FacebookTwitterLinkedIn

Evoluția companiei în 2017

2017 a fost un an extraordinar pentru DHL Express România, înregistrăm o creștere de două cifre și totodată cea mai mare creștere din ultimii cinci ani. Creșterea se datorează produsului nostru de bază, Time Definite International (curierat express aerian), dar și segmentului e-commerce.Totodată, grupul DP DHL a anunțat recent rezultatele sale: în trimestrul al treilea s-a menținut tendința începută în urmă cu doi ani. Veniturile au crescut cu 5,6% la 14,7 miliarde de euro, iar EBIT a crescut cu 10,5%, atingând 834 millioane de euro, ceea ce înseamnă că este cel mai puternic trimestru al treilea din istoria companiei – și al optulea consecutiv de rezultate record. În ceea ce privește rezultatele diviziei Express, veniturile au crescut cu 8,5% față de anul precedent, atingând 3,6 miliarde de euro. Performanța a fost dată de creșterea produsului Time Definite, în timp de volumele zilnice au crescut cu 11,9% față de anul trecut.

Evoluția domeniului în 2017

Am fost plăcut impresionat de dezvoltarea rapidă a segmentului e-commerce și sunt sigur că acesta va fi și motorul nostru de creștere. De asemenea, creșterea volumelor transportate este un alt aspect important – solicitările pentru expedieri internaționale ale clienților noștri au crescut și vor continuă să crească, de aceea ne așteptăm la o creștere mai mare pentru DHL în 2018 față de 2017. În ceea ce privește provocările, putem menționa cu siguranță aici forța de muncă, cererea existentă pe piața muncii, în special pentru București, unde ne-am confruntat cu un mediu extrem de competitiv, în special pentru pozițiile de curier.

Lucruri bune în România în 2017

Creșterea pieței de consum, creșterea salariilor pentru angajați, care reprezintă o provocare și expansiunea clienților noștri – companii care își extind unitățile de producție locale sau alți jucători noi, care vin și investesc în România.

Cum v-au influențat deciziile Guvernului?

Pentru mediul de afaceri stabilitatea este cea mai importantă. Continuăm să rămânem la curent cu schimbările legislative sau cu provocările sociale și politice, iar ceea ce trebuie subliniat este faptul ca acestea nu au afectat angajamentul companiei față de România.

Strategia companiei în 2018

Creștere și calitate (inclusiv politica/angajamentul “Go Green”), e-commerce și motivarea și implicarea angajaților.

Provocările globale ale lui 2018

Digitalizarea și măsura în care companiile sunt pregătite pentru transformarea digitală și pentru viitor, precum și capacitatea de a păstra rețeaua companiei și infrastructura IT în siguranță, evitând posibilele atacuri cibernetice.

Evoluția companiei în 2018

Estimăm că vom continua să creștem și vom înregistra o creștere de două cifre și în 2018. DHL va continua sa investească în România – avem în plan să angajăm mai mulți oameni în anumite departamente. Vom continua investițiile operaționale, care au ca scop îmbunătățirea timpilor de tranzit, mai exact pentru 2018 avem în plan: noi centre de sortare pentru marfa transportată pe cale rutieră, atât în București, cât și în Cluj, ca urmare a creșterii volumelor, inclusiv pentru produsul Economy Select; extinderea capacității de transport cu ajutorul aeronavelor noi, la Cluj și Timișoara și înnoirea întregii flote operaționale a companiei, un proiect care va asigura eficiența și capacitatea de transport necesare pentru următorii patru-cinci ani. Investiția se va ridica la 3-3,5 milioane de euro și va consta în vehicule utilitare mari, dotate cu toate elementele necesare unei activități moderne de curierat express internațional.

Citiți aici mai multe LECȚII PENTRU 2018!