Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Incompetenţii

Cu cât maimuţa urcă mai sus într-un copac, cu atât mai mult i se vede coada. Sau fundul, dacă vreţi o variantă mai populară a proverbului atribuit indienilor.
ionut_bonoiu_editorial.JPG

Sintagma este folosită de multe ori pentru a descrie, într-o anumită măsură, și principiul care poartă numele profesorului canadian Laurence J. Peter, potrivit căruia fiecare angajat este promovat până la nivelul său maxim de incompetență. Altfel spus, e promovat pe baza performanțelor din poziția sa curentă mai degrabă decât pentru abilitățile care îl recomandă pentru poziția viitoare.

Mergând mai departe, există chiar și o variație denumită principiul Dilbert, enunțat de desenatorul Scott Adams, creatorul personajului de bandă desenată Dilbert, care afirmă că în multe dintre cazuri sunt promovați cei mai puțin competenți și cei mai puțin inteligenți pentru simplul fapt că în acest fel vor avea mai puține de făcut și vor fi limitate potențialele prejudicii pe care aceștia le pot aduce, având în vedere că ei nu figurează printre cei care fac efectiv treabă. Sau, dacă vreți formularea sarcastică a lui Dogbert, câinele lui Dilbert, „leadershipul este modul prin care natura se asigură că sunt eliminați incapabilii din circuitul de producție”.

Nu în ultimul rând, David Dunning și Justin Kruger, de la Cornell University, afirmă (în lucrarea „Nepricepuți și ignoranți: cum dificultatea cuiva de a-și recunoaște propria neștiință duce la supraestimarea de sine”) că cei incompetenți nu vor fi capabili să își recunoască propria incompetență (tocmai din cauza acestui lucru), așadar nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate și ca atare vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență. Sună familiar? Câți dintre noi nu ne-am întâlnit în viața reală sau în viața noastră paralelă (pe care o trăim pe Facebook sau, mai nou, pe LinkedIn) cu așa ceva?

E valabilă și viceversa: câți dintre noi nu am afirmat de-a lungul timpului (cu voce tare sau nu, e doar un detaliu) că știm mai bine decât partenerii, șefii sau colegii noștri cum trebuie făcut un lucru sau altul, chiar dacă nu era domeniul nostru de specialitate?

Iar dacă extrapolăm această tipologie la întreaga corporație pentru care lucrăm sau la societatea în care trăim, atunci probabil că ar trebui să înțelegem un pic mai bine mecanismele care permit tragedii precum cea din clubul Colectiv.

Întâmplarea face că era aproape de miezul nopții când tocmai plecasem de la serviciu, fără să știu nimic din ceea ce se întâmplase, iar drumul meu spre casă trece chiar prin acea zonă, pe care o știam de mic copil, având în vedere că bunicul meu a lucrat zeci de ani la fabrica Pionierul. Așa că am avut ocazia să văd haosul, dar și solidaritatea umană, durerea, dar și efectele binefăcătoare ale adrenalinei, dorința de a ajuta, dar și neputința. M-am ferit să comentez pe Facebook și nu voi comenta nici acum. Cred că în fața unor astfel de tragedii nu poți reacționa (instinctiv) decât în două feluri: fie faci ceva, fie stai deoparte și spui/scrii pe Facebook ce ai vrea să faci sau ce ar trebui să facă ceilalți, inclusiv statul – în acest caz, începi să îți exprimi o părere, care, pe măsura incompetenței tale în acel domeniu, devine tot mai mult o certitudine.

Unul dintre cei mai bogați români, Ovidiu Tender, povestea în cadrul unui eveniment din urmă cu mai mulți ani despre modul în care a făcut primul milion de mărci germane la începutul anilor ’90, prin intermediul mai multor săli de bingo, într-o perioadă în care nu existau taxe pe jocurile de noroc. „Țineți minte ce vă spun, premianții nu ajung niciodată milionari, ci poate doar buni specialiști”, afirma Tender, care insista, totuși, asupra rolului educației.

Acum, numeroși oameni de afaceri și politicieni milionari se află  în închisoare, ca o încununare a principiilor promovării incompetenței și, implicit a imposturii, despre care scriam la începutul articolului.

Atât în business, cât și în politică sau în societate în ansamblul ei, e mai important ca oricând să fim capabili să recunoaștem în cei din jurul nostru adevărata competență și să o apreciem și să o promovăm. Dar pentru asta trebuie ca, în primul rând, să ajungem la un nivel de educație care să ne permită să înțelegem și să ne recunoaștem propria incompetență. Altfel, vom continua să avem aceeași părere bună despre noi înșine și ne vom plânge în continuare că suntem înconjurați de incompetenți.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii