Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Mihaela Hristea (Bergenbier): „Suntem, de câțiva ani, în punctul în care Social Media influențează nu doar pe plan comercial, ci și pe plan social”

Mihaela Hristea_Bergenbier
Mihaela Hristea, Director de Marketing Bergenbier S.A., remarcă o tendință a consumatorilor în prezent: disponibilitatea oamenilor de a împărtăși date personale pentru a interacționa cu brandul la nivel personal.

Mihaela Hristea, Director de Marketing Bergenbier S.A.

Forbes: Care sunt elementele ce diferențiază anul 2018 de anii precedenți în activitatea dvs. de om de marketing?

Mihaela Hristea: Cred că 2018 e unul dintre acei ani care transformă industria de marketing. Asistăm la schimbări de comportament și la o ștafetă de valori între generații, cu un ritm mai intens decât am simțit până acum.

Consumatorii caută să lege online-ul cu experiențele offline și invers în orice interacțiune cu brandul și  există o mai mare aplecare din partea acestora către ceea ce reprezintă mărcile. Generația Millennials intră într-o altă perioadă de dezvoltare, iar digital nativii, generația Z, vine cu noi comportamente de consum și noi cerințe de la branduri, cu care vor să interacționeze pe terenul lor. Brandurile se adaptează, însă două lucruri rămân constante: accentul pe calitate și pe autenticitate. Foarte importante în condițiile în care din partea noilor generații simțim, la nivel general, o loialitate scăzută pentru branduri.

Am reușit, pentru brandurile din portofoliul Bergenbier S.A., să menținem și să creștem loialitatea consumatorilor prin acțiuni construite pe aceste două atribute: calitate și autenticitate.

Bergenbier este o bere cu un proces de producție inovator, iar prin intermediul Caravanei Bergenbier Eu Sunt 12 am arătat oamenilor din țară care sunt atributele acestei beri. Cu ajutorul unui somelier de bere am încercat diferite asocieri de bere-mâncare și am discutat cu oamenii despre rolul fiecărui ingredient pe care îl folosim. Iar campania noastră „Te Răcorești și Reîmpădurești” a venit ca un răspuns natural la filozofia brandului inspirat din răcoarea munților. E momentul să dăm înapoi din această răcoare, iar voluntarii care au fost prezenți la evenimentul de plantare ne-au ajutat să respectăm promisiunea pe care am făcut-o: am plantat 50.000 de conifere în trei zone din Vestul țării.

 

Forbes: Vă rugăm să nominalizați trei tendințe în marketingul din România pe care le-ați constatat în prezent.

Mihaela Hristea: Această schimbare de comportament pe care am observat-o a dus la orientarea consumatorilor către branduri care le reflectă valorile și interesele. Spre acele mărci care au un set clar de valori de la care nu se abat și pe care le achiziționează pentru a îi reprezenta.

Acest lucru se vede și în marketing-ul din țară: avem o apropiere mai clară a brandurilor de valorile consumatorilor, o aliniere a lor pentru a răspunde mai bine nevoii de reprezentare.

Apoi, datorită mediului dinamic și a rapidității cu care circulă informația, transparența a devenit, în orice domeniu, un standard cerut de consumator. Uitându-ne mai departe, și în interacțiunile cu consumatorii noștri în cadrul evenimentelor  am remarcat  disponibilitatea oamenilor de a împărtăși date personale pentru a interacționa cu brandul la nivel personal.

 

3) Ce rol are Social Media în activitatea dvs. de om de marketing? A devenit Social Media prima putere de care se ține seama în deciziile de marketing?  

Mihaela Hristea: Are un rol important, desigur. Suntem, de câțiva ani, în punctul în care Social Media influențează nu doar pe plan comercial, ci și pe plan social. E un mediu dinamic, activ, în care percepțiile se schimbă rapid, și pe care trebuie să îl filtrăm foarte bine. În deciziile noastre de marketing analizăm date pe care le culegem din Social Media și studiem cu atenție tendințele pe care le vedem. E un mediu care ajută într-o mare măsură la construirea brandului, în special pentru mărcile care se concentrează pe generația tânără, iar dacă filtrele sunt calibrate corect, poate căpăta un rol mult mai important.

 

4) Cum credeți că va arăta omul de marketing în anul 2028? Vă rugăm să schițați un portret al acestuia peste 10 ani și dacă credeți că va mai exista vreo legătură a activității de marketing cu cea din prezent.

Mihaela Hristea: Fundamental, nu văd o schimbare bruscă a ceea ce înseamnă marketingul și omul de marketing în 2028. Văd o adaptare a abordării brandurilor la nevoile personalizate ale consumatorilor.

De aceea, omul de marketing trebuie să fie animat de curiozitatea de a înțelege întregul ecosistem în care se învârte consumatorul, din mai multe puncte de vedere. Consider că pentru viitor o cunoaștere aprofundată a consumatorilor este necesară, iar personalizare ar fi cuvântul cheie. Vom avea consumatori pragmatici, acre vor cere mai mult de la brand, care vor căuta experiențe înainte de orice alte lucruri, dar vor selecta acele mărci care au valori clar definite, cu care se vor asocia neforțat. Omul de marketing din 2028 va trebui să ia în calcul toate aceste lucruri și să fir pregătit să le răspundă.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii