Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

La mulți ani!

Am primit la începutul anului câteva mesaje cu urări pentru Noul An din partea unor oameni din industria publicității. Nu multe, dar nici puține. Le-am mulțumit în particular și le mulțumesc și acum.
Petre_Barbu.jpg

M-a surprins, ca de fiecare dată, ușurința cu care acești oameni reușesc să compună o urare personalizată, pentru că urările lor mi-au fost adresate cu țintă precisă și „m-au atins”. Adică, n-au folosit generalități. (Și generalitățile sunt bune în urările de Anul Nou!) Mai precis spus, urările primite de la acești oameni nu se pot multiplica la „copy/paste” ca să fie folosite și pentru alți destinatari.

Asta înseamnă specificul muncii de comunicator: să personalizezi mesajul, chiar și o urare, potrivit targetului! Nu este ușor să alegi acele elemente care-l fac diferit pe destinatar de restul lumii și să redactezi o urare, cu emoție și empatie. Este obligatorie o bună cunoaștere a destinatarului pentru a reuși un mesaj inspirat.

CITEȘTE ȘI:  Cei mai mari consumatori de publicitate TV în 2015

Mă întreb care ar fi urările specifice pentru oamenii din industria publicității acum, la început de an? „Sănătate!” – dar urarea asta e valabilă pentru orice om! Publicitarii sunt și ei oameni (nu roboți de făcut sloganuri!) și au nevoie de sănătate. La cât de stresați sunt de clienți în cursul anului, sigur că au nevoie de sănătate. Adică, să aibă nervii tari. Dacă ai nervii tari, asta înseamnă că ești (relativ) sănătos.

Ce-ar mai conta pentru un publicitar într-o urare de început de an? Depinde ce poziție ocupă într-o agenție. (Iarăși, publicul-țintă!) Dacă este junior, să aibă parte de avansări și de aprecierile șefilor în timpul anului. Dacă este un publicitar „tăvălit” prin piață, să aibă parte de proiecte și campanii deosebite, minunate (poftim, „minunate”!), să nu-l lovească rutina, plafonarea, blazarea, dimpotrivă, să să se îmbogățească profesional. Neapărat, anul să-i aducă premii la Effie sau la festivalurile din străinătate. Cântăresc mult la orgoliu.

Dacă este managerul unei agenții, atunci ar merita o urare care să pomenească de clienții săi mulțumiți („fericiți”!), să câștige cât mai multe pitch-uri, să-l ferească Dumnezeu de „atacurile” concurenței asupra portofoliului de clienți, să lucreze proiecte pe bani și să nu vândă munca angajaților săi pe fee-uri ridicole sau, mai rău, s-o dea pe gratis numai pentru a câștiga bunăvoința unor clienți lacomi, într-un cuvânt, să-și respecte munca pentru ca și alții să-i respecte munca! Așadar, muncă de calitate și venituri pe măsură! Dar într-o piață săracă precum cea din România, acest lucru nu prea se poate. Totuși, să ne amintim că este vorba de o urare și nu de un eseu, iar urarea trebuie să fie pozitivă, să dea speranțe, chiar dacă este ruptă de realitate.

VEZI ȘI: Cum și-au împărțit televiziunile bugetele de publicitate în 2015

În cazul unui antreprenor (patron) al unei firme de comunicare, urarea este mai greu de formulat. În fond, ce-și dorește un patron? Profituri, asta își dorește. Parcă nu este „politically correct” să-i faci unui patron o urare de genul: „La mulți bani!” El are destui bani, la ce i-ar mai trebui în plus? Ca să-l „calce” ANAF-ul sau să fie chemat la DNA? Doamne ferește! Să nu aibă probleme cu Consiliul Concurenței sau să nu-l ia pe nepregătite vreo lege nouă, făcută peste noapte de autoritățile statului! Ce să-i urăm patronului: să aibă parte de angajați talentați și entuziaști! Să aibă bani ca să le plătească la timp salariile.

Ar mai fi o urare și pentru freelanceri. Care sunt din ce în ce mai mulți pe piața românească. Poți să fii freelancer pentru că așa îți place să lucrezi sau pentru că nu-ți găsești un loc într-o agenție. Să aibă de muncă! Dar asta este valabilă și pentru ceilalți oameni din industrie. Munca este locul comun al tuturor oamenilor din publicitate. Cum să găsești ceva specific publicitarilor într-o urare: inspirație?, noroc?, bani?, premii?, bugete?, pitch-uri?…

Cred că cel mai adevărat mesaj ar fi acesta: La Mulți Ani!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii