Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Momente cu papion

Decernarea premiilor Oscar a adunat, din mai 1929 și până în prezent, celebritățile Hollywood într-o seară cu pretenții și multe emoții. Cu toate că reflectoarele nu le sunt străine, iar evenimentul este structurat și gândit atent, momentele se regizează uneori de la sine, lăsând în urmă povești copioase.  
174 papion 7. roberto benigni

Prima femeie regizor premiată la Oscar, ovațiile pentru Charlie Chaplin, cel mai distribuit selfie din istorie sau reacțiile ludice ale unor artiști se înscriu, printre altele, pe următoarea listă a momentelor de neuitat din istoria Oscarurilor.

1. 1939 – Joi, 23 februarie, Biltmore Bowl – Hotel Biltmore


Walt Disney a primit o statuetă Oscar și alte 7 miniaturi pentru „Albă ca zăpada și cei 7 pitici”, alături de premiul la categoria animație, pentru „Ferdinand The Bull”.  Aceeași ediție i-a oferit lui Frank Capra premiul pentru cel mai bun regizor, pentru pelicula „You Can’t Take It With You”, după ce în 1934 același Frank Capra a suferit, în cadrul Oscarurilor, ceea ce a descris în autobiografia sa ca „Cel mai lung, trist și cutremurător drum din viața mea. Mi-aș fi dorit să mă ascund sub un covor, ca un vierme. Când am ajuns la masa mea, toți prietenii mei plângeau.” Momentul i-a fost pricinuit de Will Rogers, care anunțând premiul pentru cel mai bun regizor, a menționat doar prenumele. „Vino și ia-l, Frank!”. Problema a fost că Frank se referea de fapt la Frank Lloyd.

2. 1949 – Joi, 24 martie, Teatrul Academy Award

Ediția cu numărul 21 i-a adus lui Walter Huston premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru pelicula „The Treasures of Sierra Madre”, regizată de fiul său, John Huston. Pe aceeași linie temporală, în 1940, Hattie McDaniel a fost prima femeie de culoare câștigătoare a unui Oscar: cea mai bună actriță în rol secundar, pentru interpretarea din „Gone With The Wind”. Va fi urmată la premiu, 41 de ani mai târziu, de o altă actriță de origine africană: Whoopi Goldberg, pentru filmul „Ghost”, în 1990.

3. 1959 – Luni, 6 aprilie, Teatrul RKO Pantages

Pelicula „GIGI”, în regia lui Vicente Minnelli, a fost răsplătită la cea de-a 31 ediție a Oscarurilor cu cele mai multe premii, nouă la număr, printre care regie, costum, scenariu, coloană sonoră. Scenariul evenimentului nu fost respectat întru totul, astfel încât finalul Oscarurilor a fost improvizat timp de 20 de minute. A treia oară gazdă a Premiilor Oscar, Jerry Lewis, actor, cântăreț, producător, regizor și scenarist, a fost nevoit să improvizeze ultima parte a evenimentului, din cauza faptului că decernarea premiilor s-a decalat. „20 de minute de timp mort nu este un lucru pe care să ți-l dorești!”, declara artistul într-un interviu din anul 2000. Fostul partener de scenă a lui Dean Martin a folosit timpul mort animând orchestra și celebritățile prezente.

4. 1969 – Luni, 14 aprilie, Pavilionul Dorothy Chandler

Ediția cu numărul 41 aduce cea de-a treia egalitate de voturi din istoria Oscarurilor de până atunci, pentru premiul cea mai bună actriță în rol principal. Cele două câștigătoare, ambele cu 3.030 de voturi, au fost Barbra Streisand (pentru „Funny Girl”) și Katharine Hepburn (pentru „The Lion in The Winter”). Absența de la eveniment a celei de-a doua actrițe, i-a oferit lui Barbra Streisand toată atenția publicului și a presei, cu atât mai mult cu cât acesta însemna primul Oscar din portofoliul artistei.

5. 1979 – Luni, 9 aprilie, Pavilionul Dorothy Chandler

Ediția cu numărul 51 a fost marcată de o prezență legendară din lumea cinematografiei: John Wayne, aplaudat și aclamat de public pentru istoricul său de peste 200 de filme. Un alt moment istoric s-a creat în 1972, când Hollywood l-a celebrat pe Charlie Chaplin, oferindu-i premiul de onoare, alături de 12 minute de aplauze și ovații din partea publicului. „Cuvintele sunt inutile și neînsemnate acum”, astfel și-a început artistul discursul, vizibil impresionat, mulțumind în continuare pentru onoarea oferită. Următorul an a fost marcat de o altă particularitate: Marlon Brando, câștigător al premiului pentru cel mai bun actor în rol principal (Don Vito Corleone, „The Godfather”), a respins premiul. În schimb, a trimis-o pe scenă pe Sacheen Littlefeather, o reprezentantă a minorității de indieni americani, care și-a exprimat regretul pentru refuzul premiului, împreună cu prezentarea problemei: felul în care sunt tratați indienii americani.

CITEȘTE ȘI Cele mai premiate destinații din filmele de Oscar

6. 1989 – Miercuri, 29 martie, Shrine Civic Auditorium

În timp ce în 1989 Dustin Hoffman primea primul său Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru filmul „Rain Man”, câțiva ani mai devreme Cher intra în istoria Oscarurilor grație celei mai netradiționale rochii purtată la un astfel de eveniment. În 1986 artista s-a prezentat la decernarea premiilor într-o rochie atipică, semnată de Bob Mackie, formată din două piese și purtând pe cap o pălărie accesoriu extravagantă, alcătuită din pene de cocoș. Doi ani mai târziu, Cher, premiată cu Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru „Moonstruck”, s-a remarcat încă o dată prin alegerea vestimentară.

7. 1999 – Duminică, 21 martie Pavilionul Dorothy Chandler

Cele două pelicule „Shakespeare in Love” și „La vita e bella” au fost protagonistele ediției cu numărul 71. În timp ce „Shakespeare in Love” a oferit premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal (Gwyneth Paltrow), pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Judi Dench), premiul pentru regie, costume, coloană sonoră, cel mai bun film și cel mai bun scenariu, „La vita e bella” s-a calificat pentru cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun film străin, dar și pentru cea mai amuzantă reacție. Roberto Benigni a primit vestea Oscarului pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea lui Guido, cu mult entuziasm: a sărit pe scaune și a țopăit până pe scenă precum un copil. Tot în categoria tinerilor „neliniștiți” intră și Matt Damon și Ben Affleck, care, în 1998, au luat Oscarul pentru cel mai bun scenariu, la vârsta de 20 de ani, pentru pelicula „Good Will Hunting”.

8. 2009 – Duminică, 22 februarie, Teatrul Kodak

Anii 2000 au transformat lumea cinematografiei, atât prin prisma tehnologiei, cât și prin premiile oferite sau momentele istorice. Astfel, în 2002, Halle Berry a fost prima femeie de culoare care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal, în 2009 Heath Ledger a primit postmortum premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „The Dark Knight”, în 2010 Kathryn Bigelow a devenit prima femeie regizor premiată la Oscar pentru „The Hurt Locker” sau în 2014, Ellen DeGeneres – inspirată de recordul actriței Meryl Streep, a atins recordul celui mai distribuit selfie din lume. Probabil și pentru că Jennifer Lawrence, Angelina Jolie, Brad Pitt, Julia Roberts, Meryl Streep, Bradley Cooper și Ellen DeGeneres făceau parte din peisaj.

CITEȘTE ȘI Costumul doamnelor – eleganță și libertate

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii