Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Mai ușor cu adevărul și experții!

Nu-i așa că vremurile pe care le trăim sunt tot mai haotice și, pe alocuri, cu tente suprarealiste? E drept că nu a fost tot timpul doar lapte și miere, dar parcă niciodată nu a fost chiar atât de rău…
ionut_bonoiu_editorial.JPG

Să ne întoarcem cu mai bine de jumătate de secol în urmă, mai exact în 1961, când americanul Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer, folosea cuvinte precum haos și suprarealist, în eseul „Writing American Fiction”, pentru a descrie faptul că adevărul zilelor respective devenea mult mai ciudat și mai greu de crezut decât realitatea.

Roth este însă doar unul dintr-o listă destul de lungă de nume, precum George Orwell (autorul celebrului „1984”), Aldous Huxley („A Brave New World”) sau Robert Heinlein ori Neil Postman, care au lansat în urmă cu multe decenii, prin scrierile lor, avertismente foarte clare ale unui potențial viitor mai mult sau mai puțin distopic, în care faptele și realitățile sunt negate sau mistificate de către cei aflați la butoanele puterii.

Unul dintre cei mai cunoscuți critici literari din America, Michiko Kakutani, a dezvoltat această temă în cartea sa „The Death of Truth: Notes on Falsehood in the Age of Trump”, lansată anul trecut, considerând că, deși întotdeauna a existat la nivelul populației generale o opoziție față de rațiune și progres, în general, aceasta s-a accentuat și a devenit foarte puternică după venirea la putere a lui Donald Trump, la finalul anului 2016.

Prin comportamentul său nihilist, prin răstălmăcirile și minciunile permanente și prin folosirea sintagmei „fake news” ori de câte ori nu are alt argument rațional cu care să-și contracareze criticii, Trump poate face mult rău societății americane pe un orizont de timp foarte îndelungat, consideră Kakutani. Ea constată că această situație a fost posibilă pentru că, deși a avut loc o creștere a opțiunilor de informare, internetul a creat filtre periculoase, iar modul în care ne obținem informațiile s-a modificat foarte mult în ultimele decenii.

Practic, au apărut și s-au dezvoltat accelerat vectori mediatici, precum Fox News, care sunt mai degrabă adepți și propovăduitori ai unei anumite ideologii decât imparțiali, iar peisajul media a devenit unul în care „adevărul este o chestiune de perspectivă și de agendă”, după cum spunea la jumătatea anilor 2000, înainte de explozia social-media, un scriitor american controversat, David Foster Wallace. Iar publicul răspunde în consecință, fiind dispus să accepte doar informațiile care îi alimentează convingerile, în așa-numitele „confirmation bias”.

Internetul permite acum oricui să găsească o sursă pentru a susține orice idee sau opinie, oricât de ciudată ar fi aceasta și, mai mult decât atât, orice personaj care are acces la internet se simte îndreptățit să aibă o părere pe orice temă. Iar, așa cum au arătat psihologii David Dunning și Justin Kruger, în urmă cu circa două decenii, cu cât pregătirea într-un anumit domeniu este mai sumară, cu atât capacitatea subiectului de a-și recunoaște propria incompetență este mai redusă (denumit efectul Dunning-Kruger).

Am ajuns în situația în care oricine poate ataca decenii întregi de cunoștințe dobândite prin cercetare și, pe cale de consecință, poate nega decenii întregi de progres științific doar pentru că are suficient de mulți fani și followeri, pentru că a jucat în filme populare sau pentru că a apărut la TV.

Iar această moarte a ideii de expertiză, așa cum o denumea profesorul Tom Nichols în cartea sa „The Death of Expertise: The Campaign Against Established Knowledge and Why it Matters”, publicată în 2017, în corelație cu rolul liderilor de tip toxic despre care scriam la începutul articolului, înseamnă, mai devreme sau mai târziu, că viața tuturor oamenilor poate fi pusă în pericol.

 

PS: Dacă, totuși, considerați că cele descrise mai sus prin intermediul unor personaje de dincolo de ocean sunt mult prea departe pentru a fi relevante pentru viața noastră de zi cu zi, recitiți textul și găsiți echivalentul local al personajelor precum Donald Trump, Fox News și trusturile media partizane și al vedetelor cu păreri avizate despre orice temă, de la alimentație și educație, până la vaccinuri și modul de calcul al ROBOR.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii