Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Livrările din hub-ul office Piața Presei Libere – aproape inexistente în 2017

Livrările din hub-ul office Piața Presei Libere vor fi aproape inexistente în 2017, iar jucătorii din zonă își îmbunătățesc clădirile.
shutterstock_388760521

Immofinanz are plăcerea să vă invite la o conferință de presă dedicată planurilor companiei pentru sectorul office. Așa suna invitația pe care jurnaliștii specializați pe real estate au primit-o cu câteva zile înainte de anunțarea conceptului myhive în cinci dintre clădirile de birouri deținute de fondul de investiții austriac în România. Pe 26 ianuarie, cu câteva minute înainte de ora 10, după ce am reușit să parchez mașina printre nămeții de zăpadă ce încă înconjurau Casa Presei Libere, m-am îndreptat spre S-Park, clădire office în care urma să aibă loc întâlnirea. În drum, am trecut prin curtea Bucharest Business Park (BBP), ansamblu office „lipit” de S-Park.

BBP – clădirea cu cal, așa cum a devenit cunoscut ansamblul office datorită sculpturii din fața sa, a inaugurat hub-ul office Piața Presei Libere – a fost dezvoltat de Portland Trust după ce a vândut Opera Center. Complexul, finalizat în 2005, a fost vândut către austriecii de la CA Immo pentru suma de 62 de milioane de euro. Doi ani mai târziu, peisajul office al zonei era completat de S-Park, ansamblu office dezvoltat de compania Primavera Development,  controlată de familiile Tănăsoiu și Bițoiu. Complexul a fost vândut către austriecii de la Immofinanz, pentru suma de 90 de milioane de euro, în condițiile unei investiții estimate la 60 de milioane de euro. La un deceniu de la finalizarea S-Park,  ansamblul office a trecut printr-o transformare a spațiilor comune interioare și exterioare, potrivit conceptului myhive, care va fi implementat în 20 de clădiri din portofoliul European al Immofinanz, dintre care cinci sunt amplasate în România. „Cele cinci clădiri din Bucureşti care vor fi transformate conform brandului «myhive» însumează 100.000 mp închiriabili. Implementarea se va face în două etape – una la interior, prin care oferim chiriaşilor posibilităţi ca să socializeze în spaţiile comune, le punem la dispoziţie o zonă de retail, parcări pentru biciclete, staţii de încărcare a maşinilor electrice, şi una la exterior, unde vor fi amenajate zone de lounge, de relaxare“, spune Sorin Vişoianu, country manager operations pentru România în cadrul Immofinanz. Investiția în acest concept pentru S-Park se ridică la 1,8 milioane de euro, până acum fiind cheltuiți deja 1,25 milioane de euro. Printre noutățile aduse de acest concept se numără o zonă de retail și food, dușuri și vestiare pentru angajații care vin cu bicicleta la muncă, stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, precum și două automobile electrice puse la dispoziția chiriașilor pentru deplasări în oraș.

Citește și: Calea Floreasca-Barbu Văcărescu (CFBV) sau copilul crizei, ajuns la maturitate

Reprezentanții Immofinanz spun că piața din România este una importantă pentru fondul de investiții, fapt susținut și de structura portofoliului de active imobiliare: 49,2% spații office, 45,8% spații de retail și 4,9% – altele. România este cea de-a treia piață ca importanță pentru austrieci (16,3% din portofoliu), după Rusia (20,5%) țara de proveniență (19,9%), dar înaintea Poloniei (11,6%), Ungariei (8,9%), Germaniei (8,8%), Cehiei (7,5%) și Slovaciei (4,2%).

Revenind la istoria office a hub-ului Piața Presei Libere, în 2009, GTC România, în parteneriat cu Bluehouse Capital, inaugura City Gate, ansamblu compus din două turnuri office. Bluehouse a vândut partea sa din clădire către GTC, în ianuarie 2016. Terenul pe care au fost edificate cele două clădiri ale City Gate a fost achiziționat în 2006.

În 2012, era inaugurat Unicredit Tower, în care instituția financiară și-a mutat sediul central. „UniCredit Tower este investiția firmei Bog´Art, pe terenul companiei noastre și acolo vor sta timp de 10 ani, cu chirie, cei de la UniCredit Țiriac Bank, care au şi finanţat construcţia”, explica, în 2012, Raul Doicescu, proprietarul firmei Bog ´Art. În 2014, în decembrie, clădirea a devenit proprietatea fondului de investiții Globalworth, condus de Ioannis Papalekas. Suma de vânzare a fost de aproximativ 43 de milioane de euro. Tranzacția „consolidează poziția Globalworth drept cel mai important investitor pe piața office din București”, după cum spunea, la acel moment, Dimitris Raptis, CIO în cadrul Globalworth Real Estate.§

Clădiri reprezentative

Bucharest
Business Park

Dezvoltator: Portland Trust

Proprietar actual: CA Immo

Suprafață: 26.854 de metri pătrați

An finalizare: 2005

 

City Gate

Dezvoltator:
GTC/Bluehouse Capital

Proprietar actual: GTC

Suprafață:  45.000 de metri pătrați

An finalizare: 2009

 

S-Park

Dezvoltator:

Primavera Development

Proprietar actual: Immofinanz

Suprafață închiriabilă:

34.186 de metri pătrați

An finalizare: 2007

 

UniCredit Tower

Dezvoltator: Bog´Art

Proprietar actual: Globalworth

Suprafață defășurată:

24.620 de metri pătrați

An finalizare: 2012

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii