Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Bani și Investiţii |
|

Lecțiile prăbușirii Astra

Făt Frumos creștea într-un an cât alții în zece. La șapte ani a murit de bătrânețe.
car crash

În urmă cu doar trei ani, Astra reușea să ajungă pe locul 1 în topul asigurătorilor după un parcurs de piață fulminant, cu creșteri constante de două cifre. Azi, compania este în administrare specială și se zbate să găsească un investitor strategic pentru ca statul să nu fie nevoit să apeleze la fondurile de rezervă, iar autoritățile au ajuns în situația de-a schimba legislație pentru a putea evita acest deznodământ.

Situația seamănă destul de mult cu cea de la Volksbank, care a reușit să ajungă înainte de criză până pe locul al treilea în topul băncilor, doar pentru a avea de unde a se prăbuși și pentru a fi salvată în ultima clipă de fuziunea cu Banca Transilvania. Ambele cazuri au în comun cele două ingrediente care contribuie mereu la umflarea și spargerea bulelor de orice fel: lăcomia și frica.

Lăcomia în aceste cazuri stă în încercarea de a crește mai rapid decât piața, indiferent de metode, și de a insista chiar și după punctul în care devine clar că traiectoria nu este sustenabilă, în speranța că se va găsi altcineva care să plătească factura. Frica intervine în momentul când realitatea răstoarnă orice plan, iar banii se înghesuie să fugă, făcând căderea chiar mai rapidă decât era cazul.

Nici o analiză clasică de risc nu putea anticipa exact aceste deznodăminte și doar privind înapoi lucrurile devin simple. În cazul Volksbank, chiar dacă francul elvețian nu s-ar fi depreciat, modelul de afaceri cu dobânzi mici și comisioane ascunse nu putea să țină la nesfârșit. În cazul Astra, numărul uriaș de reclamații pentru neonorarea polițelor RCA nu putea rămâne la nesfârșit fără consecințe, chiar și dacă statul nu ar fi intervenit cu reglementări. Aproape că devenise o stigmă să prezinți o asigurare de la unul dintre asigurătorii „ieftini“, care își asigurau profitul din „controlul daunelor“, un eufemism pentru hărțuirea păgubiților și refuzul la plată către service-uri.

La fel, faptul că șoferii nu își cunoșteau drepturile și alegeau să plătească despăgubiri din buzunar pentru vătămările corporale, deși ele sunt acoperite de poliță la sume chiar mari, nu putea rămâne la fel pe termen mediu și lung.

Acestea sunt însă doar cazurile extreme dintr-o paletă întreagă de cazuri, în care inevitabilul se va produce mai devreme sau mai târziu. Când într-o afacere ies la suprafață semne de fraudă majoră, incompetență în management sau dispreț față de clienți, este semn că un colaps este posibil, indiferent de cât de solizi ar putea părea toți ceilalți indicatori. Deci, care sunt lecțiile acestor cazuri?

Lecția #1: Nu investi!

Pierderea în astfel de cazuri este uriașă, de la un bonus substanțial dat de piață pentru viteza de creștere, acțiunea ajunge să se tranzacționeze mult sub valoarea contabilă sau chiar ca „penny stock“. Excepția de la această regulă este strict pentru cei care își asumă investiții cu risc ridicat și speră că pot anticipa momentul critic dinainte de prăbușire, astfel încât să vândă în profit.

Lecția #2: Nu cumpăra!

Dacă produsul companiei respective este un contract, o promisiune, atunci nu este de cumpărat. De la o poliță de asigurare de viață până la o banală garanție tehnică, aici sunt cel mai ușor de ascuns costurile neacoperite. În schimb, atunci când o companie vinde produse și servicii cu livrare imediată sub prețul de piață, cu iluzia că asta o va ajuta cumva, desigur că trebuie la rândul ei „ajutată“.

Lecția #3: Nu te angaja!

Chiar dacă salariul pare mai mare, jobul cu reputație mai bună este întotdeauna de preferat. Un astfel de angajator va cere uneori lucruri inacceptabile în schimbul banilor respectivi și se poate dovedi pe termen lung o stigmă profesională. Și de la această regulă există multe excepții – de exemplu atunci când compania observă din timp prăpastia spre care se îndreaptă și caută oameni care să o redreseze.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii