Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

Lecții pentru 2019 – Mircea Oltean (IRUM): “Stabilitatea legislativă și contextul politic pot să aducă un plus mediului de afaceri și domeniului agricol în care activăm”

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanți manageri, antreprenori și bancheri să evalueze din punctul de vedere al afacerilor (dar nu numai) anul 2018 și, mai ales, să privească spre viitor, prin prisma lecţiilor pe care le-au învăţat.
090 dosar Mircea Oltean

Mircea Oltean, CEO și fondator IRUM Reghin

Evoluția companiei în 2018

Într-un singur cuvânt, evoluția IRUM Reghin și MAVIPROD este constantă. În fiecare an, ne-am propus anumiți pași concreți, acțiuni, pe care le-am și realizat. Am reușit să creștem de la an la an, ritm pe care ne dorim să-l păstrăm cât mai mulți ani de acum înainte.

 

Evoluția domeniului în 2018

Ca eveniment neplăcut, cred că pentru oricine care activează în domeniul nostru sau măcar are tangențe cu domeniul agricol, a fost, este și va fi afectat de fenomenul pestei porcine. Din păcate activăm într-un ecosistem sensibil în care oscilațiile se resimt destul de puternic.

Evenimentul cel mai plăcut al domeniului agricol a fost faptul că, după 10 ani, în România s-a relansat producția de tractoare agricole, despre care sunt mândru să pot spune că l-am relansat noi, cei de la IRUM Reghin.

 

Lucruri bune în România în 2018

Un lucru care mă bucură din ce în ce mai des este faptul că, în ultimii ani, am asistat la ascensiunea multor companii private românești. Din ce în ce mai mulți antreprenori români s-au ridicat și împreună cu ei au ridicat firme care, în urmă cu câțiva ani, nici nu existau. Pentru mine, este un semn de maturitate și sănătate a ecosistemului românesc de afaceri.

Din punct de vedere social, Centenarul Marii Uniri a adus la suprafață fapte și manifestări care mă bucură și pe care le-aș încadra în zona unei societăți civile românești din ce în ce mai vizibile, deci puternică și unită.

 

Cum v-au influențat deciziile Guvernului?

Cu siguranță, stabilitatea legislativă și contextul politic pot să aducă un plus mediului de afaceri și domeniului agricol în care activăm, însă încercăm să ne descurcăm conform vremurilor pe care le trăim și să găsim soluții pentru fiecare situație în parte.

 

Provocările României în 2019

În anul preluării Președinției Consiliului UE, cea mai importantă preocupare a societății românești ar trebui să fie infrastructura. Statul este dator să ne ofere o fundație solidă, ca să ne putem dezvolta, iar o atenție sporită acordată acestui segment s-ar reflecta pe toate planurile.

Alte două preocupări principale ale societății românești ar trebui să graviteze în jurul omului și a valorilor, în general.

 

Strategia companiei pentru 2019

Pentru anul următor, prioritizăm investițiile în zona de cercetare și dezvoltare de produse noi, precum și dezvoltarea și îmbunătățirea celor existente. Fără calitate și inovație nu putem avea viitor, de aceea este prioritatea noastră numărul unu în fiecare an.

Un alt punct din strategia noastră îl reprezintă identificarea de noi piețe de desfacere pentru segmentul comercial. Am fost surprinși să constatăm faptul că există interes pentru produsele noastre în țări precum Brazilia, Africa de Sud sau Chile.

Odată cu demararea noii linii de producție pentru noul tractor agricol românesc, vine și necesitatea resursei umane calificate. Pentru noi a fost mereu o provocare și este în continuare, dar așa cum am reușit să relocăm înapoi în România – în Reghin, ingineri talentați de la firmele de top din afară, suntem convinși că vom reuși în continuare. Ba chiar sperăm să înceapă să ne caute ei, la noi porțile sunt deschise mereu.

 

Provocările globale ale anului 2019

Cea mai mare provocare a anului care urmează estimez că gravitează în jurul unei potențiale reveniri a crizei economice. Nu este o noutate, dar întotdeauna crizele vin cu provocări greu de anticipat, de aceea cred că acest subiect merită atenție și mai ales planuri de rezervă atent cântărite.

O altă provocare majoră vine din faptul că există un dezechilibru între producție și consum. Până când nu vom reuși să înțelegem consecințele pe care le generează consumul în exces și mentalitatea fragilă din spatele acestuia, nu vom putea soluționa dezechilibrele majore la care ne expunem.

De asemenea, inteligența artificială este în egală măsură o amenințare și o oportunitate. În ce măsură se va putea găsi un echilibru între acestea, într-un timp cât mai scurt, rămâne de văzut.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii