Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

SmallBusiness |
|

Mihail Penescu (ALL): „Avem o industrie a cărții care se bazează pe traduceri, în proporție de peste 85%. Asta este o dramă. Este modul prin care dispar un popor și o cultură”

Mihail Penescu, directorul general al Grupului Editorial ALL, constată că, în afara crizei forței de muncă propriu-zise, editorii se confruntă și cu lipsa autorilor. Sunt tot mai puțini autori de carte științifică, de carte pentru copii, de manuale și de carte educațională.
Mihail Penescu_ALL

Forbes: Care sunt motivele pentru care România se află în coada clasamentului consumului de carte din Uniunea Europeană? Cu alte cuvinte, de ce românii nu sunt mari cumpărători de cărți?

Mihail Penescu: Cred că această temă ar merita un studiu de câteva sute de pagini. Tentația și interesul pentru lectură sunt atacate din foarte multe direcții. Există anumite motivații globale peste care se suprapun o serie de fenomene locale. Cunoaștem cu toții câteva fenomene globale care duc la scăderea interesului pentru lectură și studiu. Numeroasele opțiuni facile de recreere și de „informare” oferite de noile tehnologii video și IT au făcut ca omenirea să renunțe treptat la carte sau să reducă foarte mult timpul și efortul alocate inițial cărților.

Din păcate, facilitatea surselor alternative de destindere și de informare ascunde și un grad mare de superficialitate. Dar oamenii, în mod natural, aleg calea mai ușoară. Efectele pe termen lung sunt greu de cântărit. Sunt scenarii apocaliptice, așa cum sunt și șanse ca lucrurile să ia o turnură fericită, în ultimă instanță.

Personal, cred în capacitatea de adaptare a omului și în evoluții care evită catastrofele globale. Se vede deja că omenirea este conștientă de pericol și reacționează, organizat sau instinctiv. În țările civilizate din vestul Europei, părinții au trecut la un control strict al accesului copiilor la telefoane mobile, tablete etc. Tot mai mulți oameni renunță la televizor. Și în România, cred că sunt tot mai puțini tineri care se uită la televizor. Acesta este un pas semnificativ.

În multe zone ale lumii se vede deja o scădere îngrijorătoare a nivelului de instrucție. Efectele se manifestă prin scăderea forței de muncă supercalificate din țările dezvoltate sau prin vulnerabilitatea crescândă a maselor largi în fața politicilor populiste. Acesta este motivul pentru care guvernele unor țări mari, cum sunt China sau Brazilia, finanțează vaste programe de încurajare a lecturii pentru copii.

Dar să revenim la situația locală. România este propria sa victimă. Individualismul atât de specific poporului nostru a generat două mari fenomene – emigrația și dezinteresul pentru treburile cetății. Emigrația are la bază dreptul fiecărui om de a-și căuta fericirea, iar românii au considerat întotdeauna că se descurcă mai bine singuri, decât în asociere cu alții (asta, probabil și din cauza înclinării noastre spre trădare). Ca atare, preferă să emigreze și să-și facă o viață mai ușoară, mai rapid, beneficiind de eforturile făcute, în secole, de alte popoare pentru a ajunge la bunăstare.

Românii nu sunt tentați să coopereze pentru a-și face o viață mai bună aici. În același registru se încadrează absenteismul de la vot și, în general, dezinteresul față de viața politică a cetății, pe care îl manifestă cu oarecare mândrie, o bună parte a tineretului. Această atitudine de non-combat, specifică, repet, poporului român, a creat oportunitatea ca o anumită categorie de oameni, auto-selectată după îndrăzneală/tupeu, lăcomie și agresivitate, să invadeze, practic, toate pârghiile de putere ale statului. Or acești oameni, care au condus și conduc România, au o agendă proprie foarte precisă și care nu are nimic de-a face cu interesele generale ale societății. Conducătorii noștri, ajunși acolo prin neglijența unei mari părți a societății, sunt interesați de perpetuarea puterii și de creșterea avuției personale.

Cele două componente, puterea și bogăția, se potențează reciproc. În acest context, a vorbi despre interesul statului pentru o societate educată și instruită seamănă cu o invitație la o dezbatere despre sexul îngerilor. Deși, aș spune, această a doua temă necesită un nivel cultural sofisticat, în timp ce prima temă e aproape la îndemâna oricui.

Dacă instrucția nu contează, atunci de ce ar conta cărțile? Toate poveștile de succes din jurul nostru implică persoane care, la fiecare apariție publică, ne demonstrează că școala nu a făcut parte din viața lor. Mai mult, s-au creat modalități prin care orice diplomă, orice atestat, masterat, doctorat să poată fi obținut, instant, contra bani sau servicii. Și atunci, ce rost are să-ți macini viața luptându-te cu niște cărți? Multe dintre ele sunt chiar plictisitoare și oricum, greu de înțeles.

Desigur, veți spune că nu toate cărțile sunt cărți de învățătură. Sunt cărți despre frumos, despre gândirea umană, despre viață. Sunt cărți despre orice a putut trece vreodată prin mintea omenească. Cărțile sunt despre noi înșine.

Deci, cine cumpără și citește cărți? Doar oamenii preocupați de propriul spirit. De ce sunt ei tot mai puțini? Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai nefericiți. Unii sunt nefericiți din cauza unor lipsuri materiale, alții sunt nefericiți din cauza unui gol intelectual, alții sunt nefericiți din frustrarea tot mai mare pe care o trăiesc. E foarte greu să fii fericit, trebuie să fii foarte puternic pentru asta și în România e tot mai greu să fii fericit.

Când un om cumpără o carte sau când un om deschide o carte, acela este un moment de fericire pentru el. Dar pentru asta trebuie să-ți dorești să fii fericit.

 

Forbes: În 2018, care considerați că au fost măsurile notabile decise de Guvern cu impact (pozitiv sau negativ) important în piața cărții din România?

Mihail Penescu: Sincer, nu îmi amintesc de toate măsurile guvernamentale din 2018. Mi-a rămas în minte un singur lucru – manualul unic, editura unică. Această excursie în evul negru al dictaturilor de tip comunist a marcat anul 2018 din punct de vedere al vieții cărților. A creat, de asemenea, și un fel de erou negativ, în persoana domnului Pop Liviu. Faptul că un asemenea personaj a ajuns senator și ministru al învățământului, faptul că o persoană total agramată are calitatea de profesor, faptul că „viziunea” sa de mic funcționar frustrat și răzbunător a fost sprijinită și a reușit să blocheze tot sistemul național de învățământ, arată în ce situație este România, arată cât de vulnerabilă este România. Rezultatele acestui negru experiment sunt cunoscute și nu îmi face plăcere să le reamintesc.

Absurdul care ne-a invadat nu putea fi imaginat. Nu pot să nu-mi vină în minte vorbele unui înțelept: „Inteligența este interesantă, dar prostia este fascinantă. Inteligența are limitele ei, prostia – nu”.

Din păcate, însă, ceea ce contează cu adevărat sunt consecințele unui asemenea experiment asupra unei generații de 180.000 de elevi. Gimnaziul și mijlocul gimnaziului, cum este clasa a șasea, ocupă, în opinia mea de profesor, un loc esențial în traiectoria formării unui tânăr. Efectele reale ale acestei drame vor putea fi mărturisite de acești copii când vor ajunge la maturitate. Despre efectele imediate ar putea mărturisi profesorii implicați, dacă ar reuși să-și învingă spaimele față de sistemul ierarhic nemilos căruia sunt obligați să i se supună.

 

Forbes: Migrația românilor a lovit piața forței de muncă în domeniul editorial? Altfel spus, vă confruntați în ultimii ani cu o criză a forței de muncă în domeniul dvs. de activitate? Cum gestionați această criză?

Mihail Penescu: În primul rând, eu resimt acest fenomen ca pe o micșorare vizibilă a pieței de carte. Cele două sau trei milioane de români care au părăsit țara în ultimii ani reprezentau pentru noi o importantă parte a pieței. Din punctul de vedere al forței de muncă, aș putea spune că am contribuit direct la emigrație.

Aș putea prezenta o listă consistentă de foști angajați ALL care au plecat în ultimii 25 de ani definitiv din țară. Este vorba numai despre oameni formați, foarte performanți, din redacție, marketing sau vânzări care au deja un statut stabil în Europa, Canada și SUA.

Pe de altă parte, o bună parte din colegii mei din editură, apropiați de vârsta mea, au copiii stabiliți în străinătate. Fenomenul nu este nou în istoria omenirii. Întotdeauna oamenii au migrat pe motive economice sau politice. Jumătate din poporul italian este stabilit de generații în străinătate. Pe vremea bunicului meu, bonele proveneau din Germania și din Franța. Au fost perioade mari în care comunități întregi de greci s-au stabilit în România. Pe timp de pace, sensul migrației este un barometru extrem de precis al performanței economice a unui stat.

Lipsa forței de muncă este foarte acută în toate domeniile. Dar odată cu lipsa forței de muncă propriu-zise, noi, ca editori, resimțim foarte puternic și lipsa autorilor. Sunt tot mai puțini autori de carte științifică, de carte pentru copii, de manuale și de carte educațională. Am putea spune că nouă ne-a fost luat obiectul muncii.

Avem o industrie a cărții care se bazează pe traduceri, în proporție de peste 85%. Asta este o dramă, indiferent cum ați lua-o. Este modul prin care dispar un popor și o cultură.

În opinia mea, potențialul creativ al acestui popor este foarte mare, este mult peste medie, dacă privim lucrurile procentual. Dar, dacă numărul absolut al celor cu potențial de creație scade sub o anumită limită, ar trebui să pornească niște alarme care să sune fără oprire. Dar, oare, pe cine interesează viitorul pe termen mediu și lung al acestei țări?

 

Forbes: Care sunt oportunitățile de afaceri pentru editura dvs. reprezentate de cele două târguri de carte interne – Gaudeamus și Bookfest – , dar și cele oferite de participarea la târgurile internaționale?

Mihail Penescu: În opinia mea, târgurile de carte interne nu mai reprezintă de mult niște oportunități de afaceri. De fapt, acestea nu au vizat niciodată afacerea în mod special. Târgurile din România sunt niște saloane de carte unde toate editurile urmăresc vânzarea directă și, într-un plan secundar, întâlnirea cu cititorii. Acestea sunt cele două mari obiective.

În ultimii ani, târgurile Gaudeamus și Bookfest sunt vizitate și de câțiva editori și tipografi străini, care caută clienți și în România. Internetul a preluat, practic, peste 90% din tranzacțiile de drepturi de autor, astfel că nici târgul de la Frankfurt nu mai are aceeași pondere în stabilirea unor contacte de afaceri.

A existat și o perioadă în care am avut un val de investitori străini în industria cărții din România. Eu însumi am finalizat trei astfel de tranzacții. Dar era o perioadă în care România era privită ca o țară cu potențial mare de creștere. Este vorba de anii 1997-2000 și apoi, imediat după. Două dintre asocierile realizate atunci funcționează și astăzi – este vorba despre C.H. Beck și despre Helen Exley. Cea mai mare dintre ele, parteneriatul cu Cornelsen, care a implicat investiții directe de câteva milioane de euro, a eșuat după zece ani de încercări, din cauza corupției din zona manualelor și a cărții școlare patronate de Ministerul Educației.

Au existat și alte investiții străine, dintre care multe au dispărut. Motivul acestor eșecuri nu poate fi găsit decât în condițiile specifice ale mediului de afaceri românesc, pe care prefer să nu le mai înșir aici.

Să mă opresc și asupra acestui termen, atât de optimist – oportunități de afaceri. Ce bine sună! Din păcate, de la mine puteți primi cel mult un ghid de tehnici de supraviețuire. Oportunitățile de afaceri, în România, au rămas doar cele cu statul. Or, în  domeniul afacerilor cu statul, Editura ALL este total nepricepută.

(16 mai 2019)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii