Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Industrie |
|

Liviu Stoleru, Cemacon: „Inovația a căpătat un statut de obiectiv science-fiction, când, de fapt, constă în a fi atent la trendul pieței și a anticipa o nevoie”

Inovația are un rol extrem de important în evoluția industriilor și a fiecărei companii în parte. Le-am solicitat unora dintre cei mai importanți actori ai mediului de afaceri păreri despre rolul inovației și implementarea procesului de inovație.
liviu stoleru

Definiția inovației

În rândul producătorilor, inovația poate fi definită ca răspuns la o cerere încă neformulată. Inovația în ziua de azi este un termen atât de uzitat, încât a căpătat un statut de obiectiv science-fiction, când, de fapt, constă în a fi atent la trendul pieței și a anticipa o nevoie, pe care printr-o gândire ”out of the box” și mijloacele necesare, o transformăm în realitate.

DECLARAȚIILE SPEAKERILOR DIN CADRUL CONFERINȚEI FORBES FUTURE INNOVATION & TECH 

conferinta

Inovația în companie

Fără inovație în management și în portofoliul nostru de produse, nu am fi putut realiza ceea ce s-a dovedit a fi cea mai eficientă restructurare operațională și financiară a unei companii din România.

Afacerile Cemacon au înregistrat o creștere de 24%

În salvarea și creșterea companiei, inovația a fost piatra de temelie. Am inovat atât în abordarea și construcția organizației, cât și în plan extern, în piață. În organizație am imprimat o viziune bazată în mare măsură pe performanță, prin susținerea și promovarea inițiativei și totul într-un cadru relaxat. Am adus profesioniști tineri și determinați, alături de care am reușit să implementăm tactici inedite de abordare a pieței. Am luat măsuri de eficientizare a producției, concomitent cu dezvoltarea strategiilor comerciale și poziționarea ca cel mai inovator producător din piață.

Pe de altă parte, în timp ce producătorii de pe piață erau sceptici față de perspectivele de viitor, Cemacon a lansat, în 2013, gama EVOCERAMIC. Inovația constă în caracteristicile lor atipice, având dimensiuni mai mari față de alte produse de pe piață, lucru ce oferă multe avantaje de timp și cost redus pentru finalizarea construcției.

PE ACEEAȘI TEMĂ: Cemacon, creștere a vânzărilor în anul finalizării restructurării

Succes în inovație

Cu siguranță cel mai vizibil succes este EVOCERAMIC 44 LM, singura cărămidă de pe piața de produse de zidărie din România care nu mai necesită sistem termoizolant. Datorită acestei caracteristici, utilizatorii finali economisesc o sumă considerabilă de bani, deoarece se exclud cheltuielile cu materialele termoizolante suplimentare sau cu manopera.

Dar o altă inovație semnificativă a fost abordarea unor canale comerciale neconvenționale pentru această industrie, abordare care a avut un rol important în creșterea vânzărilor.

Inovația – valoare sau proces?

Poate fi ambele. Una dintre valorile Cemacon este inovația, deoarece investim constant în tehnologie și cercetare pentru a dezvolta produse unice și, în același timp, inovăm în toate aspectele muncii noastre. Pe de altă parte, privim inovația ca pe un proces, încercând să păstrăm o consecvență și o anumită ordine în pașii parcurși pentru a o realiza, lucru care coincide cu celelalte valori Cemacon – creativitate, performanță, curaj, mediu, responsabilitate și distracție. Cele două nu sunt lucruri separate, ci doar valențe diferite ale aceluiași concept.

VEZI ȘI: Dezbatere Forbes – Liviu Stoleru: Evenimentele recente dau din ce în ce mai multă vizibilitate și o pondere mai accentuată societății civile

Inovația și învățarea

Inovația poate fi inspirată, nu neapărat învățată. Orice om are potențial pentru inovație dacă se află în mediul corect și dacă este înconjurat de oamenii potriviți. În timpul procesului de restructurare m-am asigurat că oamenii din companie au parte de condițiile propice pentru a-și dezvolta acest potențial, lucru care a condus la succesul pe care îl are compania în ziua de azi.

Echipă, persoană sau context

Elementul de bază atunci când vine vorba de inovație îl reprezintă echipa, deoarece din diversitate, diferență de opinii, talent și viziune pot ieși cele mai frumoase idei. Si contextul este foarte important pentru că oferă un punct de start de la care echipa noastră demarează procesul de inovație, acesta fiind cadrul în care putem identifica nevoi și, implicit, să găsim soluțiile pentru satisfacerea acestora.

Eșecul și inovația

Eșecul este inevitabil având în vedere faptul că orice idee inovatoare vine cu un nivel relativ ridicat de risc. Trecerea de la „masa de desen” la implementare poate veni cu piedicile de rigoare, indiferent de natura domeniului în care vrei să inovezi. Fie că este vorba de reticența oamenilor, de limitele tehnologice si nenumăratele prototipuri etc., există cazuri în care nu iese ceea ce îți dorești de la prima încercare. În aceste momente intervin răbdarea și perseverența.

Lecții despre inovație

Inovația nu este „nice to have”, ci „need to have” pentru un business în anul 2016. Îți poate oferi avantajul pe o piață extrem de competitivă și te poate diferenția în ochii consumatorilor. Dar atenție, nu trebuie să fie transformațională, poți avea succes și îți poți salva sau crește business-ul prin inovație incrementală, la nivel de procese.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii