Nu știu alții cum sunt, dar în Bucureștiul ultimilor ani, fiecare final de vacanță – vară, primăvară, iarnă, nu contează – se lasă cu proteste. Au fost, pe rând, protestele împotriva guvernului Boc, cele împotriva guvernului Ungureanu, cele împotriva premierului Victor Ponta în urma scandalului „copy-paste“, cele pentru suspendarea sau, dimpotrivă, salvarea președintelui Băsescu.
Acum, la început de toamnă, subiectul fierbinte este Roșia Montană, după ce guvernul Ponta a dat oficial undă verde proiectului de lege pentru controversata afacere începută la jumătatea anilor ’90 de nu mai puțin controversatul Frank Timiș și care a atras între timp atenția unor miliardari din liga mare precum John Paulson sau Beny Steinmetz.
Exploatarea celui mai mare zăcământ de metale prețioase din România, evaluat la 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint, ar urma să înceapă, potrivit proiectului de lege, în noiembrie 2016, iar participaţia statului va ajunge la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor. Statul român ar încasa o redevență de 6% din valoarea producţiei. Asta dacă proiectul va fi adoptat de Parlament, instituția abilitată.
Povestea este însă simptomatică pentru starea națiunii. Pe de o parte, e vorba de bani. Miliarde. Să fim sinceri, oricare dintre noi ar vrea să pună mâna pe o felie cât mai mare din banii promiși de acest proiect. De la locuitorii din zonă, la corporatiștii care lucrează de la 9 la 5 și până la indignații din social media, protestatarii de meserie sau investitorii de pe bursa canadiană.
Doar că banii vin cu niște costuri ecologice, sociale sau, după caz, electorale. Chiar și stoparea sau anularea proiectului atrage, la rândul ei, costuri de oportunitate sau chiar amenzi, din câte spune premierul Ponta, șeful unui partid care a câștigat alegerile parlamentare printr-un program care includea, printre altele, stoparea proiectului de la Roșia Montană.
De altfel, parlamentarul Victor Ponta anunță că va vota împotriva proiectului pe care l-a propus guvernul premierului Victor Ponta. Iar pentru ca peisajul desprins din Caragiale să fie complet, președintele Băsescu, fost susținător al proiectului, nu pierde ocazia și îl faultează pe premier. „Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie (…) şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta, câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?“
Același război stupid al declarațiilor între palate se petrecea recent și în cazul CFR Marfă. Câștigătorul licitației, Gruia Stoica, unul dintre cei mai bogați și, evident, controversați oameni de afaceri locali, a semnat contractul de privatizare al companiei de stat după o lună de amânări și controverse.
Fuga de asumarea unor decizii importante (dureroase, dacă e nevoie) este de fapt cea mai mare problemă. Faptul că oamenii mici rămân mici chiar și când ajung mari este evident de la politiceni și oameni de afaceri până la „influencerii“ din online și social media sau formatele de media tradiționale.
Într-o țară în care nici măcar Twitter nu a prins, e greu ca protestele și indignările să treacă dincolo de stadiul de zgomot.
PS: titlul reprezintă forma mea de protest la adresa bormașinilor și pichamerelor de al căror zgomot nu pot scăpa nici acasă, nici la serviciu și nici la întâlnirile din restaurante și cafenele. Nici măcar la 8.30 dimineața sau ora zece seara. Please share și puteți câștiga o bormașină!
