FacebookTwitterLinkedIn

Viitorul românilor care vor ajunge pensionari peste 20 sau 30 de ani nu este tocmai strălucit și asta este o consecință a diminuării forței de muncă, precum și a evoluțiilor demografice descrescătoare, „care sunt inevitabile”, după cum explică Mihai Muntean, Chief Sales Officer NN România.

Sistemul de pensii funcționează pe trei piloni: primul este reprezentat de pensia de stat, al doilea, de pensia obligatorie administrată de o companie privată de management de fonduri, iar ultimul pilon este pensia privată facultativă prin care o persoană poate economisi mai mult cu până la 15% din venituri. „Aceia sunt bani gestionați de un fond de pensii, urmând norme foarte stricte”, a explicat Mihai Muntean.
Reforma pensiilor este relativ nouă în România: a fost introdusă în urmă cu opt ani, însă perioada imediat următoare nu a fost deloc ușoară – criza financiară și-a pus vizibil amprenta asupra economiei și, implicit, asupra acestei forme de protecție financiară pe termen lung. Mihai Muntean a mai precizat că este important ca tinerii să înceapă să economisească din timp și, de aceea, pilonul al treilea este o oportunitate bună, a mai spus Mihai Muntean la Forbes CEE Forum.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE SOLUȚIILE FORBES CEE FORUM PENTRU CREȘTERE SUSTENABILĂ

Estimările arată că, peste 17 ani, un angajat va fi nevoit să susțină 2,5 pensionari, și nu 1,3, cât susține în prezent. Prin urmare, se vorbește despre o scădere a pensiilor în 2032. Un lucru pozitiv, însă, e că 93% din activele fondului de pensii sunt investite în local, iar banii rămân astfel în țară. În urma unor studii efectuate de NN, a reieșit că angajatorul are un rol major în piața pensiilor. „11% dintre români consideră că angajatorul lor este responsabil pentru asigurarea unor venituri mai bune la vârsta pensionării și creșterea nivelului lor de educație cu privire la bunăstarea financiară”, a mai declarat Mihai Muntean. Educația financiară este importantă la momentul de față, iar pentru NN, creșterea acestui nivel este atât o provocare, cât și o oportunitate. Cu toate acestea, Mihai Muntean argumentează că „rolul tinerilor este important și vedem că este un segment mult mai conștiincios cu privire la drepturile pe care le au”.