Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Macroeconomie |
|

Lecția impozitului pe dividende

Dacă nu ați distribuit încă dividendele, grăbiți-vă să o faceți până când statul nu se răzgândește asupra reducerii impozitului de la 16% la 5%, în vigoare de la începutul anului!
lectia

Nu că ar avea vreun motiv întemeiat. După primele luni de încasări efective, programul Fiscului pentru acest an a ajuns la 2,3 miliarde de lei, adică de aproape patru ori mai mult decât estimarea contabilă care apare în bugetul de stat: puțin peste 600 de milioane de lei.

Acesta ar putea fi unul dintre exemplele-școală ale principiului că „taxele se plătesc singure“ – teoria că orice scădere de impozite este supra-compensată de încasările ulterioare. Luată la bani mărunți și testată în diverse locuri, teoria se dovedește mai degrabă o loterie: șansele ca veniturile să crească sunt cam la fel de mari ca ele să scadă.

Doar că România a avut până acum incredibil de mult noroc – de la legendara cotă unică, în urma căreia încasările din impozitul pe venit ca procent din PIB au crescut modest, dar au crescut – până la mai recentele reduceri de TVA și CAS care au făcut ca statul să rămână cu mai mulți bani din cote mai mici.

Cazul reducerii taxei pe dividende este unul special – probabil cel mai sigur pariu dintre toate. Miza nu este foarte mare, dar fenomenul este exemplar, de manual.

Pentru cine nu știe încă secretele deschise ale optimizării fiscale, impozitul real pe dividende a fost tot timpul în zona a 3-5-10%, în funcție de ce prevede fiecare tratat bilateral de evitare a dublei impuneri. Atât este în general reținerea la sursă – suma pe care poate să o oprească statul atunci când dividendele sunt plătite unui rezident străin – firmă sau persoană fizică. Restul e treaba contribuabilului să plătească mai departe, dar în țara de rezidență.

Așa că o mulțime de companii preferau să facă exportul de capital contra a 5% decât să plătească 16% statului român. Mai departe, reintroduceau banii în contabilitate pentru optimizare: cel mai simplu scenariu este când banii acopereau din pierderile firmei-mamă, dar există zeci de alte variante mai mult sau mai puțin legitime. Ca să nu plătești taxă pe dividende, cel mai sigur este să nu le distribui și eventual nici măcar profit să nu faci, deci alt impozit în minus.

Realist, singurii care totuși plăteau suma întreagă erau antreprenorii români care n-au avut inspirația să-și facă holding în Cipru sau Olanda sau Germania – că azi e greu de spus care-i mai offshore!

Cu o taxă de 5% liberă de orice alte sarcini, lucrurile se schimbă complet. Investitorii preferă să raporteze profitul, să distribuie dividendele, să umple buzunarele statului incomparabil față de înainte și chiar mai mult: să păstreze banii în economia locală. Impactul indirect total este aproape imposibil de calculat, dar cu siguranță substanțial mai mare.

Prin urmare, șansele ca avertismentul de la începutul acestui articol să se materializeze sunt destul de mici. Dar totuși, nu neglijabile. Pentru că Fiscul românesc are și experiența istorică inversă – aceea de a lua decizii cum ar fi creșterea TVA sau a CAS doar pentru a vedea cum încasările totale din fiecare sursă în parte încep să scadă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii