din această perspectivă?

„România este un caz particular, aș spune că ambele trenduri se regăsesc aici. Multe țări din Europa Centrală și de Est sunt țări băutoare de ceai, în mod tradițional, iar România se înscrie în acest trend, pe de o parte, dar pe de altă parte în unele zone ale țării a crescut consumul de cafea. Vedem că Bucureștiul urmează trendul de «premiumizare». Deci România este o țară unde vedem maturitate în ambele trenduri”, spune executivul, care adaugă că în următorii 5-10 ani în toate orașele mari europene se va vedea creșterea consumului de cafea de calitate superioară. Löffler adaugă că ținta Julius Meinl este să devină brandul numărul 1 pe segmentul HoReCa, la nivel global.

Julius Meinl are 800 de angajați la nivel mondial și este prezent în peste 70 de țări, fiind printre primele trei branduri de cafea premium în peste 40 dintre acestea. Compania are două unități de producție, una în Vicenza (Italia), și una în Viena.

România este o piață importantă pentru companie, fiind printre primele 5 țări din portofoliu din punctul de vedere al vânzărilor, care sunt pe un trend de creștere. Brandul este prezent atât pe segmentul HoReCa, în peste 2.000 de cafenele, pub-uri și restaurante și în aproape 500 de hoteluri și pensiuni din România, cât și în lanțurile de retail precum Kaufland, Auchan, Carrefour, Cora, Metro și Selgros. „România este o piață foarte interesantă, care se dezvoltă, și alături de Polonia este una dintre țările cu potențialul cel mai mare pentru noi”, adaugă Löffler. La nivel global, vânzările Julius Meinl au ajuns la 178 de milioane de euro, conform datelor companiei.

Christina Meinl, care ocupă, de asemenea, și funcția de Vicepreședinte al Specialty Coffee Association, organizație globală non-profit care reprezintă câteva mii de producători de cafea, consideră că un rol important în educarea pieței și a consumatorilor îl au producătorii de cafea.

„Este o cerere foarte mare pentru educația în ceea ce privește cafeaua la nivel global, și aici mă întorc la vin – oamenii merg la degustări de vin, le place, înțeleg mai mult – așa se întâmplă și în cazul cafelei, consumatorii sunt interesați. Noi organizăm traininguri, avem o Academie, nu pregătim doar angajații din cafenele și restaurante, poate veni oricine pentru a face training. La nivel global, certificările cresc, oamenii vor să se educe cu privire la cafea. Digitalizarea înseamnă că «know-how-ul» este peste tot. Educația este cel mai important lucru pe care îl pot face producătorii de cafea pentru consumatori.”

 

Cum arată viitorul

Cum plănuiește compania să ducă mai departe moștenirea lăsată de Julius Meinl I? Christina Meinl spune că deși au trecut peste 150 de ani de la înființarea companiei fondată de familia sa, deja se gândește la ce va urma în următorii 150 de ani: brandul va continua să mizeze pe serviciile și experiența oferite consumatorilor, folosindu-se de tehnologie, și să construiască o relație de încredere cu partenerii de business.

„Cultura vieneză a cafelei înseamnă că îți aloci timp pentru tine, te oprești, te bucuri de moment și de o cafea bună. Cafeaua este un hub de inspirație, creație și revoluție. Vrem să ne asigurăm că respectăm acești piloni, deși viața se schimbă și nu putem sta toata ziua într-o cafenea, înăuntru toți avem un poet care are nevoie de inspirație. Indiferent de job-urile pe care le avem, ne oprim și vedem frumusețea vieții pentru un moment, alături de o ceașcă de cafea.”

Julius Meinl este unul dintre partenerii importanți ai Kaffeesieder-Ball, unul dintre cele mai elegante baluri vieneze, care are loc anual în sălile Palatului Hofburg. Anul acesta, pe 22 februarie, a avut loc cea de-a 62-a ediție, în jur de 5.000 de oaspeți venind din toate colțurile lumii să valseze. Anual, în Capitala Austriei au loc peste 450 de baluri, între lunile noiembrie și februarie, adunând mii de oameni din întreaga lume.

În opinia Christinei Meinl, ingredientele longevității business-ului sunt oamenii din spatele brandului și relația dintre angajați.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii