Evoluția companiei în 2017
Stabilă! Evoluția companiei în 2017 a confirmat așteptările pe care le aveam la începutul anului – creșterea veniturilor a fost una solidă, în condițiile în care și profitabilitatea este aproape de nivelul așteptat.
Evoluția domeniului în 2017
Nu aș menționa un eveniment, ci o anumită evolutie. Dinamica schimbărilor legislative este extrem de greu de gestionat, mai ales că este dificil de urmărit finalitatea acestora, pentru a putea lua o decizie sau a estima posibile situații.
Cum v-au influențat deciziile Guvernului?
Succesiunea foarte rapidă a schimbărilor legislative este extrem de greu de înțeles, generând o abordare mai conservatoare a planurilor de creștere și în unele situații, costuri suplimentare pe anumite proiecte aflate deja în derulare.
Decizia Guvernului cu cel mai semnificativ impact viitor pentru noi, și pentru companii, în general, este aceea de amânare a investițiilor publice în infrastructură, consecința fiind limitarea potențialului de creștere și imposibilitatea de avea o creștere economică stabilă pe termen mediu.
Agenda României în 2018
Educația – adaptarea programei și a infrastructurii școlare la prezent și viitor, investiție reală în creșterea calității actului de învățare.
Sănătatea – trebuie intervenit de urgență, pentru a investi în sistemul medical de stat.
Crearea unui proiect de țară pe termen mediu.
Strategia companiei pentru 2018
Creșterea nivelului de penetrare a soluțiilor de credit management în rândul companiilor.
Produse de informații de afaceri îmbunătățite/adaptate pentru IMM-uri.
Eficientizarea proceselor pentru a conserva profitabilitatea.
Provocările globale ale lui 2018
Escaladarea continuă, chiar generalizarea, a abordărilor naționaliste sau populiste care adâncesc faliile economice, culturale, sociale între regiuni, țări, grupuri politice etc.