Obligativitatea companiilor cu peste 500 de angajați și de interes public (firmele cotate la bursă, băncile, societățile de asigurare etc.) de a-și face pentru acest an un raport de responsabilitate socială corporativă (CSR), pe care să-l publice în 2018, odată cu declarațiile financiare, pune reflectoarele pe managerul de CSR și pe rolul acestuia în companie. Cu atât mai mult cu cât, în situația de a depune aceste declarații se află câteva sute de companii din țara noastră dintre cele 6.000 de la nivel european. În plus, din necesitatea de a-și completa propriile rapoarte si de a fi cât mai aproape de normele de profil care cer și o amprentă socială, marile companii le influențează și pe cele mai mici, fără această responsabilitate, să-și realizeze asemenea documente.
Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 1938/2016, care introduce în legislația noastră Directiva nr. 95/2014, adoptată la nivel european la sfârșitul anului 2014, stabilește că firmele cu peste 500 de angajați și de interes public trebuie să includă în raportul financiar pentru 2017 și o declarație nefinanciară. În aceasta se vor menționa informații privind, cel puțin, aspectele de mediu, sociale și de personal ale companiei. De asemenea, în aceasta se vor prezenta informații despre respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită.
Noua declarație mai poate prevede o descriere succintă a modelului de afaceri, a politicii de diversitate (vârsta, genul, educația și experiența profesională, precum și o descriere a politicilor adoptate în legătură cu aceste aspecte, inclusiv a procedurilor de diligență necesare să fie aplicate și rezultatele politicilor respective). Descrierea acestei politici se va face doar în ceea ce privește echipa de management și de supraveghere a firmei. Dacă firma sau grupul de firme nu aplică politici în ceea ce privește unul sau mai multe dintre aspectele politicii de diversitate, în declarația nefinanciară se va oferi o explicație clară și motivată pentru această opțiune.
Atâta timp cât menționează aceste informații, companiile pot folosi orice metodologie de raportare disponibilă pe piață, mai prevede legislația. Însă, unul dintre cele mai folosite sisteme de raportare, preferat și de companiile din țara noastră, este Global Reporting Initiative(GRI). Un studiu al companiei de consultanță KPMG privind sustenabilitatea în 2015 arată că 61% dintre companiile mari din Europa care raportează emisii de dioxid de carbon și care activează în 16 industrii mari poluatoare, respectiv 1.290 de firme, foloseau anul trecut sistemul de raportare GRI.
„Raportarea de CSR este o oportunitate pe care legiuitorul o oferă companiilor. Oportunitatea este legată în primul rând, de faptul că raportarea nonfinanciară scoate la iveală atât probleme, dar și soluții care pot sta în calea creșterii companiei. În al doilea rând, raportul de CSR realizat după un standard internațional este un instrument global, care este citit, înțeles și căutat de finanțatori, potențial investitori și parteneri de afaceri“, explică Dragoș Tuță, fondator al The CSR Agency și unul dintre promotorii sustenabilității în România.
Activitatea de raportare de CSR nu este nouă în țara noastră. Asemenea informații și rapoarte de profil despre activitatea din România au prezentat până acum multinaționalele, care au și inițiat activitatea de CSR în țara noastră, la sfârșitul anilor ’90. Între anii 2004 și 2016, aproximativ 70 de astfel de rapoarte au fost publicate de către 22 de companii din România, cele mai multe din domeniul financiar, tehnologie și FMCG. Majoritatea acestora sunt companiile multinaționale obișnuite cu asemenea practici și cărora firmele-mamă le cer de mulți ani aceste date, pentru a le include în rapoartele globale de CSR. În plus, unele dintre acestea, precum firmele de ciment și betoane, firmele din energie și băncile (precum Raiffeisen), au deja, de câțiva ani, manageri dedicați CSR-ului.
De altfel, primele rapoarte de CSR le-au făcut firmele americane din industria chimică, în a doua parte a anilor ’80, din cauza unor scandaluri legate de poluare. Ulterior, alți mari poluatori s-au orientat spre această practică, iar țările vestice au decis că este un bun mod de a transparentiza activitatea companiilor. Până anul trecut, 36 de state vestice aveau o legislație care impunea publicarea de rapoarte de CSR. De exemplu, Marea Britanie are o lege din 2006, Suedia din 2007, Spania și Danemarca din 2011, iar Franța din 2012. Mai mult, Franța are una dintre cele mai severe legislații în domeniu – reglementează nu mai puțin de 42 de indicatori care trebuie raportați. Totuși, în ultimele două decenii, companiile din Japonia și Marea Britanie au fost printre cei mai activi raportori. În plus, Olanda premiază, anual, compania cu cel mai bun raport de CSR.
De asemenea, Directiva nr. 95/2014 a apărut ca măsură de transparentizare a businessurilor, ca urmare a recentei crize economice. Pe măsură ce puternica recesiune din 2009-2010 dobora economiile, precum într-un domino, oficialii de la Comisia Europeană au început să se întrebe de ce a fost atât de puternic șocul și de neprevăzut. După câteva întâlniri care au avut loc în acei ani, ei au stabilit că ar fi înțeles mai bine ce se întâmplă în economie, dacă ar fi dispus de mai multe informații despre cum fac bani marile companii, cele care au cel puțin 500 de angajați și care sunt de interes public.
Că dezvoltarea durabilă este importantă se vede și din recentele discuții de la Forumul Economic Mondial de la Davos, 17-20 ianuarie, unde tema întâlnirii a fost leadership-ul responsabil, ca urmare a Brexit-ului și a alegerii lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite. De asemenea, liderii lumii au dedicat 15 sesiuni schimbării climatice și 9 energiei regenerabile, fiind cele mai multe astfel de sesiuni din istoria de 46 de ani a Forumului.
În aceste condiții, dacă, până acum șase-șapte ani, activitatea de CSR din România era plasată în zona „nice to have” și delegată la pachet cu task-uri mult mai urgente, acum ea face pași repezi către strategii companiilor, cu șanse mari de a influența deciziile de investiții și de expansiune.
