Cautare




, Staff

Bani și Investiţii |
|

Model de dezvoltare durabilă a României

Ce model de dezvoltare durabilă i s-ar potrivi României? Aceasta a fost întrebarea la care Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Națională a României, susține că a găsit un răspuns.
Adrian Vasilescu

De ce un specialist în finanțe susține că nu avem nevoie de un model economic, ci de unul de dezvoltare durabilă? „Pentru că economia nu este decât nucleul unei celule de dezvoltare. Dacă vrem să avem o perspectivă, atunci dezvoltarea durabilă i se potrivește României, astăzi. Și are nevoie de un model, pentru că fără model nu putem merge mai departe. Toate țările își doresc o creștere economică sustenabilă. Și noi ne-o dorim, pentru că nu o avem”, a subliniat Vasilescu, în cadrul ediției din acest an a Forbes CEE Forum. 

Modelul pe care-l căutăm, „de foarte multă vreme, și încă nu l-am găsit”, după cum a menționat reprezentantul BNR, trebuie să plece, potrivit acestuia, de la următoarele criterii: prosperitate pentru țară, o stare de dezvoltare pentru o masă critică a populației și un număr cât mai mic de săraci. „Totodată, să ne gândim la posibilitatea de a avea o stare normală, decentă pentru cei aflați în nevoie, pentru cei care au nevoie de asistență socială. Acestea ar fi cerințele, într-un timp în care România intră în al zecelea an după izbucnirea crizei”, a punctat Vasilescu.

În data de 15 septembrie s-au împlinit nouă ani de când a început criza, moment marcat de falimentul celebrei bănci americane Lehman Brothers, care avea o istorie de 158 de ani. 

Starea României

„Criza în Europa a început practic la 15 septembrie 2008. România a realizat în 2008 o creștere economică de 8,5%, cea mai mare viteză de creștere economică din Uniunea Europeană din acel an, dar, în trimestrul al patrulea, țara deja intrase în criză”, a precizat Vasilescu.

În primul an de declin, în 2009, Polonia a fost singura țară din Uniunea Europeană care n-a fost în criză. În schimb, România a avut o scădere economică importantă, în acel an, de 7,1%. Cele mai mari scăderi economice din UE, în acel an, le-au avut: Lituania (-14,8%), Estonia (-14,7%) și Letonia (14,3%). La polul opus, cele mai mici evoluții negative le-au avut: Cipru (-2%), Belgia (-2,3%), Malta (-2,5%) și Portugalia (-3%).

„România este a șaptea țară în mărimea creșterii negative. Dacă ne uităm cum s-a rostogolit scăderea economică în țările care au avut scăderi puternice, vom vedea că România, deși este a șaptea țară, la «rostogolire» este a doua. Numai Lituania are o «rostogolire» mai mare decât România, în rest celelalte șase țări care au fost înaintea noastră au «rostogoliri» mai mici, pentru că au plecat mai de jos decât noi”, a adăugat Vasilescu.

După această reducere puternică a dinamicii de creștere, România și-a revenit ușor în 2010, după care a început să crească economic. „2015 este ultimul an al tranziției post-criză, pentru că n-am mai avut o criză clasică, cu cele două faze – avânt și declin, ci am avut o criză cu foarte multe faze. Cu o fază de dezastru, în 2009, de ușoară redresare, în 2010, și, pe urmă, creșteri, ușor – ușor. 2015 a fost primul an de după post-criză în care am început să ne redresăm. În 2015, am avut a șasea creștere din Uniunea Europeană”, a completat consilierul BNR. 

În 2015, România a avut o creștere economică de 3,5%, urmată anul trecut de o evoluție de 4,8%, iar, în primele două trimestre ale acestui an, a fost de 5,7% și de 5,9%, dinamică aproape dublă față de media din UE. „În 2016, când am înaintat spre zorii redresării, România a luat startul mai bine și a fost țara cu cea mai mare viteză de creștere din UE”, a punctat Vasilescu. 

Dureroasa scară a adevărului 

După mărimea populației, România este pe locul al șaptelea în UE, cu 19,5 milioane de locuitori, populație rezidentă, potrivit datelor oficiale, la care se adaugă trei – patru milioane de români plecați în afară. Înaintea noastră este Polonia, cu 38,5 milioane de locuitori, iar după noi este Olanda, cu 16,9 milioane de locuitori. Cea mai mare țară din UE este Germania (80,7 milioane de locuitori), secondată, încă, de Marea Britanie (64,7 milioane de locuitori), urmată de Franța (64,4 milioane de locuitori), Italia (59,8 milioane de locuitori) și Spania (46,1 milioane de locuitori). 

În schimb, în funcție de Produsul Intern Brut, România este pe locul 17 în UE, cu 186,5 miliarde de euro, anul trecut. „Este foarte puțin. PIB-ul nostru este foarte mic. Aceasta este drama noastră. Pe scara adevărului, suntem pe locul 27 (n.red. – cu 17.500 de euro), ne ducem spre 18.000 de euro, pe cap de locuitor, conform Eurostat; nu s-au făcut calcule finale, dar și cu 19.000 de euro tot pe locul 27 am fi, penultima țară. În urma noastră sunt doar bulgarii. Această problemă a PIB la numărul de locuitori trebuie să ne intre bine în minte, pentru că aceasta este problema de rezolvat pentru România”, a precizat Vasilescu.

Sunt zece țări în UE cu populații mai mici decât ale României, dar cu PIB-uri mai mari. Unul dintre cele mai frapante exemple este Irlanda, care are un PIB de 307 miliarde de euro la 4,6 milioane de locuitori. „Acestea sunt drame pe care foarte multe țări le au. China, de pildă, este într-un marș triumfal. A trecut fulgerător peste Japonia și este gata să depășească America, la PIB-ul total, dar, dacă împarți PIB-ul la 1,7 miliarde de locuitori, atunci vei vedea că este greu. China, ca să se dezvolte, are nevoie de ceea ce a făcut America acum 200 de ani: marșul spre vest, pentru că toată dezvoltarea Chinei este pe coasta de est, acolo unde sunt toate marile centre economice și unde sunt marile realizări ale Chinei, care sunt uluitoare”, a descris consilierul BNR.

În 1985, Vasilescu a făcut o primă vizită în China, în perioada în care Conferința Națională a acesteia decisese trecerea țării la învățământul de zece clase, începând cu anul 2000. Secretarul cu propaganda al Chinei a spus atunci că se bucură că nu va mai fi în 2000 în acel post – „pentru că ar trebui să răspund de neîndeplinirea deciziei Conferinței, pentru că nu se poate. La această oră, sunt sute de milioane de oameni în China, care nici măcar nu știu cine conduce la Beijing”.

Propria istorie

Dacă nici China nu a găsit un model de la care să se inspire, ce variante are România? „Modelul pe care îl tot căutăm prin lume îl găsim… în propria noastră istorie”, a subliniat Vasilescu. El a făcut această referire, în contextul în care din 1990, vârfurile din politica românească tot caută un model de dezvoltare. S-a vorbit de cel suedez, apoi, de cel german, după care cel japonez. „Niciunul dintre aceste modele nu avea puncte în acord cu situația specifică României.” Dar, dacă ne întoarcem în anul 1913, s-ar putea să găsim o soluție. „Anul 1913 este ultimul an de pace, dintr-un ciclu secular care a început cu Congresul de la Viena din 1815 și s-a încheiat în 1913, cu un an înaintea izbucnirii Primului Război Mondial”, a menționat Vasilescu.

El a făcut referire la cartea „This Time Is Different: Eight Centuries of Financial Folly”, scrisă de Carmen Reinhart și Kenneth Rogoff, pe care a tradus-o „800 de ani de sminteală financiară” și a cărei primă ediție a apărut în septembrie 2009, în Statele Unite. Cei doi cercetători au căutat cele mai puternice economii de pe fiecare continent. În 1913, ei au selectat din Europa 19 țări, între care România era pe locul 11, ca putere economică, fiind urmată de Turcia, Suedia, Ungaria, Danemarca, Grecia, Portugalia, Finlanda și Norvegia.

În anul 1990, România a coborât pe locul 17, doar Norvegia mai era în urma noastră, deoarece încă nu-și descoperise zăcămintele de petrol și gaze. „Aici trebuie să privim. Cum s-a făcut acel rezultat din 1913? Ce a făcut România de a ajuns acolo? Ce fel de Românie a avut acel rezultat? Era unul extraordinar. România era o fâșie de pământ, sub curbura Carpaților, fără Basarabia, fără Bucovina, fără Transilvania, fără Banat și fără o parte din Dobrogea”, a mai spus Vasilescu. 

În 50 de ani, cât alții în 300 de ani

Cum a recuperat România în 54 de ani, din 1859 până în 1913, trei secole de înapoiere? „Interesant este «Raportul Cuza privind starea națiunii», din decembire 1859, la sfârșitul primului an de Unire. Interesant este că el spune că avem totul de creat”, a remarcat Vasilescu.

A urmat „crearea” creditului public, a leului, în 1867, a Băncii Naționale a României (a 16-a bancă din lume, înaintea FED), în 1880, deschideri de drumuri (căi ferate, aproximativ în aceeași perioadă cu Regatul Unit și cu SUA; poduri etc.) etc. „Cum s-au făcut? Organizând munca, organizând finanțele și construind un program intern de schimbare”, a sumarizat Vasilescu. În plus, în acea perioadă, a apărut pentru prima dată într-un document oficial din România cuvântul restructurare – în data de 10 mai 1866, în jurămânul depus de Carol I ca domn al României. „De la 10 mai 1866, tot pronunțăm acest cuvânt, dar restructurarea n-a început încă.” 

Ce înseamnă modelul pe care ni-l dorim, pentru că cel optim nu se atinge chiar atât de ușor, după cum a subliniat Vasilescu? Înseamnă legi înțelepte, instituții puternice și eficiente, precum și echipe performante. „Acesta este modelul pe care, dacă astăzi, am reuși să-l înfăptuim,… Dar suntem încă departe”, a punctat Vasilescu. De exemplu, fostul președinte al Curții Constituționale (CCR) a spus, în discursul de la pensionare, că a numărat, în România, 16.000 de legi confuze și interpretabile. „Cât timp vom avea legi confuze și interpretabile, nu vom putea merge înainte”, a mai spus consilierul BNR.

În plus, în acea perioadă, instituțiile erau extrem de puternice. Una dintre ele a fost Ministerul Public, care a fost condus de unii dintre cei mai puternici oamenii ai vremii – Ion I.C. Bătianu, fiul acestuia Ionel Brătianu, Manolescu, Saligny. „Au făcut niște construcții care fac fala României de astăzi, pentru că nu avem cu ce ne făli din ce am făcut noi. Acest climat nu putea fi dezvoltat fără școli bune. Accentul pe școală s-a pus foarte puternic în acel timp. Dacă aveam totul de creat și am făcut creditul public, am făcut și un sistem de a transmite, pentru o masă critică de-atunci, bunul simț financiar. Și, astăzi, am avea nevoie să implementăm bunul simț financiar, la niveul populației țării”, a completat Vasilescu. 

Potrivit unui studiu al UE, din 2016, la capitolul educație financiară, România s-a clasat ultima între 28 de țări, bulgarii fiind înintea noastră cu 12 puncte procentuale. „Creierele din slujba țării, acesta este un lucru foarte important, multe șlefuite la țări mari din Apusul Europei, au pus umărul la ridicarea țării și la ridicarea poporului. La acest model ar trebui să ne gândim, pentru că este modelul de care avem nevoie în acest al zecelea an, după criza care a început în toamna anului 2008 și din care nici acum n-am ieșit. Încă ne luptăm cu criza. Avem viteză de creștere, dar nu avem creștere sustenabilă”, a arătat Vasilescu. 

De asemenea, el a mai spus că în țara noastră șomajul este scăzut, dar lipsește masa critică de specialiști. „Al Doilea Război Mondial a adus în atenția lumii un raport foarte interesant între vitejie și tehnologie. Toți istoricii și analiștii celui de-Al Doilea Război Mondial spun că el a fost câștigat de tehnologie, vitejia trecând în planul doi”, a descris Vasilescu. După acea perioadă economiștii au împrumutat termenul și l-au parafrazat prin raportul dintre hărnicie și tehnologie.

„Hărnicia este importantă, dar tehnologia este decisivă. Din păcate, dacă ne uităm la structura capitalului românesc, vom vedea că partea de tehnologie este slabă la nivelul celor 700.000 de companii, pentru cele mai multe, și nici măcar pentru multinaționale, nu este foarte tare. Încă în structura capitalului și a PIB-ului românesc, tehnologia joacă un rol modest și munca este decisivă. Trebuie să reflectăm la toate acestea, pentru că avem încă multe de schimbat în această țară”, a concluzionat Vasilescu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii