Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor, with a focus on covering important IT& C and Energy news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @georgiana1costea or drop me an email at georgiana.costea@forbes.ro

Afaceri |
|

Locul 2. Cele mai bune zone pentru afaceri în România 2021: În plin avânt

  Când vorbim despre orașe în plin avânt, Cluj-Napoca se află în lumina reflectoarelor. Cu o evoluție constantă și dinamică, orașul de pe Someș este unul dintre competitorii Capitalei, depășind Bucureștiul în aspecte legate de calitatea vieții sau condițiile de trai.
Panorama,Of,Cluj,Napoca,With,The,Dormition,Of,The,Theotokos

De altfel, cele două mari orașe se află într-o competiție de ani buni, atât din punct de vedere socio-economic, cât și în ceea ce privește atragerea interesului străinilor.

Județul Cluj punctează mai bine decât Capitala în ceea ce privește nivelul de trai și costurile de zi cu zi. Astfel, potrivit datelor de la centrul Numbeo, prețurile de consum în Cluj-Napoca sunt mai mici cu 5% decât în București, însă indicatorul nu include prețul chiriilor. Dacă luăm și acest aspect în considerare, totalul prețurilor de consum plus chiria este mai mic cu 3,73% decât în Capitală.

De asemenea, prețul restaurantelor în Cluj-Napoca este mai mic cu aproape 10%, însă diferența este compensată de alte aspecte. De exemplu, costul chiriilor în raport cu veniturile rămâne o problemă în orașul de pe Someș, unde chiria este mai mare cu 0,05% față de București, iar prețul produselor alimentare plusează cu 0,79%. În ceea ce privește puterea de cumpărare locală, Cluj-Napoca depășește Bucureștiul cu 10,37%. Competiția dintre cele două orașe se susține la mai multe niveluri, inclusiv în ceea ce privește conturarea unui spațiu primitor pentru tinerii din toată țara, și chiar și pentru cei de peste hotare. Cluj-Napoca este un puternic centru universitar, cu 11 instituții de învățământ superior și cu o deschidere amplă în afara granițelor.

Și pentru că atunci când te gândești la Cluj, primele caracteristici sunt legate de sectorul IT, parcuri industriale și clădiri de birouri, nu este de mirare că este o economie pe care marii investitori mizează. În sectorul IT, remarcăm prezența unor giganți tehnologici, precum Google, Microsoft, Emerson sau Endava. Iar dacă ne uităm în clasamentul primelor 10 cele mai importante companii din județ, după cifra de afaceri, el este dominat de companii străine. Excepție fac doar Punctual Comimpex, deținut de Vasile Mureşan, și compania de stat Distribuție Energie Electrică România.

Anul trecut, valoarea Produsului Intern Brut s-a ridicat la 54,2 miliarde de lei, ocupând locul doi la nivel național. Potrivit datelor Comisiei Naționale de Prognoză, județul Cluj ar putea înregistra, în 2024, o creștere până la 75,8 miliarde de lei. De asemenea, în ceea ce privește venitul mediu net lunar, valoarea s-a ridicat la 3.728 în 2020, imediat după București, fapt ce afișează din nou competitivitatea dintre cele două centre de dezvoltare socio-economică.

În același timp, rata șomajului a fost de 1,7% în 2020, însă aceeași sursă indică faptul că, în următorii 4 ani, aceasta ar putea coborî la 0,9%. De altfel, evoluția economică a județului este justificată de infrastructura în plină modernizare. Clujul reprezintă un nod de transport rutier, feroviar și aerian, iar dezvoltarea sa este favorizată și de Aeroportul Internațional Avram Iancu, care ocupă locul doi, după București, în ceea ce privește numărul de pasageri îmbarcați, de aproape 900.000 de persoane în 2020, însă putem lua drept referință anul 2019, atunci când a fost înregistrat un număr cu 69% mai mare.

Și pentru că lipsa metroului în Cluj-Napoca a reprezentat până acum un capitol câștigat de Capitală, Consiliul Județean Cluj a emis în martie 2021 certificatul de urbanism pentru viitoarea linie de metrou, în lungime de aproximativ 20 de kilometri.

 

REGIUNE DE DEZVOLTARE: Nord-Vest

Populație județ după domiciliu: 737.992

INDUSTRII PRINCIPALE: IT, producție, auto

PIB (MLD. LEI): 54,2

ISD / CAPITA (MII EURO): 1.084,6

SALARIU MEDIU NET LUNAR 2020 (LEI): 3.728

ȘOMAJ LA SFÂRȘITUL ANULUI 2020 (%): 1,7

PROIECTE SMART: 54

LOCUINȚE LA 1000 DE LOCUITORI 2019: 474,7

CIFRA DE AFACERI (MLD. LEI): 69,44

PROFIT NET (MLD. LEI): 6,55

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii