FacebookTwitterLinkedIn

În 1971, „Société des Usines Chausson” (SUC) înființa fabrica de la Maubeuge, Franța, cu două secții – Presaj și Sudură. Era perioada de glorie a companiei fondate de către frații Chausson în 1907. În anii `70, SUC – compania a dispărut de pe piață în anul 2000, odată cu intrarea în noul mileniu – avea 15.000 de angajați și șapte uzine în care producea autovehicule. În 1993, Renault lua decizia de a produce exclusiv la Maubeuge modelul Kangoo. Aveau să mai treacă patru ani pentru ca primul automobil Renault Kangoo să iasă de pe liniile de asamblare. De atunci, modelul a trecut prin permanente schimbări și îmbunătățiri : în 2001 a fost lansată versiunea 4×4, în 2003 modelul a beneficiat de un facelift, în 2005 și 2006 au fost diversificate motorizările și adăugate noi dotări, în 2008 au fost introduse, pe Kangoo 2, noi motorizări și design-ul a fost schimbat, iar în 2010 a fost lansat noul Kangoo Maxi. Poate cea mai spectaculoasă noutate din istoria Kangoo, motorizarea electrică, a fost lansată în 2011, sub acronimul ZE. Doi ani mai târziu, în mai 2013, Renault lansează noul Kangoo, inclusiv a doua generație a modelului cu propulsor electric. Cu acest „timeline” stufos în minte și după ce am avut ocazia să testez atât modelul electric cât și câteva versiuni cu motorizare diesel și pe benzină (citește mai multe pe forbes.ro), am intrat în secția Presaj a fabricii de la Maubeuge, construită cu mai bine de 30 de ani în urmă, prima oprire din cadrul turului organizat de Renault pentru presă. „Avem patru prese, două de 2.000 de tone și două de 700 de tone, cu ajutorul cărora producem sute de elemente de caroserie diferite”, își începe prezentarea ghidul nostru.

Aflați mai multe despre inovație din ediția specială ”The Innovation Issue”

Iar cifra nu este deloc exagerată, având în vedere că la Maubeuge sunt fabricate, pe lângă gama Kangoo, și modelele Mercedes Citan, produse aici în cadrul unui parteneriat între grupul Renault și Daimler AG.

„Vedeta” secției este o presă Hitachi de 2.000 de tone, în care pe o parte intră foi de oțel furnizate de Arcelor și Thyssen din Belgia și Germania și din care ies, pe partea cealaltă, elementele de caroserie. În momentul vizitei noastre, presa, înaltă cât o clădire cu două etaje,  producea acoperișuri pentru noul Kangoo.  Atunci când cele 2.000 de tone se prăbușesc asupra foilor de oțel, podeaua vibrează ușor, mult mai încet decât te-ai aștepta de la un asemenea „monstru”.  „Presa este pe atât de adâncă pe cât este de înaltă, iar sub nivelul solului se află amortizoarele”, vine explicația din partea ghidului.

Testdrive Renault Kangoo Z.E

Elementele finalizate ies pe „covor”, așa cum se numește banda rulantă care le transportă mai departe în fluxul de producție, unde sunt supuse unei prime verificări de către muncitori atenți, care sunt pregătiți să remedieze pe loc micile defecte care ar putea să apară. De altfel, elementele care ies din prese sunt testate la milimetru cu ajutorul unui echipament de înaltă precizie, apoi pleacă mai departe în fluxul de producție.

După ce sunt „decupate” în funcție de model – de pildă, pentru vehiculele de pasageri se taie locuri pentru geamuri, în timp pentru cele de marfă este păstrată tabla în aceste spații –elementele de oțel ajung în zona de asamblare a caroseriilor, unde sunt sudate între ele cu ajutorul roboților industriali, peste 500 la număr în întreaga fabrică şi care muncesc cot la cot cu cei 2012 de angajați umani.

Află mai multe despre fluxul de producție din fabrica Renault de la Maubeuge din dcel mai recent număr al revistei ”Forbes România”, disponibil la chioșcurile de presă începând din 27 mai 2013.