Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Lecții pentru 2021: Radu Hanga, Președinte Bursa de Valori București

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanţi manageri, antreprenori și bancheri să evalueze din punctul de vedere al afacerilor (dar nu numai) anul 2020 și, mai ales, să privească spre viitor, prin prisma lecţiilor pe care le-au învăţat.
051 lectii 2021 Radu Hanga

Evoluția companiei într-un cuvânt

Peste așteptări, mai ales ținând cont de contextul sanitar și de scenariile foarte pesimiste care prinseseră contur în perioada martie / aprilie.

Vorbind despre realizări, în primul rând trebuie menționată promovarea la statutul de piață emergentă în luna septembrie. Această promovare a adus piața noastră de capital pe harta unui segment nou de investitori instituționali străini și s-a materializat prin volume semnificativ mai ridicate de tranzacționare.

În ciuda contextului dificil, bursa românească și-a îndeplinit scopul principal de a finanța economia și antreprenorii locali. Zece emitenți noi au strâns capital prin intermediul bursei până în acest moment în decursul anului 2020 și mai multe runde de finanțare și listare sunt așteptate să se finalizeze până la sfârșitul anului. Adăugând, de asemenea, programul de emisiuni de obligațiuni guvernamentale Fidelis lansat de Ministerul de Finanțe. Vorbim de o sumă de peste 500 de milioane de EUR de finanțări atrase prin intermediul BVB anul acesta.

Cele mai importante lecții

La nivelul grupului BVB, putem spune că distanțarea și minimizarea interacțiunilor ne-au afectat în măsura în care suntem o instituție pentru care aspectul social, întâlnirile și evenimentele sunt extrem de importante. Am făcut eforturi mari pentru menținerea contactelor și păstrarea vizibilității, pe cât posibil în contextul restricțiilor existente și într-o bună măsură considerăm că am reușit.

Strategia de business pentru 2021

Principalul obiectiv pentru 2021 rămâne acela de a finanța economia locală și antreprenorii prin dezvoltarea pieței primare prin care companiile strâng capital.

Un alt obiectiv este acela de a dezvolta comunicarea noastră cu investitorii și antreprenorii și de a deveni mai vizibili în mediul de afaceri local. În contextul în care disponibilitățile persoanelor fizice au crescut semnificativ în ultimii ani (valoarea depozitelor populației la bănci se apropie de 250 mld. lei), obiectivul nostru este de a aduce mai aproape de această sursă de capital companiile locale care au nevoie de finanțare pentru a se dezvolta. Ne dorim să ajungem la 100.000 investitori activi la Bursa de Valori București în următorii ani.

Nu în ultimul rând, ne dorim îmbunătățirea relației cu autoritățile și materializarea acesteia prin îndeplinirea unor obiective cheie: listări de companii deținute majoritar de stat, îmbunătățirea cadrului fiscal pentru investitori, dezvoltarea unui segment de finanțări verzi pe BVB.

Provocări în 2021

Situația macroeconomică și, posibil, cea geopolitică vor fi cele mai mari provocări în 2021. Ținând cont de dezvoltarea cu succes a vaccinurilor, ne putem aștepta ca pandemia să piardă din relevanță începând cu trimestrul 2 al anului 2021. În acest context, evoluția macroeconomică va fi influențată de nevoia guvernelor de a reduce din cheltuieli pentru a limita deficitele și de a elimina mulți din stimulii utilizați pentru susținerea economiilor în perioada pandemică. În contrapartidă, s-a discutat mult despre creșterea semnificativă a economiilor populației în acest an. Va fi interesant de urmărit cum vor reacționa consumatorii în contextul normalizării situației și dacă consumul individual va compensa limitarea cheltuielilor guvernamentale.

În ceea ce privește geopolitica, este cu siguranță de urmărit evoluția politicilor americane după finalizarea epopeei alegerilor din noiembrie și mai ales relația cu China, care pare că a traversat cel mai bine acest an și raportează în continuare creștere economică.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii