FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, Kanal D s-a apropiat amenințător de Antena 1 (la doar 12.000 de persoane), televiziune care ocupă locul secund în topul general al audienței. Intrarea celui de-al treilea „duelist” în arenă a fost neașteptată pentru cei doi combatanți, Pro TV și Antena 1, obișnuiți de ani buni să-și vadă de duelul lor. Iată că cel de-al treilea jucător s-a „insinuat” fără prea mare zarvă și a amenințat poziția Antenei 1, preocupată până la obsesie să detroneze liderul Pro TV. Duelul s-a purtat în trei.

Audiența Kanal D este mai mare cu 128.000 persoane față de aceeași perioadă a anului trecut. Este cel mai mare câștig de audiență înregistrat în prima jumătate a acestui an dintre cele 12 televiziuni care contează pe piața TV.

În ciuda acestui câștig realizat de Kanal D, liderul Pro TV nu s-a clătinat prea tare. Cu o medie de 1.505.000 de telespectatori pe minut (8,2% rating național), Pro TV are o poziție confortabilă în sondajele de audiență TV. În fapt, audiența liderului este aproape dublă față de cea a urmăritorului Antena 1 (898.000). Dar Pro TV a pierdut 83.000 de persoane în prime-time față de aceeași perioadă a anului trecut. O pierdere substanțială pentru un lider. Și Antena 1 a suferit pierderi de audiență, dar acestea au fost suportabile: 24.000 de persoane.

Cea de-a patra televiziune în prime-time este Antena 3, cu o medie de 519.000 telespectatori pe minut, în creștere cu 14.000 de persoane față de prima jumătate a anului 2014. Televiziunea de știri a grupului Intact are o mare problemă în profilul telespectatorilor: jumătate dintre telespectatori au vârste de peste 55 de ani (50,8%). Totuși, telespectatorii cu studii superioare de la Antena 3 sunt în proporție de 25,7%. Este a treia cifră procentuală după Digi24 (33,4%) și Realitatea TV (27,5%), dar la egalitate cu B1 TV (25,6%).

Acasă TV, televiziunea de telenovele a grupului CME în România, se numără printre premianții primei jumătăți a anului. A câștigat 90.000 de persoane față de 2014, ajungând la o medie de 377.000 de telespectatori pe minut în prime-time. În fapt, Acasă TV a avut a doua creștere de audiență după Kanal D. Telespectatorii cu studii superioare la Acasă TV sunt în proporție de 15,3%, la fel ca la Kanal D. Este o cifră procentuală mai mare decât la Național TV (13,6%). Studiile primare au o pondere de 32,1%, a doua cifră procentuală după Național TV (33,6%).

România TV este a șaptea televiziune în prime-time, la nivel național, amenințând poziția imediat următoare ocupată de Național TV. Televiziunea deputatului Sebastian Ghiță a câștigat 57.000 de persoane, în timp ce stația generalistă a oamenilor de afaceri Ioan și Viorel Micula (European Drinks) a pierdut 48.000 de telespectatori. Este foarte posibil ca în această toamnă, România TV să urce peste Național TV, deși au telespectatori apropiați ca vârstă și studii.

TVR 1, principalul canal public al Societății Române de Televiziune, a avut o audiență medie de 306.000 telespectatori pe minut (1,7% rating național), în scădere cu 89.000 de persoane față de aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea din prime-time pentru TVR 1 reprezintă a doua pierdere de audiență ca mărime după Prima TV (-111.000 persoane) dintre marile televiziuni, în perioada analizată.

Prima TV pare o televiziune în derivă la aproape doi ani de la despărțirea de grupul german Pro Sieben. La jumătatea lunii august, patronul Cristian Burci i-a cerut insolvența în instanță. După o săptămână, Tribunalul Bucureşti a decis intrarea Prima TV în insolvenţă. Televiziunea are dificultăți și în sondajele de audiență: a suferit o pierdere de 111.000 de telespectatori față de prima jumătate a anului 2014, cea mai mare dintre cele 12 televiziuni analizate. Vor veni vremuri grele pentru Prima TV dacă nu-și va stabiliza grila de programe, fixându-și câteva programe-locomotivă în sondajele de audiență și renunțând la experimente. Punctul forte al acestei televiziuni este publicul comercial preponderent (urban, 18 – 49 de ani), atractiv pentru investitorii în publicitatea TV.

În această toamnă se prefigurează un duel în trei pentru punctele de rating din prime-time: Pro TV – Antena 1 – Kanal D. Dacă va forța în continuare pe zona tabloidă (și nu are niciun motiv să nu facă acest lucru de vreme ce până acum i-a adus audiență), Kanal D va deveni un real concurent și pentru liderul Pro TV. Acesta se va vedea încolțit de Antena 1 și Kanal D chiar pe terenul divertismentului tabloid pe care l-a inventat în România.