Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Comentarii/Editoriale |
|

Marea plictiseală

Petre_Barbu.jpg
DE MULTĂ VREME, calupurile publicitare au devenit cele mai plictisitoare locuri din peisajul TV.

Spoturile cu familii fericite, care descoperă pe masa unei bucătării impecabile o margarină, un salam, un iaurt, o bombonică, au răsărit ca ciupercile după ploaie. Sunt reclame aspiraționale (cum le caracterizează publicitarii), dar de o cumplită stupizenie.

Copiii sunt tot mai prezenți în aceste producții. Că este o reclamă ce promovează o margarină, un salam, un iaurt sau o bombonică, neapărat există și un copil. Pentru că, nu-i așa?, imaginea unui copil emoționează și are lipici la consumatori. Această rețetă verificată, folosită cu înverșunare de clienții publicitari, s-a transformat într-un șablon. Anost. De parcă fiecare client publicitar ar urmări o agendă ascunsă: să-și bage copilul în spotul pe care-l plătește, să-l vadă bunicii și toate neamurile din țară. Aproape că ne-am întors în anii ’90, când clienții, mai puțin școliți decât cei de azi, își distribuiau copiii în reclamele făcute pe „colțul mesei”.

Apogeul acestei practici a fost atins recent de compania CrisTim, care s-a întors în urmă cu 12 ani și a resuscitat campania de succes cu fetița care tot repeta „Salam Săsesc”. Acum, ea este o adolescentă de 16 ani. Spotul din prezent nu are nicio nostalgie, nicio emoție și nici vreo calitate artistică. Este doar un „anunț”. În acest context „istoric”, să nu ne mirăm dacă și alte companii își vor descoperi copiii din reclamele din urmă cu 20 de ani. Nimic nu se pierde, totul se recondiționează, ieftin!

Plictiseala din pauzele publicitare nu este întâmplătoare. Avem de-a face cu o generație de clienți (oameni de marketing, directori sau ajutori de băgători de seamă) care a fost crescută, educată și învățată să folosească șabloane. Pentru că drumul bătătorit oferă rezultate. Pentru că șablonul nu implică riscuri. Pentru că rețetele verificate sunt mai ieftine decât o abordare diferită. Avem o generație de clienți care disprețuiește creația. În fapt, creația publicitară a fost împinsă în beznă și în anonimat. Creația a ajuns să fie prost plătită sau, în multe cazuri, nici nu mai este renumerată. E un bonus! În viziunea multor clienți creația mai mult încurcă planurile de comunicare. Este imprevizibilă și riscantă în aceste vremuri tulburi. Umorul? Mai bine fără! O poveste? Ne complicăm! Emoția? Greu de pătruns în sufletele oamenilor! Mult mai eficient este un „carton” pe care este scris cu litere mari prețul ofertei și, dacă mai e loc, se mai pot adăuga două adjective, „super” sau „mega”, care să dea bine cu aceste vremuri „super” pentru cumpărături „ieftine”!

Cred că traversăm cea mai neinspirată perioadă din publicitatea românească.

Agențiile creative trăiesc cu aripile tăiate. Asta nu e viață de publicitar. Iar autorii acestor „tăieri” sunt de fapt cei care au tăiat bugetele de publicitate și care vor (după aceleași șabloane) numai „digital” și „comunicare integrată”. Clienții doresc ca reclamele lor să arate așa, anoste și artificioase, și, firește!, să genereze valuri de vânzări.

Pentru creativii talentați, care știu meserie, acest timp plictisitor generează frustrări. Sentimentul inutilității este din ce în ce mai puternic de vreme ce creația se reduce la voința unui client care vede și judecă lumea numai prin șabloane și rețete obosite.

Creativilor frustrați și celor care așteaptă și altceva de la publicitate li se poate răspunde că trăim cu totul alte vremuri decât cele de la începutul anilor 2000, când cazanul creativității dădea în clocot. Sunt alte generații de consumatori, cu alte obiceiuri de consum, sunt vremuri grăbite, ce nu mai suportă metafora și umorul. Într-adevăr, trebuie să uităm ce-a fost și să ne resemnăm. Plictiseală plăcută!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii