A fost nevoie de o dramă fără precedent – #colectiv – pentru ca cea mai recentă revoltă să se transforme, în cele din urmă, în realitate și România să aibă, pentru prima dată în istoria sa recentă un guvern – declarat – tehnocrat. Cu un mandat limitat, e drept și un program de guvernare care încearcă să împace cam multe capre cu multe verze.
Un guvern orientat atât de mult către societatea civilă, încât a început deja să-i racoleze pe unii dintre cei mai vizibili ONG-iști. Cristian Ghinea, Andrei Popescu, Valeriu Nicolae, de exemplu, au primit funcții de consilieri de stat sau secretari de stat. În aceste condiții, au început să curgă și acuzele. „O sinecură”, „oportunism intelectual”, iar în cazul unora dintre numiri au fost invocate și fondurile pe care ONG-urile respective le primiseră ani la rând din consultanța pe care o ofereau diferitelor ministere. Dar asta e altă discuție.
Lista racolărilor a continuat și în zona consultanților cu vizibilitate, prin avocatul Gabriel Biriș, unul dintre cei mai vehemenți critici ai politicilor fiscale, devenit secretar de stat în Ministerul Finanțelor sau Dragoș Pâslaru, managerul general al companiei de consultanță GEA Strategy&Consulting, numit consilier de stat pe probleme economice la cancelaria primului ministru. Și în aceste cazuri au început paralele cu cei 15.000 de specialiști cu care „amenința” Convenția Democrată după ce câștiga alegerile în a doua jumătate a anilor 90.
Dincolo de orice discuții am putea avea despre fiecare dintre personajele de mai sus, un lucru este cert. După mulți ani, avem o mare șansă, ca națiune. Șansa implicării. Sună ca un clișeu, cu atât mai mult cu cât implicarea în bunul mers al cetății a fost dusă în derizoriu și pervertită de implicarea în „combinații” a celor mai mulți dintre capii cetății.
Valul de speranță și energie din ultimul an și jumătate are toate premisele să schimbe această percepție.
Dar pentru asta este foarte important, în primul rând, să dăm dovadă de bunăvoință și disponibilitate, însă, în același timp, nu trebuie să mai fim atât de naivi. Personal, la revoluție, aveam 11 ani, iar la (pseudo)schimbarea din 1996 tocmai devenisem major. Acum, orizontul meu este pe un termen mult mai lung, fie și datorită fiului meu de trei ani. Iată de ce cred că ar fi bine să nu cădem în cealaltă extremă și ar trebui să privim cu (un anumit grad de) îngăduință greșelile care vor apărea (căci vor apărea, cu siguranță). Dar, în același timp, să fim atenți la tipul greșelilor ce vor fi făcute. Ne trebuie răbdare și o strategie pe termen lung. Avem tot timpul din lume, dar, în același timp, nu avem timp de pierdut. România stă pe o bombă socială, șacalii și noii ciocoi stau cu ochii, în perspectiva anului electoral 2016, pe redistribuirea ciolanelor pierdute de vechii ciocoi.
Până atunci, însă, să luăm lucrurile pe rând. Urmează sărbătorile de iarnă, iar acum, la finalul unui an cu multe zbateri și drame, acasă și în lume deopotrivă, avem nevoie să (re)descoperim rolul decuplării de la urgența cotidiană. Familie, prieteni, sănătate! Ceea ce vă dorim și Dumneavoastră! Ne revedem cu planurile de afaceri la anul.
Sărbători fericite!
