Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Mentoring Movies

Există filme care, dincolo de povestea din scenariu, (re)prezintă adevărate lecții de curaj, autocunoaștere și încredere, iar relațiile de mentorat comunicate de marele ecran devin importante surse de inspirație și dezvoltare personală în viața reală.
Good Will Hunting

Star Wars, The Karate Kid, Good Will Hunting și Whiplash sunt doar câteva titluri care confirmă că mentorul – indiferent că este vorba de training, coaching sau altceva – poate aduce o schimbare pozitivă și radicală în viața unui tânăr.

Aceste mentoring movies explorează diverse unghiuri psihologice ale vieții și, în mod evident, subliniază rolul însemnat pe care îl are un mentor în ceea ce privește „creșterea” discipolului său.

Star Wars, The Empire Strikes Back (1980), regia: Irvin Kershner

Războiul stelelor – Episodul V: Imperiul contraatacă continuă odiseea războinicilor din Cosmosul Infinit împotriva maleficului Imperiu, începută de George Lucas în 1977. Din dorința de a salva Universul de furia diabolicului Darth Vader, Luke Skywalker (Mark Hamill), se ambiționează să-și crească puterile și, implicit, șansele de victorie. Prin urmare, îl găsește pe Yoda – unul dintre cei mai buni cavaleri Jedi ai tuturor timpurilor, și începe antrenamentele cu acesta.
„Do. Or do not. There is no try.”/ „Faci sau nu faci. Cale de mijloc nu există!”. Acest citat, ca multe altele, confirmă înțelepciunea și eforturile lui Yoda de a-l învăța pe Luke să se concentreze asupra prezentului și, în esență, să-și crească forța. În calitate de mentor remarcabil, Yoda acordă sprijin, stabilește provocări și își prezintă viziunea astfel încât discipolul său să câștige încredere și, eventual, independență. Dacă în acest episod Yoda este mentorul lui Luke, în noile serii Star Wars, Luke este bărbatul mai în vârstă care îl îndrumă pe Rey.

 

Good Will Hunting (1997), regia: Gus Van Sant

Good Will Hunting este o dramă americană, în care Sean Maguire (Robin Williams), profesor de psihologie, îl ghidează și îndrumă pe geniul în matematică – Will Hunting, jucat de Matt Damon, un tânăr orfan atât de vulnerabil, defensiv, încrâncenat și încorsetat în propria-i suferință.

În pofida unei minți sclipitoare, Will Hunting are o furie interioară provocată de abuzurile suferite în copilărie, aspect ce-i îngreunează abilitatea de a dezvolta relații emoționale deschise și, implicit, șansa la o viață mai bună. Genialitatea și înclinația sa uluitoare pentru matematică îl salvează de la închisoare, singura condiție impusă: să meargă la psiholog și la cursuri de matematică.

Astfel, Will îl întâlnește pe Sean, terapeutul care îl ajută să vadă lumea într-un mod diferit și să distrugă zidurile pe care și le-a construit înăuntrul său. Sean nu renunță la Will și îl tratează ca pe o persoană care merită iubire, găsind astfel calea de a-i deschide „carapacea” în care își ascunsese geniul și dorința de a trăi pe măsura potențialului său. El îi spune lui Will: „În viață vei avea momente grele, dar ele te vor ajuta să vezi partea bună a lucrurilor, cea căreia nu îi acorzi atenție”./ „You’ll have bad times, but it’ll always wake you up to the good stuff you weren’t paying attention to.”

 

The Karate Kid (1982), regia: John G. Avildsen

Mai mult decât un film despre învățarea artelor marțiale, The Karate Kid este un film despre disciplină, autocontrol și dobândirea încrederii în sine. Pelicula The Karate Kid prezintă povestea lui Daniel (Ralph Macchio), un adolescent orfan de tată, care este forțat de împrejurări să învețe karate, pentru a se apăra de bătăușii din liceu. Vecinul său, maestrul Miyagi (Pat Morita), acceptă să-l antreneze și să-i dezvăluie tainele vitejilor samurai, iar antrenamentul merge mult dincolo de karate.

Domnul Miyagi îl învață pe Daniel numeroase lecții de viață, ajutându-l să devină mai puternic și mai disciplinat. O mare parte din învățătura lui Miyagi vine sub forma unor îndrumări filosofice: „Învață mai întâi să stai și abia apoi să zbori”./ „First learn stand, then learn fly.” O scenă reprezentativă pentru relațiile de mentorat inter-generaționale este cea în care domnul Miyagi îi spune lui Daniel că lecțiile sale nu sunt doar despre karate, ci despre viață, iar Daniel răspunde: „Ești cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată.”

 

Whiplash (2014), regia: Damien Chazelle

Whiplash este drama muzicală despre căutarea neîncetată a perfecțiunii.

Filmul prezintă povestea unui tânăr student – Andrew Neiman (Miles Teller), obsedat să se ridice la nivelul elitei naţionale a muzicienilor proveniţi din Conservator. Visul său prinde contur sub îndrumarea lui Terence Fletcher (J.K. Simmons) – un dirijor renumit atât pentru talentul său pedagogic, cât şi pentru metodele sale excentrice de predare.

Aflat sub tutela acestuia, Andrew primește zilnic cea mai dură și mai sadică lecție despre succes, perfecțiune, îndrăzneală și educarea voinței. În numele artei și al sacrificiilor cerute de atingerea excelenței, tânărul muzician este dispus să îndure insulte, abuzuri și pedepse corporale, își forțează limitele fizice și psihice și lucrează din greu pentru a-și atinge obiectivele. „There are no two words in the English language more harmful than: good job!”, conchide Fletcher, acest mentor genial și, aparent, fără inimă.

CITEȘTE ȘI 5 festivaluri de primăvară din întreaga lume

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii