Anul 2018, care a marcat sărbătorirea Centenarului, a fost bogat în manifestări pe agenda Casei Regale a României. Pe 1 Decembrie 2018, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, alături de Principesa Elena, Principesa Sofia, Principesa Maria și ES dl Alexander Nixon, au participat la un Te Deum la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, în cadrul sărbătorii Centenarului Marii Uniri.
Apoi, pe 9 decembrie 2018, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au participat la Capela Regală Savoy din Londra la un serviciu religios dedicat celor care au realizat Marea Unire. Sunt două manifestări, una în țară și una în străinătate, care au adus un pios omagiu celor care au luptat și s-au sacrificat pentru România. De altfel, începând cu anul 2016, Casa Regală a României a participat la numai puțin de 56 de evenimente, în țară și străinătate, legate de Centenarul Primului Război Mondial și al Marii Uniri.
Vezi aici lista completa a celor mai influente femei din România
În același timp, Fundația Regală Margareta a României își continuă neobosit activitatea pentru schimbarea în bine a vieții celor mai vulnerabili români (bătrâni, copii abandonați și familii în dificultate) și încearcă să ofere o șansă în plus tinerilor talentați. În acest sens, la începutul lunii februarie, au fost anunțate numele celor 30 de artiști care vor beneficia de bursele „Tinere Talente – ediția 2019”, acordate de Fundația Regală Margareta a României. În cei 29 de ani de existență, Fundația a derulat numeroase proiecte, cu investiții de peste 12 milioane de euro.