Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Moștenirea familiei Huf

Moștenirea familie Huf în care aflăm cum este făcută succesiunea în cadrul unui business de familie german cu o istorie de peste 100 de ani.
Georg Huf_Managing Director HUF HAUS

Mezinul lui Georg Huf, actualul proprietar al companiei Huf Haus, care produce și comercializează case de tip post-and-beam, se pregătește să preia postul de CEO al companiei, urmând o procedură ce a fost întemeiată de bunicul său Franz: din fiecare dintre cele două ramuri ale familiei Huf va fi ales câte un membru care va ocupa un post de conducere. Responsabilitatea desemnării celui care va ocupa acest post revine ramurii respective. Nu, acesta nu este sinopsisul unui serial de televiziune precum „Moștenirea familiei Guldenburg”, realizat de ZDF între 1986 și 1988 și care a putut fi urmărit și de către telespectatorii români la începutul anilor `90, ci realitatea de astăzi din cadrul companiei Huf Haus, înființată de către Johann Huf în anul 1912, care a deschis un atelier de tâmplărie în micuța localitate Hartenfels, situată în inima Germaniei.

Vezi cum arată casele Huf Haus

La 104 ani de la acel moment, după două războaie mondiale, ruperea și unirea Germaniei, compania se pregătește de a patra generație de lideri din aceeași familie. Micul atelier de tâmplărie a devenit între timp o fabrică în toată regula, în care elementele caselor Huf – în mare parte lemn scandinav și sticlă – sunt prelucrate și asamblate cu precizie – cum altfel? – germană. În anul în care Benedict Huf, fiul lui Georg Huf, a început să lucreze în cadrul Huf Haus, compania sărbătorea un centenar de existență. „Este o șansă mare de avea această oportunitate de a lucra în compania fondată de străbunicul meu și este o mare responsabilitate față de angajați”, spune, cu o emoție rar întâlnită la un reprezentant al poporului german, Benedict Huf. De fapt, activitatea profesională a mezinului familiei a început în 2006, după terminarea liceului, când a lucrat într-o bancă timp de trei ani de zile. Acest tip de ucenicie este o experiență tipică pentru un angajat al Huf Haus, după cum spune Michael Baumann, directorul de vânzări, care lucrează de patru decenii în cadrul companiei. Astfel, o zecime dintre angajați sunt mai întâi ucenici apoi, dacă doresc, pot continua în cadrul Huf Haus sau pot pleca în altă parte. „Se angajează foarte ușor în altă parte după ucenicia de la noi”, spune, cu mândrie, Michael Baumann.

Citiți un articol despre sinergia dintre business și ecologie, care conduce la dezvoltarea pe noi fundamente a imobiliarului românesc

Revenind la Benedict, după munca în bancă, a studiat economia, specializarea în construcția de case, între 2009 și 2012. „Am început să lucrez la Huf Haus în 2012, de atunci am mai lucrat și într-o altă firmă pentru o jumătate de an, o companie-prietenă care construiește de asemenea case”, explică Benedict. În timpul pe care l-a petrecut până acum la Huf Haus – oricum, tânărul viitor CEO cunoaște extrem de bine firma, având în vedere că a copilărit într-o casă produsă la Hartenfels, situată în apropierea fabricii și a fost „la birou” încă din copilărie – a învățat multe lucruri de la tatăl lui. Când îl întrebi care este cel mai important dintre acestea, Benedict spune că felul în care să vorbești cu angajații și cu clienții. „Este ceva ce nu înveți la școală, trebuie să înveți acest lucru vorbind cu oamenii. Este vorba despre cum să reacționezi atunci când un om are o întrebare”, spune el.

Momentan, Benedict conduce pe rând diverse departamente din cadrul firmei, pentru a se familiariza cu toate procedurile și a înțelege perfect modul de funcționare și pregătește, împreună cu tatăl său, viitoarele mutări din business. Una dintre acestea vizează intrarea pe piața din România, despre care Benedict spune că ar putea deveni un hub regional pentru Europa de Est. Obiectivul de vânzări este comercializarea unui număr cuprins între șase și zece case pe an. Deocamdată, prima acțiune va fi inaugurarea, în septembrie, a două case-showroom, ce presupun o investiție de peste un milion de euro.§

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii