FacebookTwitterLinkedIn

Forbes: În opinia dvs., oamenii de afaceri din România (mai cu seamă milionarii din Top) știu să comunice în public?

Loredana Vişa: Nu există o categorie socială în România, indiferent de averile din conturi, care să ştie să comunice în public. Există milionari foarte discreţi, cu abilităţi comunicaţionale excepţionale, aşa cum există oameni de afaceri din top care nu reuşesc să capitalizeze oportunităţile de imagine publică.

Pe de altă parte, interesul mass media este relativ limitat în a-i implica pe aceşti oameni în dezbateri publice pertinente, fiind mai degrabă îndreptat către zona de senzaţional.

Dezamăgirea apare atunci când citeşti  un interviu şi nu reuşeşti să descoperi măcar un singur atribut de succes. În calitate de cititor ai uneori sentimentul că acesta este conjunctural şi cu precădere relaţional.

Forbes: Oamenii de afaceri ar trebui să vorbească despre averile lor în presă? Sau dimpotrivă, ar trebui să fie foarte discreți? Expunere sau discreție?

Loredana Vişa: Cred că oamenii de succes ar trebui să fie discreţi atunci când vine vorba de averea personală, pentru că valoarea acestor oameni, atunci când există, nu rezidă în sumele de bani cu care sunt portretizaţi, ci în capacitatea de a face bani în continuare şi de a creea ceva durabil în urma lor.

Când succesul oamenilor de afaceri se datorează parţial brandului personal şi parţial business-ului creat, discuţiile despre avere ar trebui să fie rare şi mai puţin detaliate.

Dacă notorietatea lor se datorează unui brand personal, atunci o abordare mai deschisă despre avere poate fi echivalentul cotei lor de piaţă.

Forbes: Care sunt greșelile frecvente pe care le-ați observat în prestațiile lor publice?

Loredana Vişa: Cred că cea mai evidentă greşeală este lipsa unei strategii de comunicare care să urmărească obiective de business sau de comunicare. „Ce vreau eu să spun, ce aş vrea eu să obţin cu fiecare apariţie publică?” – ar trebui să fie întrebarea cheie. Din păcate, vedem multe prestaţii publice în care comunicarea este conjuncturală, mai degrabă reactivă, la solicitarea canalului media care intermediază episodul respectiv. O astfel de strategie poate ajuta inclusiv la alegerea momentelor şi canalelor media, a topicelor macro despre care să vorbească.

Forbes: Dar lucrurile bune în prestațiile lor publice?

Loredana Vişa: Este evident că cei ce au o strategie de comunicare pusă la punct de către un consultant personal au o comunicare coerentă şi o continuitate în mesajele transmise. Pe de altă parte, este nevoie şi de capacitatea de a „interpreta” şi urma această strategie, precum şi de autenticitate – şi aici intervine rolul unui bun consultant de a scoate tot ce are mai bun de la clientul său.

Forbes: Puteți nominaliza oameni de afaceri care știu să comunice în public? Dar oameni de afaceri care sunt stângaci și confuzi?

Loredana Vişa: Exemplele sunt de notorietate şi mă refer la Ion Ţiriac, Sorin Minea şi, evident, la personalităţile industriei de comunicare şi publicitate prezente în topul milionarilor.

Pe de altă parte, cred că 20% din milionarii din top sunt stângaci şi confuzi în demersul de comunicare publică. Lista ar fi prea lungă…