Forbes: Cum caracterizați piața editorială din România în anul 2018? A fost un an deosebit, care s-a remarcat prin ceva anume față de anul precedent?
Livia Stoia: Pentru agenția noastră, în 2018, piața de carte din România a continuat pe panta ascendentă pe care s-a încadrat în ultimii ani, dovedindu-se tot mai dinamică. Cu atât mai mult în anul ce a trecut, editorii s-au dovedit tot mai curajoși și mai dispuși să-și asume riscuri în ceea ce privește titlurile străine (merită menționat aici grupul editorial Trei, care, în 2017, a publicat „O istorie a imaginilor. De la pictură rupestră la ecranul de computer” de David Hockney și Martin Gayford, iar recent a continuat cu „O istorie a imaginilor pentru copii” a acelorași autori, ambele apărute inițial la Thames and Hudson).
Acest curaj s-a manifestat atât calitativ, cât și cantitativ: pe de o parte, deși interesul pentru vârfurile topurilor internaționale a rămas constant, unii editori au pariat pe autori sau cărți fără un asemenea ecou, care însă, sunt foarte bine scrise.
Pe de altă parte, am observat să editorii au reînceput să trimită mai multe oferte odată, fie pentru titluri de la același proprietar de drepturi, fie de la mai mulți, lucru rar întâlnit de la criza din 2008 încoace; totodată, editurile sunt tot mai prompte în luarea unor decizii, conștiente că pot pierde cărțile în favoarea competitorilor. Asta arată atât faptul că editurile s-au maturizat și au mult mai clar definit profilul pe care vor să și-l construiască, dar și pe acela că totul se derulează la viteză mai mare.
În ceea ce privește numărul de exemplare publicate per titlu, situația nu a diferit mult față de anii trecuți (tirajul mediu menținându-se la 2.000 de exemplare), însă, la noi în agenție, a crescut considerabil numărul de titluri achiziționate, acest lucru ducând și la creșterea cifrei de afaceri în 2018 față de 2017.
Forbes: Care au fost categoriile de cărți străine cele mai căutate de editorii români pentru a le traduce și lansa în România, în anul 2018? – din perspectiva companiei dvs.
Livia Stoia: În continuare, cele mai multe titluri vândute de agenție au fost cele pentru copii, de la cărți ilustrate pentru cei foarte mici, la ficțiune pentru adolescenți.
Un trend care începuse de prin 2017 și care e încă activ este cel al cărților de nonficțiune pentru copii, de la experimente in– și outdoor, la știință, istorie sau biografii.
De asemenea, în ideea aceluiași curaj menționat mai sus, unele edituri au optat și pentru titluri care impresionează din punct de vedere grafic, cum este „O mică plimbare cu Mary Poppins”, o carte-obiect apărută la editura Art și publicată inițial de Hachette Jeunesse din Franța, ediția românească ajungând în topul vânzărilor Art din 2018.
Nici titlurile pentru adulți nu au rămas în urmă, ficțiunea de bună calitate și recunoscută internațional sau, din nou, nonficțiunea din zona științelor naturale sau cognitive fiind printre cele mai apreciate categorii.
O surpriză foarte plăcută pentru noi este interesul tot mai crescut al editurilor pentru literatura norvegiana, prin urmare numărul tot mai mare de contracte la acest capitol.
Forbes: Ce fel de măsuri credeți că ar putea adopta statul român pentru a încuraja atât importul cât și exportul de cultură scrisă în România? Cu alte cuvinte, cum ar putea să se implice mai mult instituțiile statului (Ministerul Culturii, ICR, Ministerul Finanțelor) în încurajarea traducerilor pe piața autohtonă.
Livia Stoia: Cred că la categoria importuri stăm destul de bine, multe dintre cele mai apreciate titluri internaționale apărând foarte rapid și la noi, aproape concomitent cu edițiile originale. Aici funcționează bine mecanismul proprietari de drepturi-agenți-edituri.
Totuși, un ajutor însemnat pe care instituțiile statului l-ar putea aduce, ar fi implementarea unor politici care sa încurajeze consumul de cultură scrisă. Mai concret, alocarea rapidă a unei sume lunare cadrelor didactice, elevilor și studenților, pentru achiziționarea de cărți, precum și asigurarea unui buget mai mare de achiziție de carte bibliotecilor, ar da mai mult curaj editurilor.
În ceea ce privește exportul de literatură română, credem că lipsește ideea unui proiect major, coerent și unitar, care să promoveze literatura română în afara granițelor. E drept, fie prin Ministerul Culturii, fie prin ICR, literatura română este prezentă la marile târguri de carte din lume (Frankfurt, Londra și Bolonia, acolo unde, de fiecare dată, ne-a făcut plăcere să ne întâlnim cu reprezentanții acestor instituții), sunt organizate evenimente, scriitorii își pot prezenta cărțile și unde se și concretizează semnarea unor contracte de drepturi de autor.
Însă nu am simțit să existe o viziune unitară (cum se întâmplă cu alte state est-europene, ca să rămânem în această zonă, Polonia sau Rusia, de exemplu); un asemenea proiect a fost participarea României, ca invitat de onoare, la Târgul de la Leipzig din 2018, în jurul căruia s-au depus eforturi consistente și în urma cărora au fost subvenționate și traduse numeroase titluri în limba germană.
Subvențiile de traducere și publicare sunt un element-cheie al exportului de literatură română, majoritatea editurilor care achiziționează titluri românești aplicând la diferitele fonduri de finanțare puse la dispoziție de ICR sau de alte organisme naționale și internaționale – poate cu câteva excepții, editorii interesați de literatura română nu vizează câștigul financiar, ci pe cel cultural, contactul cu o cultură uneori mai puțin cunoscută.
Cred că și aici, în zona subvențiilor oferite de statul român, s-ar putea îmbunătăți felul cum sunt promovate și rafina procesul de depunere a aplicațiilor – cu atât mai mult cu cât apar tot mai multe cărți bune de literatură română și cu cât și editorii români înșiși îi acordă o tot mai mare atenție (mă gândesc acum numai la perseverența editurii Vellant de a continua publicarea revistei de proză scurtă Iocan, sau la relativ noile colecții de literatură română inițiate de Humanitas și Nemira, adăugându-se unor colecții de tradiție de la Polirom și Cartier).
În măsura posibilităților, agenția noastră a contribuit și ea la acest export, având un portofoliu de autori români și răspunzând de fiecare dată cu entuziasm atunci când un editor străin este interesat de literatura română. Totuși, cea mai însemnată frână întâmpinată de noi în procesul de export, a fost imposibilitatea trimiterii unor traduceri integrale în limba engleză ale manuscriselor românești promovate.
Cred că un suport financiar din partea organismelor statului, acordat pentru acest scop editurilor românești, care să se adauge subvențiilor de traducere și publicare menționate mai sus, ar putea contribui la creșterea accesului mai larg al autorilor români la piața de carte internațională.
În concluzie, cred că ceea ce lipsește la noi vizavi de intervenția instituțiilor statului român sunt, pe de o parte, un proiect de perspectivă și, pe de alta, o promovare la nivelul așteptărilor și al instrumentelor din 2019.
(8 aprilie 2019)
