Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Lecții pentru 2019 – Oana Taban (Dent Estet): „Stomatologia digitală cunoaşte şi în România o evoluţie din ce în ce mai accelerată”

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanți manageri, antreprenori și bancheri să evalueze din punctul de vedere al afacerilor (dar nu numai) anul 2018 și, mai ales, să privească spre viitor, prin prisma lecţiilor pe care le-au învăţat.
116 dosar Oana Taban

Oana Taban, CEO & Fondator Dent Estet

Evoluția companiei în 2018

Anul 2018 a marcat o perioadă de dezvoltare solidă pentru grupul Dent Estet, lucru care se reflectă în rezultatele pe care le raportăm periodic, dar şi în creşterea numărului de pacienţi care ne vizitează clinicile. Acest fapt ne-a adus un ecart aproape dublu faţă de evoluţia pieţei şi un avans considerabil faţă de următorii competitori. Toate acestea arată că ne-am dezvoltat sănătos și firesc.

După ce în 2017 am inaugurat la Bucureşti clinica dentară cu cel mai înalt grad de digitalizare din România, o perlă a coroanei care se ridică la cele mai înalte standarde în materie de medicină dentară de oriunde din lume, în toamna lui 2018 ne-am extins activitatea și am ajuns la Sibiu, cu cea mai mare investiție a noastră din afara Bucureștiului. Aducem în fiecare unitate nouă întreaga noastră viziune pentru inovație și servicii de excelență în medicina dentară.

De departe, cea mai valoroasă investiţie a noastră este în oameni, iar cuvântul care definește în continuare compania noastră este „ECHIPĂ”. O echipă puternică şi unită joacă un rol esențial în evoluţia oricărui business, iar stabilitatea echipei este motorul cel mai important în evoluţia noastră. Astăzi, avem alături 300 de specialişti, dintre care peste 90 sunt medici, supraspecializaţi şi certificaţi internaţional în toate ramurile medicinei dentare.

 

Evoluția domeniului în 2018

Ne bucură să observăm o schimbare în atitudinea pacientului român în ceea ce privește interesul pentru sănătatea orală. Din ce în ce mai mulți pacienți se orientează către produse de calitate, se informează înainte de a începe un plan de tratament şi fac în mod informat trecerea de la produse medii către produse de excelenţă, premium. Spre exemplu, implanturile de top au crescut cu peste 300%, ceea ce înseamnă că pacienţii înţeleg importanța pe termen lung a investiţiei în calitate.

Una dintre cele mai mari provocări pe care companiile din România o au de traversat în aceste vremuri este lipsa de personal. Este o problemă pregnantă la nivelul Europei, în general. Nu cred că există domeniu de activitate care să nu sufere într-un fel sau altul de acest deficit de angajaţi.

Particularizând pe piaţa de servicii medicale, sănătatea şi asistenţa socială rămân în topul sectoarelor în care s-au făcut cele mai multe angajări, iar cererea de candidați este în continuare foarte mare. Piața serviciilor medicale private rămâne unul dintre cele mai active sectoare de business din România şi este nevoie de personal suplimentar, având în vedere dinamica cu care se deschid centre medicale private, clinici de mici sau de mari dimensiuni. Noi, din fericire, încă avem de unde recruta, primim cereri de angajare și asta ne bucură, deoarece ne dorim ca medicii să rămână în România şi să facă performanță aici.

Ne-am dori să vedem şcoli specializate de pregătire a asistentelor medicale în domeniul stomatologiei, deoarece de cele mai multe ori pregătirea lor are loc direct în clinică. Prin programul nostru ADOM (Asociația Dental Office Managers), facem demersuri constante de educație în domeniul medical, prin care ne propunem nu doar să contribuim la dezvoltarea pieței de profil, dar şi să stimulăm retenţia personalului medical şi non-medical din acest domeniu. Am reușit să sprijinim și să transferăm expertiza managerială în stomatologie în ultimii patru ani unui număr de peste 450 de manageri şi proprietari de clinici stomatologice, tocmai pentru a crește nivelul serviciilor de medicină dentară din România.

 

Lucruri bune în România în 2018

La nivelul vieţii sociale, în ceea ce privește comportamentul consumatorului, observăm o creștere a numărului de pacienţi care vin la stomatolog, în special a numărului de copii. De asemenea, românii manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru tratamente digitale complexe şi se informează dinainte despre tehnologiile şi tratamentele folosite, dar şi despre echipa medicală. În plus, aceştia se informează tot mai mult despre cum să aleagă corect un furnizor de servicii medicale şi valorizează calitatea actului medical, posibilitatea de a fi tratat de o echipă multidisciplinară, supra-specializată, iar asta nu poate decât să ne bucure.

În ceea ce privește mediul de business, piața de servicii stomatologice este estimată la peste 1 miliard de lei şi are un potenţial extraordinar de dezvoltare. Anul acesta se va apropia, probabil, de o creștere de 18%.

Totodată, încrederea consumatorului din România își păstrează ritmul bun de creștere, înregistrând un scor peste media europeană, unul dintre principalele motive ale acestei încrederi ridicate a consumatorilor români fiind creșterea salariului mediu pe economie din ultimii ani.

 

Cum v-au influențat deciziile Guvernului?

România încă se află pe locuri codașe în ceea ce priveşte igiena dentară și tratamentele stomatologice. Este nevoie de o implicare mai mare în programe educative, de prevenţie şi profilaxie, care să determine conștientizarea importanţei pe care sănătatea o are în vieţile noastre şi, implicit, să crească necesitatea acestor servicii în piaţă. Iar autorităţile pot să încurajeze şi să promoveze prin programe de educare interacţiunea cu medicul stomatolog de la vârste fragede. Prevenţia în domeniul medical şi mai ales în medicina dentară, poate reduce semnificativ costurile cu tratamentul şi costurile oricăror intervenţii viitoare. Spre exemplu, un studiu realizat în Statele Unite arată că în cazul copiilor care merg la stomatolog în scop preventiv de la vârsta de un an, costurile cu intervenţiile ulterioare sunt cu 40% mai mici pe o perioadă de cinci ani comparativ cu cei care au prima vizită preventivă după vârsta de un an. În cazul adulţilor, procentul este, cu siguranţă, semnificativ mai mare.

Țara noastră are medici foarte bine pregătiți și supra-specializați, iar acest lucru poate influența într-un mod pozitiv și comportamentul pacientului. Considerăm că putem avea un aport semnificativ la creșterea nivelului serviciilor stomatologice din țara noastră printr-o pregătire indiscutabilă a medicilor.

Piața serviciilor de medicină dentară este dominată în proporție de peste 90% de operatori privați, iar bugetele alocate de CNAS pentru a trata problemele dentare ale copiilor sunt extrem de limitate. Practic, fondurile disponibile sunt epuizate din primele zile.

 

Agenda României în 2019

Una dintre priorităţile majore ale țării noastre, nu doar anul viitor, ci în mod constant, ar trebui să fie preocuparea de a pune bazele unui viitor şi a unei dezvoltări durabile pentru generațiile următoare. Transpus în domeniul nostru de activitate, acest lucru înseamnă, printre altele, investiţii în educaţie, adică accesul pacienților la educație medicală și facilitarea accesului la servicii şi tratamente la standarde internaționale.

Pentru mediul de afaceri, succesiunea rapidă a schimbărilor legislative poate fi greu de urmărit, iar orice măsură care generează instabilitate în mediul de business influențează evoluţia economică şi încrederea investitorilor. Predictibilitatea este un termen cheie pentru economia României, astfel că este nevoie de crearea unui cadru legislativ predictibil, vital atât pentru investitori, cât şi pentru întregul mediu economic, în general. Acest lucru ar susţine şi ar încuraja un climat favorabil investițiilor.

Pentru a construi coerent şi durabil, este nevoie de un proiect foarte bine pus la punct. De aceea este mai mult decât necesară dezvoltarea şi implementarea unui proiect de ţară pe termen mediu şi lung.

 

Strategia companiei pentru 2019

Rezultatele foarte bune înregistrate pe parcursul acestui an ne oferă premisele că ne vom apropia sau chiar vom atinge cifra de afaceri de 10 milioane de euro la finalul lui 2018. Raportându-ne la piața de servicii stomatologice, obiectivul nostru este să menținem ritmul de creștere exponențială și consistentă față de competitori şi faţă de evoluţia pieţei şi anul viitor.

Nu facem compromisuri în ceea ce privește serviciile pe care le oferim pacienților noștri, de aceea o parte considerabilă din profitul pe care îl obținem este reinvestit constant în digitalizare și în tehnologii “state of the art”, pe care de cele mai multe ori le aducem în premieră pe piața din România. Folosim exclusiv implanturile de calitate ridicată produse în Elveţia, Suedia, Germania. Continuăm să investim în achiziţii de aparatură, echipamente şi tehnici avansate de tratament, în educaţia continuă a medicilor noştri şi a echipei de management, astfel încât pacienții să poată fi trataţi la standarde internaţionale, pe teritoriul ţării. Pentru următorii doi ani, ne vom păstra și cel mai probabil vom depăşi nivelul investiţiilor.

De asemenea, rămânem deschişi la noi oportunităţi de extindere şi dezvoltare, astfel încât să confirmăm printr-o cât mai largă acoperire naţională leadershipul şi standardele grupului Dent Estet. Modelul nostru de business se bazează pe o documentare și o analiză riguroasă, iar în fiecare clinică nouă aducem formula completă de tehnologii premium. Deschidem responsabil, atât faţă de medicii noştri, cât şi faţă de pacienţi şi ne dorim să construim echipe solide care să rămână în clinica noastră şi să se dezvolte.

 

Provocările globale ale lui 2019

Mă voi rezuma strict la domeniul nostru de activitate, unde viitorul stomatologiei digitale este deja aici. Provocarea este modalitatea prin care putem să transformăm în beneficii tangibile pentru pacient avantajele pe care această nouă eră a digitalizării ni le oferă. Tehnologia modernă a pătruns şi în acest domeniu, unde s-a transformat dintr-un trend, într-o necesitate, oferind avantaje semnificative faţă de medicina dentară tradițională. Stomatologia digitală cunoaşte şi în România o evoluţie din ce în ce mai accelerată, ne bucurăm că numărul românilor care solicită tratamente complexe și planuri complexe de tratament este tot mai mare. Tot mai multe tehnologii sunt introduse pe piață, care fac stomatologia mai ușoară, mai rapidă, mai performantă şi mai plăcută pentru pacient.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii