Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Mesaj din Cipru

„Înainte de a avertiza cititorul despre urmările politicii confiscatorii din Cipru, este util să mai amintesc un exemplu: Argentina, 2001.“ 
Bogdan_Glavan_MB022_opt.jpg

Evenimentele din Cipru mi-au adus aminte de o lucrare scrisă cu aproape 30 de ani în urmă de Carlos Diaz-Alejandro, „Good-bye financial repression, hello financial crash”. În această lucrare autorul analiza de ce reformele de piaţă întreprinse în ţările latino-americane se ajung până la urmă să se încheie cu un crah financiar. Lăsând deoparte concluziile sale, experienţa României pare să furnizeze încă un studiu de caz în această direcţie, deoarece atât reformele incipiente din anii 1990, cât şi liberalizarea mişcărilor de capital definitivată mai târziu au dus la probleme în sectorul financiar: falimente răsunătoare şi scandaluri de corupţie în primul deceniu după Revoluţie, respectiv un ciclu boom-bust de toată frumuseţea în perioada 2004-2010. Ei bine, ultimele ştiri din Cipru par să arate că şi viceversa este posibilă, adică o întoarcere agresivă la o formă de represiune desprinsă parcă din istoria ascensiunii bolşevismului, văzută de această dată drept soluţie la criza financiară.

Înainte de a avertiza cititorul despre urmările politicii confiscatorii din Cipru, este util cred să mai amintesc un exemplu: Argentina, 2001. Această ţară îşi „macro-stabilizase” economia în 1992, după îngheţarea cursului de schimb al monedei naţionale, peso-ul, la paritatea de 1:1 cu dolarul american. Consecinţa desfiinţării cursului de schimb liber? Intrările masive de capital speculativ atrase simultan de lipsa riscului valutar şi de randamentele mari din Argentina, care au produs o expansiune a masei monetare de 60% pe an imediat după… „macrostabilizare”. Evident, creşterea uriaşă a volumului creditului, sprijinită şi de activitatea bancară cu rezerve fracţionare, a produs un boom ca la chinezi, PIB-ul crescând cu 8%, şi o avalanşă de fericire s-a pogorât peste minţile turmentate de frenezia sucesului facil. Cum beneficiile expansiunii creditului sunt însă iluzorii şi temporare, până la urmă argentinienii au realizat magnitudinea deformării economiei şi insolvenţele hidoase care apăreau brusc de sub anestezia inflaţiei. Pe scurt, lumea şi-a pierdut încrederea în bănci şi a început să-şi retragă masiv economiile, profitând de posibilitatea de a schimba orice sumă în dolari americani. În faţa acestei crize, guvernul a decis să salveze sistemul bancar interzicând retragerea depozitelor. O măsură luată brusc, peste noapte, după un şir de apeluri la calm şi asigurări că totul merge bine. Ei bine, statul s-a răzgândit şi a oprit retragerile devalorizând simultan peso-ul până la nivelul de 3 peso pentru 1 dolar. Cu alte cuvinte, a confiscat circa două treimi din banii populaţiei care şi-a recăpătat încet-încet depozitele la valoarea nominal, cea reală fiind amputată în cea mai mare parte de devalorizare.

Ce este de înţeles de aici? Că Cipru este un „déjà vu”. Că statul are puternice stimulente să oblige toată lumea să suporte costurile expansiunii creditului şi salvarea faliţilor. Cum probleme similare se înregistrează şi în alte state din zona euro, că repetarea soluţiei argentiniene sau cipriote nu este exclusă, ba chiar probabilă în viitor. În fond, Europa nu a găsit deocamdată alt răspuns la întrebarea: cum să acoperim deficitele şi pagubele uriaşe generate în anii de boom economic. Devalorizarea şi inflaţia, respectiv impozitarea directă, par să fie metodele preferate ale clasei politice. Ambele lovesc însă în omul de rând şi ambele şubrezesc bruma de încredere de care se mai bucură sistemul care se doreşte a fi salvat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii