Cautare




, Contributor

Leadership |
|

Momentul zero

Unii s-au născut optimiști și văd acum România cu potențial, cu șanse mari atât pentru antreprenorii de aici, cât și pentru cei din diaspora.
dragos_anastasiu_3231

Când rostești numele lui Dragoș Anastasiu, este aproape un reflex să te duci cu gândul imediat la antreprenoriat. Fondatorul grupului Eurolines, membrul în cadrul asociației Romanian Business Leaders și, mai nou, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane, este un optimist convins. După 15 ani în care a trăit în Germania, s-a întors în țară pentru a-și începe aici afacerile. Chiar dacă a revenit cu titlul de medic, a reușit în turism și transporturi, iar acum conduce un grup cu 21 de firme, cu afaceri anuale de 125 de milioane de euro.

„Cred că m-a marcat pozitiv faptul că la 16 ani am rămas cu fratele meu mai mare, părinții au plecat, a trebuit să ne descurcăm singuri. M-a marcat faptul că 15 ani am trăit în Germania și am înțeles că dacă nu îți pasă și nu ești activ, n-ai nicio șansă, și m-a marcat foarte mult faptul că m-am întors în țară încercând să aplic aici anumite principii pe care le-am văzut în Germania funcționând, și pot să vă spun că țara asta oferă oportunități senzaționale, pe care nu le vom găsi niciodată în alte părți, dar o singură condiție trebuie pusă – să ai spirit antreprenorial. Cum altfel vă puteți imagina că un medic care nu avea habar nici de ce se întâmplă în România, nici de transporturi, nici de turism, nici de management, nici de antreprenoriat, deci de nimic, care nu știa să citească un bilanț până acum vreo șapte ani, a reușit?! N-am nimic senzațional în minte, sunt un om normal, n-am avut niciun fel de afacere cu statul. S-a putut în România, iar acum se poate mai bine”, a detaliat Anastasiu.

Se poate și pentru că avem o imagine foarte bună în Germania, de exemplu, spune antreprenorul: „Am fost de curând în vizită în Germania cu premierul României să vorbim cu firmele germane și să le determinăm să investească în România. Am fost surprins să constat acolo cât de bine este văzută România și am auzit de la ei «De 40 de ani așteptăm momentul ăsta». Vreau să vă spun că cel puțin în ceea ce privește firmele germane, suntem pe primul loc în topul țărilor în care vor să se dezvolte și să investească. Suntem acolo, este un moment bun pentru noi și sunt multe motive pentru treaba asta. Pe de o parte, ai noroc când cei din jurul tău au probleme și în acest moment mulți din jurul nostru au probleme de tot felul (Turcia, Bulgaria, Ucraina, Ungaria și Polonia, Marea Britanie etc.), și uite așa a ajuns România pe locul întâi. Principala mea grija în momentul de față este cum să nu ratăm această șansă. Suntem la 11 metri, avem mingea, urmează să câștigăm campionatul, dar mi-e teamă că dăm pe lângă poartă”.

Antreprenorul consideră că România este ”pe val”, observă că românii din afară se gândesc să se întoarcă și constată și cum s-a estompat dorința puternică a unora de a pleca din țară.

Totuși, de ce antreprenoriatul face încă pași mici pe plan local? „Suntem pe locul I la efervescență, dar pe ultimul la numărul de IMM-uri. Poate de aici vine problema. Dacă întrebi oamenii de ce vor să fie antreprenori, te cam iei cu mâinile de cap. «Să fac bani» e totuși acceptabil, dar mai sunt răspunsuri ca «Nu vreau să am program» sau «N-am nevoie de șef» și «M-am săturat să muncesc pentru alții». A face ceva cu pasiune reprezintă bogăția, nu banii. Ei sunt, de fapt, efectul lucrului cu pasiune”, punctează Anastasiu

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii