Cautare




, Contributor

Sunt redactor Forbes Romania, coordonator al proiectului Forbes 50 cele mai influente femei din România, scriu despre cariere, educație și servicii medicale.

Antreprenori |
|

Investiţia în inteligenţă

mircea tudor_2750
Antreprenorul Mircea Tudor a demonstrat prin propria poveste de ce Europa Centrală şi de Est reprezintă atât o resursă, cât şi o piaţă a inovaţiei.

MB Telecom, compania fondată de Mircea Tudor, este în prezent singurul producător al unei tehnologii unice în lume, de scanare integrală a avioanelor civile şi militare, Roboscan Aeria. Tudor şi echipa sa au devenit cunoscuţi încă de la prima invenţie premiată la Geneva, un scanner de camioane, o aparatură care ar putea fi folosită de toate vămile din lume (Roboscan 1 M).

Pentru ei, Europa Centrală şi de Est (inclusiv România) reprezintă în primul rând o resursă importantă, deoarece toţi profesioniştii necesari provin din zonă, nefiind nevoie de import de inteligenţă, nici măcar în segmentele foarte nişate. Astfel, proiectul a fost rezultatul muncii unei echipe interdisciplinare locale, care a cuprins peste 20 de specialişti în fizică nucleară, electronică industrială, software, automatizări, acţionări hidraulice, structuri mecanice, tehnica automobilului, transmisie şi procesare de date.

Mai mult, zona oferă şi o piaţă cu o cerere în creştere pentru aparatele de acest tip, care au, de altfel, utilitate în întreaga lume. Roboscan Aeria poate fi folosit în aviaţia civilă, unde detectează obiectele potenţial periculoase şi mărfurile de contrabandă, dar şi în cea militară, unde determină starea aparatelor înainte şi după o misiune.

În ciuda avantajelor pe care le oferă Europa Centrală şi de Est, MB Telecom s-a orientat pentru producţie către Elveția, care i-a oferit finanțare de 42 de milioane de franci elvețieni pentru construirea unei fabrici. Românul deține însă 99% din acțiuni, deși a investit doar două milioane de euro în linia de producție care, în cinci ani, va scoate pe piață 75 de scannere pe an. Mai mult, timp de 10 ani, Elveția îi scutește de impozit pe profit, condiţii pe care firma nu le-ar fi avut probabil în nicio altă ţară. Un scanner de avioane civile costă în jur de 3 milioane de euro, iar unul pentru avioanele militare, 5 milioane. „Singurul lucru care lipseşte aici este un mecanism de finanţare eficientă a cercetării, care să facă o conexiune între piaţă şi cercetare”, a arătat Tudor, adăugând că cercetarea este considerată încă un atribut academic.

Omul de afaceri, care se află pe locul 78 în ediţia din 2013 a topului Forbes 500 miliardari, a investit de-a lungul anilor zeci de milioane de euro în inovaţie. El a demarat primul proiect major în 1995, dar acesta s-a sfârşit cu un dezastru financiar, după cum povesteşte antreprenorul. A continuat însă, în ciuda sfaturilor unor specialişti din domeniu şi a dovedit că până şi cei mari se pot înşela în alegerile lor. În 2004, când a prezentat un proiect la Los Angeles, americani cu experienţă de 20 de ani l-au sfătuit să nu îl pună în practică şi au refuzat să investească în el. Dar antreprenorul s-a încăpăţânat şi astfel a luat naştere prima generaţie de scannere 100% robotizate, unicat mondial chiar şi în acest moment.

„Prin definiţie, cercetarea este departe de a putea calcula impactul real al unui proiect, acesta poate veni şi peste 5 ani”, explică antreprenorul. Patru ani de cercetare au fost necesari pentru a finaliza scannerul de avioane, iar proiectul a fost finalizat cu puţin timp înainte de expirarea termenului limită pentru înscrierea la competiţia de la Geneva de anul trecut. MB Telecom a intrat recent şi în zona medicală, cu un aparat românesc de radiografie, realizat în colaborare cu MedLife, care este în curs de omologări şi certificare la Ministerul Sănătăţii, urmând să fie lansat oficial în noiembrie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii