Cautare




, Contributor

Tech |
|

Meserie de rocker

Mic îndrumar despre cum să-ți urmezi pasiunea pentru a face muzică, chiar și atunci când câștigurile materiale se lasă așteptate.
RKS Vava Ferezan 6

Ianuarie 2017. Privesc pe fereastra înaltă, cât tot peretele, a recepției clădirii de birouri Opera Center. Am un interviu cu un fost coleg de liceu, Sorin Bădulescu, nu l-am mai văzut din 1997, este Relationship Manager Corporate Sales în cadrul companiei NN, care are sediul în Opera Center. Mă gândesc că am scris de multe ori despre acest office building, una dintre primele clădiri moderne de birouri din România, dar știu că înainte pe acest loc era un teren viran pe care, acum mai bine de două decenii, erau amenajate două localuri, un bar și un club de biliard. Le vizitam des pe atunci, după ce se terminau orele de curs la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, unde am făcut clasa a XII-a și unde am dat Bacalaureatul.

Sorin mă trezește din reverie, îmi pune o mână pe umăr. „Salut, Andrei, ce bine-mi pare să te revăd după atâta vreme!“, îmi spune. Ieșim din clădire, în căutarea unei cafenele unde să putem sta de vorbă. Găsim o masă într-un local de lângă Piața Operei, ne așezăm și comandăm câte o cafea. Începem discuția, dar nu vorbim doar despre activitatea lui din corporație, ci mai ales despre muzica rock, pentru că Sorin este solist vocal în trupa E.M.I.L, pe lângă job-ul de la multinațională. „Am experiență în a împăca munca la corporație cu activitatea muzicală, pentru că lucrez de la 21 de ani în corporație“, începe să povestească Sorin, care a împlinit 37 de ani în martie. „Prima oară am fost într-o multinațională din telecom, vreo 10 ani și acolo am învățat cum să-mi gestionez timpul. Eu am o viață mișto, pentru că trăiesc o dualitate: pe de o parte am o viață de corporatist, cu proceduri, cu conduită, cu educație, cu pregătire specifică și pe de altă parte este viața de rocker. Lucrez la NN acum și e un climat ok, care-mi permite să-mi  fac partea asta de band, ba chiar cumva oamenii sunt mândri că între white collar guys și blue collar guys e și un nebun care face muzică, și o face într-un mod relevant, are concerte cu lume, vinde albume. E foarte tare și m-am obișnuit.“

Citește ”În ritm de rock #impreunaevoluam”, o poveste despre pasiune, muzică, business, marketing și despre cum pot conviețui toate acestea.

Mă întreb, cu voce tare, de ce mai are nevoie de job-ul la multinațională, dacă trupa înființată în anul 2000 are succes. „Din păcate, în România nu ai cum să fii sustenabil din muzică și atunci trebuie  să găsești niște soluții, în funcție de ce obiective ai tu. Al meu a fost de la început că vreau să am o viață bună și știu că nu pot obține lucrurile astea din muzică. Îmi doream să am copii, să am o familie, acel «American Dream», iar pentru asta aveam nevoie de o sursă de venit constantă“, explică Sorin.

Îmi amintesc că am vorbit despre posibilitatea de a trăi decent din muzică și cu membrii formației Roadkill Soda (RKS), care anul trecut a semnat un contract cu Universal Music România, a susținut concerte la festivaluri din afara României, precum Exit din Serbia, a cântat alături de trupe reprezentative pentru genul stoner rock, precum House of Broken Promises, iar anul acesta a susținut un turneu de trei săptămâni în Grecia, țară în care există o comunitate mare de stoner rock. „Eu am trăit din muzică timp de trei ani de zile și nu cântam cu o formație din mainstream, ci cu una din underground. Depinde ce așteptări financiare ai, dacă vrei să câștigi suma X pe lună și salariul mediu pe economie este X/3, mult succes, nu cred că se va întâmpla din muzică. Nici măcar cei din mainstream nu câștigă lunar suma X, dar dacă ai niște așteptări decente, cam cât câștigăm noi de la angajatori, poți să-i obții din muzică. Și nu vorbim doar despre cântat, ci de a fi prezent, să vii cu ceva nou, să scoți un album, un artwork. Trebuie să muncești tot timpul, e ca la serviciu“, explică Mihnea Ferezan, chitarist și liderul RKS, absolvent de studii muzicale și economice (Academia de Studii Economice București). Pentru a-și suplimenta veniturile, Mihnea, a cărui poreclă este „Panda Elixir“ lucrează în domeniul reparațiilor de instrumente muzicale. Și ceilalți membri ai trupei  – Victor „Vava“ Ferezan, Mihai „Baby Jesus“ Nicolau și Mircea „Hotshot Eagle“ Petrescu (chitară bas, tobe, respectiv voce) – au joburi care să le permită să-și câștige existența – lucrează în radio (Victor) și la un studio de producție audio-video (Mihai și Mircea).

Revenind la activitatea în multinațională a lui Sorin Bădulescu, care face consultanță internă cu forța de vânzare a NN, dar și munca „tradițională“ de corporate, în vânzări, nu pot să nu observ că fostul meu coleg de liceu folosește, în discuție, termeni din limba corporatistă, atunci când vine vorba despre sinergiile dintre cele două preocupări ale sale. „Ambele universuri au niște skill-uri care pot tranzita între ele. Muzica m-a învățat să nu am emoții, să fiu extrovertit – cred că așa și sunt din naștere, dar m-a învățat să gestionez lucrul acesta bine și asta mă ajută cumva în dimenisunea profesională pe partea de consultanță, de public speaking, atunci când sunt față în față cu stakeholderi îmi e ușor să mă pun în rolul respectiv și să vorbesc natural și organic, iar asta vine din muzică. În cealaltă parte, faptul că lucrez într-o multinațională unde lucrurile sunt aranjate m-a învățat să fiu mai ordonat în muzică și să nu fac lucrurile doar așa, după cum îmi vine, ci să gândesc în termen de planning“, explică el.â

Miluță Flueraș: ”Să nu renunți!”

Despre planning vorbește și Mihnea Ferezan, care spune că, împreună cu fratele său Victor  și cu ceilalți membri ai trupei, tratează activitatea muzicală și prin prismă comercială. „Vedem formația strict ca pe un business. O faci din dragostea pentru muzică și pentru camarazi în arme, alături de care te simți foarte bine, dar trebuie din start să o privești ca pe un business, ca să poți să fii performant, apreciat și să vezi, atunci când lucrurile nu merg cum trebuie, de ce nu merg cum trebuie. Că dacă mergi «la oha» – lasă că vedem câtă lume vine, nu trebuie să ne facem tricouri acum, facem data viitoare dacă vine lumea acum – n-o să crești“, explică liderul RKS, care, pe lângă faptul că are studii economice, are experiență în ceea ce înseamnă antreprenoriatul muzical. „Am cântat cu o formație care era în topul underground-ului, la limita să iasă de acolo. Am văzut acolo cum este să-ți faci stocuri, să gestionezi cantitățile. În anumite condiții, e mai bine să faci mult mai mult decât preconizezi că vei vinde, pentru că ajungi să ai un preț mult mai mic per produs – bine, asta e o logică de bun-simț. Cred că pot să zic că noi am avut norocul să cam fim pe zero de la început, pentru că am fost realiști. Felul cum îți comercializezi arta ar trebui să aibă ca scop nu îmbogățirea ta, ci răspândirea trupei – tricouri, muzica propriu-zisă – lumea trebuie să știe de tine și dacă reușești să faci în așa fel încât să păstrezi rulajul, să mai poți investi, e perfect.“

Îl întreb și pe Sorin Bădulescu despre rulaj, cash flow și break even. „Ne scoatem banii pe care-i băgăm în formație, dar nu putem trăi din muzică. E genul de business în care drive-ul principal e pasiunea, nu banii. Și chiar dacă banii ar veni – sunt momente în care câștigăm –, noi vorbim între noi, după concert, despre cât de tare a fost publicul, nu despre câți bani am câștigat“, spune el.

Despre plăcerea de a cânta ca principal stimul pentru activitatea muzicală vorbește și Matei Pușcaru, care lucrează de asemenea într-o multinațională (Societe Generale European Business Solutions) și cântă la chitară bas în mai multe formații (Umbra, Noru Negru, Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut). Anul acesta, una dintre aceste formații, Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut, a câștigat premiul „Best Alternative Newcomer“ la Galele Metalhead Awards. „Formația asta a plecat mai mult dintr-o glumă de-a lui Vlad Enescu, glumă despre care am putea zice ca «a ajuns prea departe ». Primul EP a fost înregistrat/compus exclusiv de el și când a văzut că, pe lângă amuzamentul în sine produs de numele lungi și stupide ale melodiilor, lumea apreciază foarte mult muzica, a decis să facă o formație. La fel, noi ceilalți trei membri, când am acceptat invitația de a cânta împreună cu el și a alcătui formația de azi, am făcut-o pentru că e un gen muzical care ne place foarte mult și am făcut-o mai mult pentru noi, fără să ne propunem în mod special să ajungem undeva anume, voiam doar să cântăm post-rock“, explică Matei Pușcaru, adăugând că premiul de la Galele Metalhead a fost o surpriză plăcută, dar și „un milestone pe care l-am atins, pentru că am ajuns într-un timp atât de scurt să cântăm la Arene (Arenele Romane, una dintre scenele importante pentru formațiile rock– n.red), în fața unui public larg, alături de două formații uriașe care, cel puțin pe mine, m-au marcat încă din liceu, fiind preferatele mele pe atunci, Alternosfera și Coma, și lumea a început să audă de noi și să ne susțină activitatea“.

Succesul în muzică nu este însă, în România, sinonim cu succesul financiar, așa că Matei merge la serviciu în continuare. „Creez aplicații pe care le folosesc intern alți angajați ai companiei. E primul job, mie îmi place foarte mult, vreau să rămân în zona dezvoltării de aplicații, adică n-aș vrea să mă ancorez într-o tehnologie și să stau să optimizez, pentru că de asta am evitat web design-ul“, explică Matei Pușcaru, care spune că a „crescut cu IT-ul“, pe lângă muzică.

„Vărul meu mi-a stârnit interesul pentru IT, iar apoi m-a atras și în liceu, îmi era foarte ușor să învăț, eram doar o dată atent și rețineam. Între timp mi-am dat seama că-mi place muzica mai mult, dar ambele lucruri reprezintă acte de creație, chiar dacă sunt diferite, tot trebuie să urmărești niște structuri. Acum pot să zic, după ce aproape că stăpânesc teoria muzicală – pentru un basist oricum știu mai mult decât e nevoie –, că aud intervalele, dar le și vizualizez în cap, ca și cum le-aș cânta. E un lucru pe care eu îl văd matematic, mă duce spre programare, unde, atunci când vrei să obții ceva, trebuie să ai o viziune asupra a ceea ce vrei să faci. Trebuie să așezi niște lucruri pe care le ai în cap într-o ordine logică cu care să-ți faci treaba: în muzică să transmiți ceva, în programare să funcționeze ceea ce faci pentru client.”, explică muzicianul.

Află cât de mult contează mentoratul pentru tinerii muzicieni din zona underground.

Matei Pușcaru spune că programul de lucru îi permite să se ocupe și de muzică:  ”Compania lucrează cu deadline-uri, ți se spune când trebuie să fie gata proiectul. Repetițiile oricum sunt pe la 7-8 seara de obicei, dar mai apar concerte, unde probele de sunet sunt la 5-6. Eu le-am zis de la interviu, din start, că sunt și muzician și că uneori, dacă e să mai am concerte – nu avem numai în București – o să mai lipsesc. Mi-au spus că preferă să vin cinci ore și să fac treabă decât să vin opt și să stau pe Facebook”.

Și mai există o asemănare între munca de programator și activitatea ca muzician într-o formație rock: oamenii au o imagine deformată, în sensul hiperbolizant al cuvântului, despre ambele cariere. ”Nu e o muncă așa cum o vede lumea din exterior: mă apuc de programare, fac o grămadă de bani, viața e frumoasă. Nu e așa, pentru că lumea crede că un programator stă și scrie și face chestii interesante, când de fapt tu stai trei ore și nu-ți merge ceva. E o muncă la care trebuie să fii destul de odihnit”, explică Matei Pușcaru.

Mircea Petrescu, solistul vocal al formației Roadkill Soda, spune că aceeași percepție greșită apare și atunci când vine vorba despre rock. ”Lumea, atunci când mergem în turneu, are o percepție total greșită: «Wow, plecați în turneu». În Xanthi am cântat într-o bodeguță, de pildă”, explică el, cu referire la imaginea turneelor ”sălbatice”, cu râuri de alcool și mulțimi de fane înfocate, cultivată de filme. Mai mult, astăzi, pentru trupele românești de rock, nici nu mai există turnee de anvergură, cum se întâmpla înainte de 1989.  ”Vali Sterian îi spunea nevesti-sii, când pleca în turneu cu Păunescu, «Te pup și p-ăla mic să-l dai la medicină!». Plecai și nu știai când te întorci. Mircea Vintilă își lua la el costumul de schi că pleca în noiembrie să cânte la munte și își lua, pentru siguranță, și două costume de baie, că nu știa dacă nu cumva ajunge cu turneul în iulie pe undeva pe la mare”, spune Mihai Nicolau, iar ”Vava” Ferezan completează: ”Turneu nu este să ai un concert week-end-ul ăsta, să mai ai unul week-end-ul viitor și să mai ai unul peste două săptămâni. Turneu este să pleci cu cinci perechi de chiloți și patru de ciorapi și să ajungi la un moment dat să-ți speli hainele în benzinărie – aia e turneu”.

Existența unor turnee ar fi importantă pentru cash-flow-ul formațiilor, întrucât concertele se numără printre principalele surse de venit. ”Concertele și merch-ul sunt cele mai mari surse de venit. Când faci parte din underground, ești ușor trecut cu vederea când vine vorba despre drepturile de artist, adică una este Inna – dau un exemplu – un artist a cărui muzică se difuzează pe heavy rotation de 4.000 de ori pe zi, în România. Nu poți să nu-i dai royalties, dar dacă ai o trupă din underground de la care ai dat de trei ori pe zi o piesă, o treci cu vederea. Dar și la nivel global, royalties-ul e așa, să fie! Mastodon (trupă americană de heavy metal – n.red.), de exemplu, a luat 1.000 de dolari la 20 milioane de download-uri de pe platformele cu plată. Suntem prezenți pe aceste paltforme, atunci când semnezi cu o casă de discuri mare,este interesul lor să-ți distribuie arta pe toate căile posibile. E o oportunitate, să fii pus de un label mare te face mult mai vizibil decât ai putea tu cu forțe proprii”, explică ”Vava” Ferezan, precizând că pirateria va exista întotdeauna, dar că există și o parte bună. ”Fenomenul piraterie tot se va întâmpla. Dacă o să-ți descarce multă lume melodiile de pe net, în mod sigur o să-ți crească fee-ul și la concerte. Colecționarii vor lua în continuare vinil și vor lua tricouri – astea sunt cele două mari produse. În rest, important e să știe cât mai mulți de tine.”

Mihnea Ferezan susține ideea fratelui său și spune că expunerea este esențială pentru succes. ”Treaba cu biletele e foarte simplă: când organizezi un event, vei lucra cu o firmă existentă pe piață, care vinde bilete, care e foarte corectă  și-ți dă un extras și, după ce se achită taxele și procentul lor, îți dă ce rămâne. Asta se întâmplă însă doar după Colectiv. Patronii de club fac acum totul legal, dar scena s-a micșorat serios, ceea ce este un lucru ok. Oricât de clișeu sună, a fost vorba despre supraviețuirea celui mai bine adaptat. Erau multe cluburi proaste. S-a micșorat numărul de orașe în care poți merge, dar toți am fost în locații în care te curentai de la microfon sau în care nu puteai să cobori scara aia în spirală. Până la urmă, pui în balanță ce te interesează mai mult – să câștigi o sumă de bani sau să fii prezent la un eveniment care-ți face reclamă”, explică el.

Reversul medaliei este că, în condițiile în care nu câștigi bani din muzica rock underground, măcar ai libertatea să te exprimi liber. ”În underground trebuie să știi foarte bine ce vrei, pentru că e un loc în care te exprimi liber, cum vrei tu. Trebuie să fii foarte conștient de rolul tău și de cum ești tu. Nu trebuie să te cenzurezi în ceea ce faci, că poate ajungi pe radio, că oricum nu intrăm pe radio. Punct”, spune Matei Pușcaru, cu privire la posturile de radio mainstream.

Despre exprimarea liberă și posibilitatea de a fi tu însuți vorbește și Sorin Bădulescu, care spune că succesul formației E.M.I.L. a venit din identificarea cu o anumită comunitate. ”Chiar dacă am prins repede la public, noi am crezut în continuare în comunitatea de oameni din jurul nostru, ne-am comportat ca și cum am fi fost dintre ei și totul era un party dezlănțuit. Am atras oameni similari din perspectiva valorilor și a muzicii pe care o ascultau și i-am surprins: «uite că mai există niște copii ca noi». Un alt motiv este că noi tratam concertele ca pe niște petreceri și nu exista o linie definită între public și trupă, urcau peste noi pe scenă dintr-o dată și chiar luau microfonul și cântau ei. Și știi ce? Nu-i dădeam jos, ba chiar uneori mă dădeam eu jos să-i văd din public. Asta o facem în continuare”, povestește Sorin.

Discuția noastră se apropie de sfârșit și îl întreb ce sfaturi ar da membrilor unei formații aflate la început de drum. ”Încearcă să rămâi ancorat în prezent cât se poate de mult și să-ți dezvolți și un act muzical, în afara muzicii în sine. Dacă mă urc pe o scenă, trebuie să mă gândesc din start că nu pot să arăt ca un om obișnuit, ci că trebuie să trasmit ceva și să fiu un entertainer. Nu înseamnă că trebuie să faci glume, ci să fii dinamic, să fii calibrat la muzica pe care o faci. Nu în ultimul rând, fii foarte atent la cum compui”, îi sfătuiește Sorin Bădulescu pe mai tinerii săi colegi de breaslă din muzică.

Ne terminăm cafelele, le plătim, ne salutăm, cu promisiunea că ne vom revedea cât de curând și plecăm fiecare în direcții opuse: Sorin spre Opera Center, iar eu spre redacție. Mă opresc și mă uit cum se îndepărtează și îmi dau seama că mă uit la un om care a avut puterea de a-și urma pasiunea, chiar dacă aceasta nu l-a îmbogățit până acum. Important e că a găsit soluții alternative de a-și asigura o existență decentă și nu a lăsat pasiunea să moară. Și câți dintre noi putem spune că am reușit acest lucru?

Credit foto: Paul Voicu (fotografiile RKS)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii