FacebookTwitterLinkedIn

La începutul lunii noiembrie, am avut ocazia să văd pe viu expoziţia „Costume de Hollywood” de la muzeul londonez Victoria & Albert. Printre exponatele legendare extrase din arhivele MGM și Paramount Pictures – de la ţinuta lui Charlie Chaplin şi rochiile din „Pe aripile vântului”, până la contemporanele „Titanic” sau „Moulin Rouge” – se afla şi faimoasa rochie albă a lui Marilyn Monroe, ridicată de vânt în scena din „The Seven Year Itch“.

„Dintr-o colecţie privată”, titra eticheta explicativă din fața vitrinei, iar documentarea ulterioară mi-a lămurit dubiile: rochia s-a vândut în  iunie 2011, la o licitație din Beverly Hills, cu suma de 4,5 milioane de dolari. La aceeași licitație, rochia cu paiete roșii din „Domnii preferă blondele“ încasa „doar“ 1,2 milioane de dolari.

Cea mai banală jachetă de bumbac sau gablonţuri care nu fac mai mult de câţiva dolari capătă, brusc, nişte zerouri în coadă, odată ce se află că au fost cândva purtate cândva pe marele ecran de Marilyn Monroe (sau, după caz, de Michael Jackson sau orice alt megastar planetar trecut în nefiinţă). Și, în ciuda crizei economice, cotațiile unor asemenea obiecte continuă să crească periodic.

În 1999, o rochie albă din material de prosop care aparţinuse garderobei personale a lui Marilyn s-a vândut cu 18.500 de dolari la o licitaţie. În 2009, acelaşi obiect vestimentar aducea 120.000 de dolari proprietarului, un investitor cu suflet de colecţionar. Randamentul plasamentului său inedit: 648% în zece ani.

Bancherul de investiţii David Gainsborough Roberts, un colecţionar de renume mondial, recunoştea, în 2010, că a investit de-a lungul timpului 450.000 de dolari în colecţia sa de memorabilia (termenul tehnic folosit pentru a descrie „obiectele care capătă valoare datorită legăturii cu diverse evenimente sau personalități istorice, culturale sau de divertisment”), iar portofoliul a ajuns să valoreze, în prezent, peste 20 de milioane de dolari.

Pe lângă hainele în care au fost ucişi Bonnie şi Clyde sau masca mortuară a jefuitorului de bănci John Dillinger, colecţia de memorabilia a lui Roberts include 20 de rochii ale lui Marilyn, flaconul de pastile găsit pe noptiera actriţei în dimineaţa morţii sale şi o vedere pe care scrie, de mâna divei, „Nu, nu sunt însărcinată!”.

Marele avantaj al pieţei de memorabilia legate de Marilyn Monroe îl reprezintă faptul că blonda fatală a Hollywood-ului a fost urmărită de fotografi aproape în fiecare clipă a vieţii sale, iar autenticitatea unui obiect poate fi uşor probată. Există, chiar şi aşa, suficienţi şarlatani care cred că pot cumpăra o blană vintage din 1950 și, adăugând o scrisoare de autenticitate falsificată, să vândă produsul cu zeci de mii de dolari. Mai ales că nimic nu mai este „de nevândut”: nici radiografiile făcute de Marilyn după o răceală la piept, nici – mutându-ne în zilele noastre – un șervețel folosit al lui Scarlett Johansson, adjudecat pe eBay cu 2.500 de dolari în 2008.

CE POȚI FACE TU:

De acord, nu ar fi cazul să-ţi dai jumătate din avere pe o batistă de-a Angelinei Jolie sau pe o pagină de jurnal cu semnătura lui Marilyn, aşa că propunerea noastră legată de memorabilia este mai mult o abordare de perspectivă. Fii lucid şi pragmatic oricând îţi ies în cale obiecte care ar putea deveni valoroase în timp: dacă obişnuieşti să participi la lansări de carte, ia autografe autorilor contemporani pe volumele lor (nu ştii niciodată de unde sare viitorul J.D. Salinger) și nu rata șansa de a strânge semnăturile unor artiști celebri dacă ți se prezintă ocazia.

Cât despre hainele care au aparținut personajelor din filme, epoca Product-Placement îți ușurează sarcina de colecționar: tot mai multe branduri de renume plătesc pentru ca obiectele lor să apară în scenele-cheie ale unor filme cu succes de box-office, așa că hainele și accesoriile în care apar actori celebri ajung adesea disponibile și în magazine.

Dacă ești pe fază și reușești să-ți adaugi în garderobă câteva piese cu expunere pe Marele Ecran – cum ar fi pantofii din satin albastru Manolo Blahnik cu care „Big“ o cere în căsătorie pe Carrie în filmul „Sex and the City 1“, rochia de mireasă Vivienne Westwood din aceeași peliculă sau câteva dintre rochiile Halston Heritage purtate de Sarah Jessica Parker în „Sex and the City 2“ – ai toate șansele ca peste zece ani de acum încolo să le poți vinde la sume considerabile nostalgicilor seriei. Chiar dacă nu sunt din arhivele oficiale ale  marilor case de producție, rămân pagini – în ediție limitată – din istoria cinematografiei.