
Agricultură. Creditul pentru cumpărarea de teren agricol este o investiţie teribilă pentru bancă, dar foarte bună pentru împrumutat, în măsura în care nu i se cere să aducă garanţii suplimentare. La preţuri şi dobânzi standard, subvenţia la hectar acoperă rata la bancă şi e de ajuns ca afacerea să obţină profit operaţional. În caz că se întâmplă ceva cu subvenţiile sau, dacă pur şi simplu afacerea merge prost, banca rămâne cu terenul.
Izolare termică. Calculul exact trebuie făcut de un inginer cu pregătire financiară, dar în general dobânda la bancă este mai mică decât economiile obţinute, chiar şi pe timpul perioadei de amortizare. Iar orice ajutor guvernamental care decontează o parte din cheltuială se traduce automat în profit din prima zi. În acest caz, garanţiile colaterale cerute de bancă pot fi acceptabile.
Lucrări dentare. Dacă ar exista destui stomatologi cu pregătire financiară, ar putea calcula probabil rata de depreciere a sănătăţii şi felul în care ea se compară cu rata de la bancă. Cu toată seriozitatea, un set de plombe puse bine şi la timpul lor este investiţia cu cel mai mare randament dintre cele disponibile pentru aproape oricine. Ca şi cu orice altă problemă de sănătate, costurile pot escalada chiar şi de câteva zeci de ori în doar câţiva ani. Nu există riscuri.
Studii. O universitate bună, o specializare, un MBA sau chiar şi o ucenicie neplătită pentru un post bun îşi pot recupera investiţia chiar şi într-un an doi. Riscurile sunt însă pe măsură – în puţine cazuri ai garanția că ți se va oferi un job sau că vei fi plătit mai bine imediat după terminarea studiilor. Vestea bună este că banii vor fi probabil recuperaţi, totuşi, mai devreme sau mai târziu.
Antreprenoriat. Riscul este enorm, iar băncile nu dau bani cu această destinaţie specifică, aşa că trebuie probabil un credit mare de nevoi, cu garanţii. Uneori riscul merită asumat, atunci când o idee de afacere este solidă şi până nu îi trece vremea. Statistic, au şanse mult mai mari de succes antreprenorii care fac lucrurile la care se pricep deja – chiar şi pe o piaţă slabă, decât cei care încearcă să înveţe pe parcurs – după ce şi-au ales o nişă care promite profituri.
Aflați ce alte articole cuprinde ediția specială Forbes Healthcare
Citiți ediția specială Forbes Healthcare și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.