Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Măsuri pro-business pentru viitorii primari

Atragerea de resurse este esențială, iar pentru mediul de business, resursa umană este principala limitare, potrivit oamenilor de afaceri locali.
dragos_anastasiu_IMG_4447

„Semnalul nostru pentru candidaţii la alegerile locale este să colaboreze cu mediul de afaceri pentru a dezvolta economia locală. Diaspora este o sursă valoroasă de cunoștințe și capital care poate fi accesată de administrația locală”, a declarat Dragoș Anastasiu, membru în cadrul boardului Romanian Business Leaders, în cadrul unei conferințe organizate cu ocazia elaborării unui ghid cu măsuri propuse pentru o administrare pro-business a orașelor. Ghidul prezentat vine în sprijinul candidaţilor la alegerile locale şi oferă un cadru de măsuri economice pe care aceştia trebuie să le aibă în vedere, printre acestea numărându-se sprijinirea și promovarea antreprenoriatului, accesul IMM-urilor la finanțare adecvată, inovare, accesul la piețe și internaționalizarea IMM-urilor și reactivitatea administrației publice.

Romanian Business Leaders vrea să ajute satele din România prin intermediul programului „Antreprenorești – Adoptă un sat!”

„Consider că unul dintre cele mai importante roluri în susţinerea dezvoltării economice din România îl ocupă managementul localitaţii, motorul economiei locale. Pe lângă abilitatea de manager a acestuia, viziunea axată pe dezvoltare, obiective măsurabile şi clare şi propuneri inovative, scopul fiecărui candidat trebuie să fie reprezentat de dezvoltarea economică a localităţii. Invităm candidaţii din întreg spectrul politic şi candidaţii independenţi să preia măsurile cuprinse în acest ghid”, a precizat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, care a lansat împreună cu RBL ghidul cu măsuri propuse pentru o administrare pro-business a orașelor.

CITEȘTE MAI MULTE DESPRE DRAGOȘ ANASTASIU AICI

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii